ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comisia Europeană a aprobat încă din luna decembrie mai multe modificări ale Planului Strategic (PS) pentru Politica Agricolă Comună (PAC) al României pentru perioada 2023-2027. Printre acestea se află și cele cu privire la paludicultură, ceea ce a făcut posibil accesul la plățile directe, începând cu data de 1 ianuarie 2024, eveniment considerat o premieră pentru agricultura românească.

Concret, este vorba de clarificarea modului în care pajiștile permanente cultivate sau recoltate în sistem de paludicultură pot obține sprijin prin PS 2023-2027.

Cu toate acestea, cele mai importante societăți care au obținut deja aprobarea subvențiilor pentru recoltarea stufului au fost obstrucționate de la efectuarea recoltărilor de noul șef al APIA, liberalul Ionuț Lupu, care le-a blocat arbitrar plățile.

Știripesurse a relevat faptul că Ionuț Lupu a oprit cu de la sine putere plata unor fonduri destinate agricultorilor pe motiv că firmele care ar fi trebuit să primească banii europeni ar avea o legătură cu fiul lui Paul Stănescu, ”știre” ce s-a dovedit falsă, fiind propagată de media care primește comenzi „la jgheab”. Însă, în timp ce unele firme nu și-au primit banii oferiți de lege din cauza intervenției directe a șefului APIA, altele au conturile alimentate cu bani europeni pentru recoltarea stufului. ”Lupu'” pus paznic la APIA a decis ca două firme, la care s-a dovedit că fiul secretarului general al PSD nu mai este acționar, să nu primească niciun cent. Practic, ceea ce e permis pentru unii este interzis pentru alții, cu puterea șefului APIA, atrăgea atenția Știripesurse.

Mai mult, deși Ionuț Lupu este fermier, chiar fermierii aflați în stradă de peste trei săptămâni de zile au cerut demiterea noului director APIA.

În acest moment „sunt zone în care 90% din suprafața unui lac este acoperită de stufărișuri”, care se pot colmata de lipsa recoltării, a reliefat recent guvernatorul Rezervației Biosfera Delta Dunării, Bogdan Bulete, pentru Agerpres.

Ionuț Lupu acționează după bunul său plac

După cum a mai scris și ActiveNews, echilibrul ecologic al Deltei este periclitat, practic, după un Fake News al presei progresiste, respectiv G4 Media și Digi 24, pentru că societățile care recoltau stuful nu au nici un fel de legătură politică iar noul director al APIA, Ionuț Lupu, numit și ilegal în funcție, prin aranjamentele lui Nicolae Ciucă, discriminează unele firme favorizându-le discreționar pe altele.

Conform unor surse ministeriale, se cunosc deja firmele favorizate de Ionuț Lupu. Vom încerca să obținem aceste date pentru a le prezenta, în interesul public și al ministrului agriculturii Florin Barbu, plasat în corzi de presa progresistă.

Mai este de subliniat că, totodată, recoltatul stufului din Delta Dunării ar putea asigura hrana pentru cel puțin 250.000 de oi, după cum releva ziarul Puterea la finele anului trecut.

Tot Puterea, specializată în problemele de agricultură și ecologie ale Deltei, publicație care a dezvăluit în premieră și ilegalitatea adâncirii canalului Bîstroe de către ucraineni, arata că "Prin modificarea din luna mai a anului 2023 a legislației naționale referitoare la organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente (OUG nr. 34/2013), a fost introdusă în definiția pajiștii permanente și pajiștile cultivate sau recoltate în sistem de paludicultură. Ca urmare a acestei modificări, este necesară modificarea PS 2023-2027, pentru punerea în acord cu noile prevederi naționale și acordarea posibilității fermierilor care se încadrează în noua prevedere să depună cereri de plată”, se arată în documentul cu modificările PS trimis la Bruxelles de Ministerul Agriculturii în luna octombrie și care a primit acordul autorităților europene la începutul lunii decembrie.

În document se mai precizează că trebuie actualizată și definiția activității agricole, în sensul menționării faptului că este inclusă și categoria „paludiculturii în scop furajer”.

Iată cum sunt definite acum, în urma noilor modificări, activitatea agricolă/producția: 

„Activitatea agricolă” este prevăzută astfel încât să permită contribuția la furnizarea de bunuri private și  publice prin intermediul unuia dintre următoarele procese sau al ambelor:

a). producția de produse agricole, care include acțiuni precum creșterea animalelor sau cultivarea de produse agricole, inclusiv prin paludicultură în scop furajer, recoltarea, cosirea, reproducția animalelor etc.

Votul dat de Bruxelles în decembrie 2023 pe modificările PNS, aduce o premieră în agricultura românească: fermierii vor avea acces la plățile directe pentru „paludiculturiă în scop furajer” începând cu anul 2024.

Anunțul oficial de la Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii a anunțat, în data de 13 decembrie, că au fost aprobate de către Comisia Europeană modificările Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună (PAC) al României pentru perioada 2023-2027.

„Planul Strategic consolidat va îmbunătăți condițiile de accesare a plăților directe, atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru cel zootehnic. Printre cele mai importante modificări din sectorul vegetal se regăsesc definiția fermierului activ aplicabilă pentru beneficiarii de plăți directe și flexibilizarea condițiilor prevăzute de GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

Printre sectoarele vizate de modificări se află și paludicultura.

De asemenea, pentru a răspunde nevoilor și solicitărilor formulate de fermierii din sectorul zootehnic, au fost propuse modificări ale schemelor existente pentru sectorul bovine și ovine, dar și o intervenție nouă care va veni în ajutorul crescătorilor de vaci: sprijin cuplat pentru venit – porumb pentru siloz, au transmis reprezentanții Ministerului Agriculturii.

Documentul poate fi accesat pe site-ul MADR, mai arăta sursa citată.