ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Regizorul Cristi Puiu, profesorul Doru Pop şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu au discutat, în cadrul secţiunii  "După 25 de ani”, din cadrul TIFF, despre comunism în filmul românesc de dinainte şi de după 1989. Dezbaterea a fost moderată de către jurnalistul Mihnea Măruță.

În cadrul discuției, a apărut și tema filmelor despre cei din rezistența anticomunistă. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că motivul pentru care nu se fac astfel de filme e acela că majoritatea luptătorilor anticomuniști erau legionari.

"Nu se face film pentru că mulţi dintre cei care luptau atunci în munţi erau legionari. Ăsta e un adevăr pe care nu-l poţi evita. Şi-atunci e destul de greu să eroizezi o asemenea acţiune când de partea cealaltă ai reprezentanţi ai extremei opuse comunismului. E greu să faci lucrul ăsta. Şi-atunci cineaştii s-au ferit de subiect şi mulţi dintre ei au rămas, după 1989, cu reflexele de dinainte de 1989 – "Ăsta e un subiect care e bun, ar fi bine să fac film cu el, ăsta poate să-mi creeze probleme, mai bine nu mă bag”, a spus CTP.

Transcrierea întregii discuții o puteți citi pe blogul lui Mihnea Măruță.