ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Sorin Grindeanu a îndemnat românii, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, să celebreze și să iubească oamenii de cultură, artiștii, pentru felul în care au ales să își împlinească misiunea pe pământ și să nu lase să treacă această zi să treacă fără a permite ”frumosului să ne încânte în toate formele lui”, fie că e vorba de cărți, teatru, muzică, film, pictură, sculptură sau orice altă formă artistică de expresie creată în acest spațiu cultural, afirmând că această zi e menită să ne reconecteze cu rădăcinile noastre de identitate culturală.

„Am remarcat cu bucurie că prima mare sărbătoare laică a anului este chiar ziua de astăzi, Ziua Culturii Naționale, o dată care se suprapune în mod fericit cu numele lui Mihai Eminescu. La fel cum luna ianuarie din calendarul religios începe cu sfințirea apelor pentru primenire și bună așezare, tot așa, ziua de astăzi e menită să ne reconecteze, încă din primele zile ale Anului Nou cu rădăcinile noastre de identitate culturală”, a afirmat premierul Sorin Grindeanu, potrivit biroului de presă al Guvernului.

De asemenea, premierul a precizat că și-a reamintit cu nostalgie de vremurile în care bunicii își învățau nepoții, încă din primii ani de viață, versurile lui Eminescu.

„Eu însumi am învățat primele poezii ale lui Eminescu, tot așa. Cultura este vie și este Viață”, a mai spus Grindeanu.

„Cultura a stat mereu la porțile Spiritului și ne-a adus Bucurie și Libertate, chiar în cele mai grele clipe pentru acest popor”, a subliniat prim-ministrul, îndemnând oamenii să celebreze acestă zi prin orice formă ce reprezintă ”frumosul”.

„De aceea, să nu lăsăm să treacă ziua de astăzi fără să permitem Frumosului să ne încânte în toate formele lui, fie că e vorba de cărți, teatru, muzică, film, pictură, sculptură sau orice altă formă artistică de expresie creată în acest spațiu cultural! Să ne celebrăm și să ne iubim oamenii de cultură, artiștii, pentru felul în care au ales să își împlinească misiunea pe pământ!”, a punctat Grindeanu.