Dl. George Friedman este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați experți în relații internaționale, conflicte, securitate, etc. Autor prolific, este invitatul multor evenimente, conferințe academice, economice și socio-politice. Numele său a fost sinonim cu firma americană de consultanță Stratfor până în 2015. Despre Stratfor se crede că nu ar fi străină de instituțiile oficiale americane din domeniul securității. De ce s-a despărțit dl. Friedman de Stratfor și a întemeiat o nouă firmă de analiză geopolitică nu este important.

Fără îndoială, dl. Friedman rămâne o voce recunoscută în domeniul analizei și predicțiilor politico-militare. A venit la București aproape în fiecare an din 2010 până în prezent. A susținut prelegeri publice la BNR, la universități, instituții și studiouri de televiziune. Recunosc că și eu l-am citat în unele discuții și rămân atent la ce va mai spune.

Domnia sa se consideră un texan veritabil, adică spune lucrurilor pe nume, fără prea multe subtilități diplomaticești. Ține mult la moștenirea sa texană; o afirmă deschis.

Site-ul acesta a publicat nu demult o știre despre dânsul, cu predicții recente, făcute (afirmate) la o conferință recentă despre investiții strategice, organizată în statul american Florida. Găsiți [aici] știrea inițială. Și alte site-uri au preluat aceste declarații ale sale: [aici] și un interviu video, mai explicit, postat și pe youtube[aici].

Ce spune dl. Friedman? Pe scurt, prevede un atac iminent al SUA asupra Coreei de Nord, pentru a o împiedica să își continue programul de înarmare cu rachete cu rază lungă de acțiune, eventual, dotate cu încărcătură nucleară. Despre programul de înarmare nord-coreean nu îmi propun să scriu; nu cunosc bine subiectul.

Cunoscutul strateg „texan” întrevede acțiunea militară americană ca fiind iminentă și argumentează de ce. În materialul video semnalat mai sus, dânsul explică clar și detaliat de ce prevede un astfel de atac. Dr. Friedman crede că SUA ar mai putea trimite încă un portavion, al treilea, în apele din regiune – lucru care s-a și adeverit pe 28-29 mai a.c.. Analistul american arată că nu se va lua o decizie executivă în acest sens până când președintele Trump nu se va întoarce din turneul său internațional. Or, președintele SUA s-a întors de ceva vreme la Washington, iar atacul militar american anvizajat tot nu se produce. Totuși, o posibilă intervenție militară împotriva Phenian-ului rămâne posibilă oricând. Nu în acest caz dl. Friedman n-ar avea dreptate.

Acolo unde dl. Friedman merită o replică, măcar în eter, este în cazul viziunii sale despre Europa de Est și despre țările: Polonia, Turcia și Japonia, pe care le vede ca părți învingătoare într-un viitor conflict mare. Friedman este de părere că cele trei țări menționate, (posibil și alte state), vor constitui fundația unei „noi ordini mondiale” după acest potențial conflict. Nu știu ce știe dl. Friedman. A devenit un obicei la unii strategi americani să prevadă "noi ordini mondiale”.

Dl. Friedman a susținut la această conferință că Europa de Est ar avea un "viitor vibrant”. Ar fi un lucru bun ca investitorii internaționali să aibă încredere în această zonă – pe noi ne avantajează. Probabil că acesta a fost mobilul declarațiilor sale: o imagine pozitivă asupra "Noii Europe”, (ne amintim de celebra exprimare a lui Donald Rumsfeld din 2003), în care americanii au căpătat încredere în ultimul deceniu. Polonia și România sunt motorul acestei "noi Europe” pro-americane. Însă, altceva ar trebui spus despre viziunea exprimată recent de dl. Friedman.

Aceste state exemplificate – Polonia, Turcia și Japonia - au fiecare o situație diferită; se află în contexte diferite. Comparăm merele cu vinetele și alte plante.

Câteva întrebări retorice: Europa de Est este un spațiu unitar? Turcia este parte din Europa de Est? Este ea parte a acestei noi Europe vibrante pro-americane? Cât de asemănător poate fi destinul Poloniei cu al Turciei? De ce viitorul Japoniei e văzut atât de optimist?

Polonia este bine asigurată pe flancul estic al NATO. Pe teritoriul polonez sunt dislocate efective militare sub comanda NATO, inclusiv trupe americane. Polonezii și statele de la Marea Baltică s-au plâns foarte tare în ultimii ani că sunt în pericol de invazie rusească, (inclusiv războiul hibrid, cu tot ce presupune acest concept). Au obținut decizii, trupe și angajamente politice NATO în acest sens. Sunt destul de adăpostiți pentru moment. Au reușit conștientizarea opiniei publice occidentale în privința riscurilor de securitate de la răsărit. Nu văd ca rușii să încerce să-i atace direct pe polonezi și nici pe vecinii lor baltici. Nu se vede că Belarus le-ar crea probleme fără acordul Moscovei iar situația din Ucraina, unde polonezii sunt interesați de zona Liov (Lvov), o monitorizează cu atenție constantă. Dacă ei, polonezii, s-ar gândi să atace enclava Kaliningrad, ar fi în pericol de a își compromite cam tot ce au câștigat în securitate și politică regională în ultimul deceniu.

Varșovia a suplimentat mult cheltuielile pentru achiziții militare. Se dotează cu arme moderne de la americani, germani, belgieni, suedezi, turci, israelieni și alții. Au unități integrate de tancuri germane Leopard 2A4 și trupe care participă la misiuni internaționale. Nu sunt încă o putere aeriană. Polonia este producătoare și exportatoare de armament. Respect pentru dânșii pentru că își recondiționează armamentul vechi; nu îl aruncă la fier vechi cum am procedat noi cu o parte a arsenalului nostru după ’89, (o opinie personală, mai puțin relevantă).

Societatea poloneză a redescoperit valorile tradiționale. Există încă o simpatie pentru politica conservatoare. În conflictul actual cu Bruxelles pe pretextul statului de drept, Varșovia nu ezită să atragă atenția că se află la granița UE cu Rusia (Belarus și Ucraina), că reprezintă prima linie de apărare a Europei. Pun mare preț pe securitatea lor națională și cea regională; nu ezită să se afirme ca un jucător important în afacerile europene. Încearcă să își creeze o armată solidă între puterea rusă și cea germană, care să îi garanteze integritatea teritorială și supraviețuirea într-un potențial mare conflict.

Nu văd ca Polonia să nutrească ambiții ofensive, (exceptând Kalingrad-ul, regiunea Liov, spații lângă frontiera cu Belarus) - spații pe care le-ar dori tot din rațiuni strategice defensive; eventual, dacă privesc spre Cehia și Slovacia; nu vreau să speculez. Grupul de la Vișegrad nu constituie o alianță militară redutabilă.

Turcia se află într-o situație diferită și ar ieși mai degrabă slăbită din orice conflict în care s-ar implica în anii următori. Nu ar pierde războaie dar nici nu le-ar câștiga confortabil. Ar suferi pierderi chiar și împotriva dușmanilor inferiori d.p.v. militar. Orice mișcare ofensivă, dincolo de granița actuală, ar atrage riscul deschiderii de noi fronturi din partea celorlalți vecini, inclusiv din partea vecinilor mai mari de la răsărit.

Turcii au o armată puternică, modernă și o populație patriotică, (cu excepția kurzilor). Însă, au și vecini dornici să o lovească oricând și oriunde. Acest climat de ostilitate și l-au cultivat ei înșiși în ultimul timp. Turcia a fost vizată de evenimentele din 2011 – primăvara arabă – dar, ulterior, s-a implicat foarte mult în conflictul din Siria. Nu cred că Polonia sau țara noastră vor fi interesate să se implice, dacă ea devine parte la un conflict regional.

Cel mai înțelept pentru turci este să își apere granițele și să adopte o atitudine defensivă, de colaborare în cadrele instituționalizate la nivel internațional. Ankara ar trebui să acorde prioritate angajamentelor euroatlantice; să tempereze proiectele urmărite recent: marele Turkistan și marea familie sunnită.

Japonia ar avea un viitor interesant. Dl. Friedman consideră că Japonia nu își dezvoltă capacități militare nucleare pentru a nu atrage atenția asupra sa din partea vrăjmașilor din vecinătate. E cam greu să ascunzi Japonia de atenția vecinilor săi. Relațiile bilaterale strânse cu SUA sunt vitale pentru securitatea sa.

Japonia este într-adevăr o putere navală și este un producător de armament. Dispune masiv de tehnologie și know-how american. Încă, nu este și o forță aeriană recunoscută.

Scoietatea japoneză nu este tocmai conservatoare. Este secularizată și tolerantă. Homosexualitatea e un subiect banal în sociatatea niponă contemporană. Sunt cartire mari, "dotate” cu astfel de "localuri”. Japonezii sunt printre cei mai mari promotori de pornografie, cu toate deviațiile aferente; îmi pare rău să scriu astea, dar e o realitate. Rata sinuciderilor este încă o problemă. Japonia a devenit un aspirator gigant de cultură și civilizație americană contemporană, de consum; … înțelegeți ce doriți din asta.

Japonia este demult o țintă sigură pentru China, dar și pentru Coreea de Nord. Cum ar scăpa nesesizată și învingătoare Japonia dintr-un mare conflict regional e greu de  prevăzut. Dacă influența Daesh se extinde în Asia de sud-est, Japonia ar rămâne singura pavăză solidă a Occidentului în fața Chinei.

Dintre cele trei țări menționate de dl. Friedman, incontestabil, Polonia se află acum într-o situație mai favorabilă. Turcia s-a complicat mult în Orientul Mijlociu, iar războiul din Siria nu merge deocamdată în favoarea intereselor sale. Japonia este mult prea aproape de China, Rusia și Coreea de Nord iar militanții Daesh au anunțat că nu o vor ocoli.

La ce s-o fi gândit dl. Friedman când a exemplificat aceste trei state drept o temelie a unei viitoare ordini mondiale? Posibil, s-a gândit la omogenitatea etnică, la spiritul și coeziunea națională. S-a mai uitat și la gradul de dezvoltare economică. De asemenea, la anumite trăsături societale și la credibilitatea pe plan extern. S-a uitat și la nivelul datoriei publice. Însă, sunt acești indicatori suficienți pentru a garanta victorii în posibile conflicte majore?

Mă gândesc că dr. Friedman a sugerat astfel că aceste state ar fi avanposturi cheie, bastioane, piloni ai politicii americane în fața alianței rivale eurasiatice… Chiar și așa, aceste state au situații particulare distincte.

Cred că trebuie să privim mai în detaliu și să ne distanțăm un pic de abordarea materialistă, strict realistă, promovată de școala americană. Istoria nu se interpretează cu un orizont de timp limitat. Unele previziuni ale viitorului trebuie diseminate mai atent de cei care le trasează de la distanță.

Spre exemplu, aș îndrăzni să sugerez mai multă atenție la evoluțiile din Asia Centrală, în statele cu populație de confesiune musulmană. Acolo trăiește un creuzet etnic dar și un compact musulman solid. Printre cei mai temuți luptători jihadiști la ora actuală se află mulți: afgani, kazahi, kârgâzi, tadjici, uzbeci, uiguri, mongoli, etc. Cu toate că dezvoltarea materială din zonă nu este deloc amenințătoare, vitalitatea și tenacitatea luptătorilor și comandanților recrutați de aici pot juca un rol mare în conflictele viitoare. (O părere proprie).

Dr. Friedman, cu înțelepciunea sa genealogică texană profundă, (precum a compatrioților: Morgenthau, Henry Kissinger, Robert Kaplan, dl. Soros, alții), rămâne o voce importantă pe scena internațională și va fi binevenit în România cu noi prilejuri. Doar că nu tot ce profețește domnia sa ar trebui acceptat fără tăgadă.

Am constatat că s-a poziționat chibzuit, profesionist, echidistant, în disputa americană actuală între taberele pro- și anti- Trump. Acesta îl protejează de critici imediate și îi conservă potențialul analitic și creativ.

Este adevărat că nu te poți lăuda cu alde’ Dughin, însă nici toată înțelepciunea venită de peste ocean nu este complet sănătoasă.