Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului. În Sinaxarul zilei ni se spune: Vineri în Săptămâna Luminată, se prăznuiește sfințirea Bisericii Preasfintei stăpânei noastre și Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viață purtător. Se mai face pomenirea minunilor celor mai presus de fire care s-au săvârșit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt lăcaș.

Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), un izvor cu apă vindecătoare. Astfel, pe când încă nu era în demnitatea împărătească, plimbându-se printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, a dat peste un orb rătăcit și l-a luat de mână ca să-l călăuzească. Orbul fiind cuprins de sete, l-a rugat pe Leon să-i dea apă. Negăsind nicăieri apă, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon un izvor și l-a îndemnat să spele ochii bătrânului cu apă, care s-a vindecat de boala sa. Ajungând împărat, Leon a zidit lângă acel izvor o biserică. De-a lungul timpului în acea biserică au avut loc numeroase minuni.

În această zi, în toate bisericile și mănăstirile, după Sfânta Liturghie, se săvârșește slujba de sfințire a apei - Agheasma Mică.

În Constantinopol, Istanbulul de astăzi, dincolo de zidurile vechii cetăți a Sfântului Constantin, în apropierea Porții Silivri, se ascunde cu smerenie sub pământ, în tainița unui paraclis din veacul al cincilea, o apă binecuvântată de Maica Domnului care a dat Ortodoxiei una dintre cele mai strălucitoare și mai iubite sărbători: Izvorul Tămăduirii.   Înfăptuirea binelui naște recunoștință, iar recunoștința îmbracă, în căutarea ei firească de a se exprima nu doar în planul sufletesc, ci și în cel material, felurite forme. Recunoștința împăratului Leon cel Mare (457-474) față de minunea pe care Maica Domnului a făcut-o în viața lui a îmbrăcat forma unei frumoase biserici care avea să ocrotească peste veacuri Izvorul Tămăduirii.

Tradiția Bisericii ne spune că, înainte de a ajunge împărat al Bizanțului, pe când era încă soldat, Leon obișnuia să se plimbe în pădurile din afara zidurilor Constantinopolului. Într-o zi a întâlnit în pădurea de dincolo de poarta Silivri un orb rătăcit. Făcându-i-se milă de el, Leon a hotărât să-l ia de mână și să-l călăuzească spre cetate. La un moment dat, orbului i se făcuse foarte sete și l-a rugat pe viitorul împărat să-i dea puțină apă. Atunci Leon a intrat în desișul din apropierea locului în care s-au oprit în speranța că va găsi apă, dar fiind greu de pătruns printre arbuștii foarte deși, s-a întors întristat. Atunci a auzit un glas dulce care i-a zis: „Nu e nevoie să te ostenești, Leone, căci apa este aproape. Pătrunde mai adânc în pădurea aceasta și, luând cu mâinile apă tulbure, potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui întunecați; și vei cunoaște de îndată cine sunt eu, care sălășluiesc aici de multă vreme". Leon a făcut așa cum îi spusese glasul și îndată orbul a început să vadă.     Adânc pătruns în suflet de cele întâmplate, el a hotărât să ridice aici o biserică în amintirea minunii făcute de Maica Domnului, lucru pe care l-a și înfăptuit după ce a ajuns împărat. Peste câțiva ani, împăratul Justinian (527-565) s-a vindecat de o boală grea după ce a băut apă din izvor, motiv pentru care a reconstruit biserica, făcând-o și mai mare. Din păcate, biserica avea să fie distrusă de turci în 1453, anul căderii Constantinopolului.   De-a lungul timpului, și-au primit vindecare de la acest izvor numeroși creștini, amintiți în Sinaxar: împăratul Leon Înțeleptul și soția sa, Teofana, Patriarhul Ștefan, fratele împăratului, Patriarhul Ioan al Ierusalimului, împăratul Roman Lecapenul și mulți alții. Datorită acestor vindecări miraculoase, în acest loc s-a născut sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care s-a răspândit în scurt timp în toată lumea ortodoxă.

Astăzi, deși aflat în inima islamului, izvorul este adăpostit între zidurile înalte ale unui ansamblu monahal, îngrijit de Patriarhia Ecumenică. Mănăstirea poartă pe chipu-i alb urmele suferinței lăsate de pustiirea otomană. Curtea așezământului este pavată cu dale mari de marmură, pietre funerare de pe mormintele grecilor din oraș, profanate și distruse de turcii otomani. Toate se aștern ca un covor de jertfă sub picioarele ostenite ale pelerinilor către intrarea în paraclisul subteran ce tăinuiește izvorul vindecător. Cu fiecare pas pe treptele abrupte și măcinate de timp ce duc spre izvor, pelerinul coboară în istoria veacului al cincilea, când împăratul Leon cel Mare a construit paraclisul.

Izvorul este împrejmuit de un edificiu realizat în marmură albă, străjuit de o icoană în care este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul în brațe, înconjurată de îngeri, stând deasupra unei fântâni. De asemenea, sunt reprezentați împăratul cu garda sa și patriarhul însoțit de alți episcopi, soldatul Leon și orbul în fundal, iar la baza fântânii, un paralitic ce își primește vindecarea.   În bazinet înoată câțiva pești aurii despre care se spune că sunt acolo de sute ani, fiind întotdeauna aceiași la număr și de aceeași mărime. Nimeni nu știe să explice cum rezistă în aceste condiții sau cu ce se hrănesc. O veche legendă spune că, la 1453, în momentul cuceririi Constantinopolului de către turci, un călugăr prăjea câțiva pești în tigaie în apropierea izvorului. Când un alt părinte a venit să-l anunțe de căderea orașului sub stăpânire otomană, călugărul a răspuns că va crede acest fapt doar dacă peștii revin la viață, moment în care peștii au sărit din tigaie în izvor și au început să înoate.

După această legendă și-a luat numele și cartierul Balikli, în care se află astăzi Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii", „balikli" însemnând în limba turcă „locul unde înoată peștii". Tot în paraclisul subteran se află minunata icoană a praznicului Izvorul Tămăduirii, a cărei vechime atinge perioada de aur a Bizanțului și despre care se spune că „se curăță singură". Orice intervenție asupra ei în vederea restaurării este „respinsă" de icoană. În ciuda umezelii din biserică și a vechimii ei, și-a păstrat nealterate calitățile, iar analizele făcute asupra ei au dovedit calități de refacere inexplicabile științific.  

Ansamblul monahal mai cuprinde o biserică impunătoare construită în secolul al XIX-lea și cimitirul în care sunt înmormântați peste 20 dintre patriarhii ortodocși ai Constantinopolului, între ei aflându-se și patriarhii ecumenici care au susținut demersul Bisericii Ortodoxe Române pentru obținerea autocefaliei în anul 1885 și pentru ridicarea la rangul de Patriarhie în anul 1925.


Sursa: Basilica.ro