ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Joi 3 martie se relansează cartea "Cancerul, dragostea mea", a Mioarei Grigore, arată un comunicat primit la redacție.

"Este o carte auto-biografică despre o femeie puternică, despre speranță, credință și iubire, o adevărată lecție de viață pentru orice cititor, indiferent de vârstă, pregătire ori categorie socială.
Autoarea Mioara Grigore s-a stins în urmă cu 1 an, dar va fi reprezentată la eveniment de către cei 5 copii ai ei: (Maria, Antonie, Nectarie, Macrina,si Iustina)", informează sursa citată.

Copiii familiei Grigore se luptă să aibă o viață normală pentru vârsta lor, să poată să meargă la școală, să rămână o familie și să aibă o viață demnă, așa cum au fost educați de părinții lor.
Mioara Grigore a scris "Cancerul, dragostea mea” pentru a ne ajuta atât pe noi cititorii

- să nu uităm de valori, de familie, de ceea ce contează în viață – cât și cu speranța că, prin această carte îi va putea ajuta și pe copiii săi. 
Banii strânși din vânzarea acestei cărți sunt, în prezent, singura sursă de venit a familiei Grigore.

Lansarea va avea loc la Seneca AntiCafe în București, de la ora 19:00. Despre volumul Mioarei Grigore a vorbit la vremea respectivă și criticul Dan C. Mihăilescu.