Un nou oficial american se înscrie pe lista celor care se revoltă împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție a SUA de a legaliza căsătoriile homosexuale.

După senatori, procurori și candidați la președinție, de data aceasta este vorba de Guvernatorul Statului Texas, Greg Abbott.

Acesta nu s-a sfiit să posteze pe rețelele de socializare un mesaj fără echivoc: "Căsătoria a fost definită de Dumnezeu. Niciun om nu o poate redefini. Ne vom apăra libertățile religioase!".

Dar Abbott nu s-a limitat doar la cuvinte. Imediat după anunțarea deciziei Curții, Abbott a emis o directivă prin care le ordonă agențiilor statului Texas să "prioritizeze punerea în aplicare" a Primului Amendament și a Legii pentru Restaurarea Libertății Religioase a statului Texas". Prin această directivă, agențiile statului sunt puse în gardă ca "nimeni să nu ia măsuri adverse împotriva oamenilor motivați de o motivație religioasă sinceră".

"Legea protejează libertatea religioasă nu doar în casele de rugăciune, dar și în școli, în afaceri, în armată, în forumurile publice sau orice piață publică. Această protecție este acordată tuturor oamenilor, indiferent de credința lor", a scris Abbott în directivă.

Acesta a notat că recenta decizie a Curții îi va încuraja pe unii să-i reducă la tăcere pe cei care nu sunt de acord cu căsătoriile homosexuale.

"Totuși, prin prisma deciziei Curții, promisiunea de libertate religioasă oferită de lege va fi testată de unii care vor încerca să-i reducă la tăcere pe oamenii a căror conștiință nu le va permite să participe și să susțină căsătorii incompatibile cu credințele lor religioase", a scris Guvernatorul ales al Statului Texas.

Pe lângă acest act oficial, Guvernatorul a făcut și o serie de declarații cu-adevărat explozive.

"Cinci judecători ai Curții Supreme de Justiție au impus țării întregi viziunea lor personală asupra unei chestiuni asupra căreia Constituția și deciziile anterioare ale Curții o lăsau la latitudinea cetățenilor. În ciuda acestei hotărâri, dreptul fundamental al texanilor la libertate religioasă rămâne protejat. Niciun texan nu este obligat să acționeze împotriva credinței sale religioase când vine vorba de căsătorie", a afirmat el.

Aceste declarații, precum și directiva emisă, sunt considerate de unii analiști ca fiind o încurajare a autorităților locale de a nu emite certificate de căsătorie pentru persoane de același sex.