ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Structura din marmură, care se ridică deasupra locului în care a fost îngropat trupul lui Iisus Hristos și care a fost renovată timp de nouă luni, a fost prezentată publicului miercuri prin oficierea unei slujbe la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, informează AFP.

Prelați ai diferitelor culte creștine au participat la slujba oficiată la această structură care se ridică deasupra locului de îngropăciune, cunoscută drept edicul.

O echipă de oameni de știință și restauratori a participat la lucrările de consolidare la mormântul lui Iisus. Lucrările au început în 2016, după ce Biserica a fost declarată nesigură de autoritățile israeliene care controlează Ierusalimul de Est.Sfântul Mormânt a rămas accesibil vizitatorilor chiar și în timpul restaurării.

Confesiunile creștine greco-ortodoxă, armeană și romano-catolică împart custodia Bisericii. Disputele între acestea au amânat restaurarea zonei timp de peste 200 de ani, deși în anii '60 și '90 au fost făcute unele reparații în diferite părți ale edificiului care se află în Orașul Vechi.

Fiecare confesiune a contribuit cu 3,4 milioane de euro la acest proiect, iar Regele Abdullah al Iordaniei a făcut o donație în nume personal.

În cadrul proiectului de restaurare au fost efectuate lucrări de amploare la zidăria mormântului unde au fost introduse bolțuri din titan între dalele de piatră, inclusiv în cea care acoperă mormântul lui Iisus.