Șoarece filmat la raionul de carne din Kaufland. ANPC închide afacerile românilor, dar nu se atinge de marile rețele de magazine
Clienții unui magazin Kaufland din Curtea de Argeș au filmat un șoarece printre bucățile de carne.
În filmulețul postat pe Facebook se vede cum șoarecele se plimbă pe carne, iar apoi o angajată a hypermarketului Kaufland încearcă să îl prindă, în timp ce un client o avertizează să nu pună mână pe el, că ar putea să o muște.
Reprezentanții Kaufland au explicat că ultima deratizare la acel magazin a avut loc în urmă cu cinci zile și nu au fost constatate nereguli, iar carnea din vitrină a fost retrasă și distrusă: „Ne cerem scuze clienților pentru incidentul regretabil din Curtea de Argeș. Am retras imediat toate produsele din vitrină pentru distrugere, am restabilit condițiile igienico-sanitare necesare desfășurării activității și, în același timp, am solicitat o intervenție urgentă a firmei cu care colaborăm pentru deratizare. Precizăm că lunar au loc proceduri pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție în toate magazinele noastre, derulate prin intermediul unor companii specializate. Ultima intervenție de acest tip a avut loc în urmă cu numai 5 zile în magazinul din Curtea de Argeș și nu au fost găsite deficiențe."

Recent, o cofetărie din Constanța a fost închisă temporar de inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), iar sute de kilograme de produse au fost retrase de la comercializare, după ce echipele de control au descoperit mai multe nereguli, printre care ustensile vechi, mizerie și produse neetichetate.
Cu toate neregulile întâlnite de-a lungul timpului în marile rețele de magazine, ANPC nu a închis niciodată o astfel de unitate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)