ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Filmul „Ana, mon amour”,  regizat de românul Călin Peter Netzer, a câștigat Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică, în cadrul galei de premiere a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, informează Agerpres.

Premiul a fost acordat Danei Bunescu pentru montajul acestui film, care este analiza unei povești de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate și delicate momente din evoluția unui cuplu.

Protagoniștii, Toma și Ana, se cunosc în facultate, se apropie rapid și încep o relație de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma își asumă rolul de protector necondiționat. Deși pare să dețină controlul asupra relației, ani mai târziu el se trezește gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înțelege, forțându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Regizorul Călin Peter Netzer este laureat al premiului „Ursul de Aur” în 2013, cu filmul „Poziția Copilului”.