ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


PERICOLELE MEDITAȚIEI  MINDFULNESS 

TEHNICI PREDATE ELEVILOR FĂRĂ INFORMAREA CORECTĂ  A PĂRINȚILOR

Asaltul yoghin asupra copiilor îmbracă noi forme, de la o zi la alta. În contextul aprobării, de către Ministerul Educației, a opționalului Armonie corporală și socială[1], care transmite elevilor de clasa a V-a noțiuni străine de ethosul și tradițiile spațiului nostru cultural, precum tehnicile de mindfulness, Carrefour România, Fundația Carrefour Franța și Asociația InspirAction organizează cea de-a doua ediție a programului„Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase”[2].

Propunându-și să faciliteze „adoptarea unui stil de viață echilibrat în rândul elevilor de gimnaziu și al părinților, printr-un program educațional implementat în școlile publice din România”, evenimentul se adresează unui număr de 10 școli din orașele Alba Iulia, Arad, București, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani și Iași.

Citiți și Valerie Cioloș cheamă profesorii la reciclare: Burse pentru dascălii care vor să învețe tehnica new age „mindfulness”

Programul este alcătuit din două părți care acoperă întreg anul școlar 2023 – 2024. În prima parte elevii vor primi noțiuni despre fundamentele alimentației sănătoase; în partea a doua a programului copiii ar urma să fie implicați în sesiuni de mindfulness.

Vedeți și Soția lui Dacian Cioloș vrea ca în programa școlară pentru copii să fie introdusă tehnica new-age „Mindfulness”

După cum am arătat într-un material anterior[3], noțiunea de mindfulness stă la baza tehnicilor de meditație budistă, fapt ce se reflectă, fără niciun dubiu, și în publicațiile comercializate de magazinul Carrefour[4], care îi învață pe copii „să-și dezvolte reziliența și să-și reducă anxietatea și stresul pe măsură ce cresc.” Până aici, în aparență, nimic neliniștitor. Cine nu ar dori să-și reducă anxietatea și stresul?

 

Tehnicile de meditație mindfulness sunt promovate, însă, și pe la case mai mari. Mai exact, la Casa cu Rost, proiect al Asociației „Rost”. Deși, cel puțin la nivel declarativ, coordonatorii proiectului își propun să cultive „tradițiile autentice, dragostea de educație și de performanță, alimentația sănătoasă, psihicul echilibrat, petrecerea timpului în mod plăcut, deprinderea unor meșteșuguri, dezbaterile de idei, atașamentul pentru lectură, gustul pentru film, teatru, muzică, pictură și fotografie de calitate”[5], unele dintre activitățile propuse copiilor nu au nicio legătură cu tradițiile și cu ethosul românesc. Prezentarea de pe site nu oferă în mod onest toate informațiile utile părinților, despre sorgintea budistă a ideilor și tehnicilor predate.

Astfel, invitațiile la taberele urbane de mindfulness și art terapie sunt în mod sugestiv ilustrate cu imagini ale copiilor practicând yoga[6]. Iată, mai jos, câteva dintre aceste ilustrații de pe pagina de Facebook Casa cu Rost - în prima imagine cu un copil îmbrăcat curcubeic - și interpretarea pozițiilor, preluată de pe site-urile dedicate practicilor orientale:

Poziția LOTUS (sanskrită: „Padmasanam”) este postura cu picioare încrucișate folosită în practicile meditației hinduiste. Poziția lotus este cea mai reprezentativă poziție yoga, fiind folosită de milenii de yoghini. Această poziție este descrisă ca reprezentând universul spiritualității, deoarece, conform descrierii, ea menține legătura dintre pământ, oameni și ceruri, la fel cum planta lotus răsare din mâl și se înalță spre lumina universală[7].

Mudra GYAN:Stai în poziție de lotus și ține-ți mâinile pe genunchi, apoi atinge degetul mare cu arătătorul simte-te liber să îți ții celelalte degete libere sau strânse, după cu dorești. În această mudră, degetul mare reprezintă realitatea supremă (brahma) în timp ce arătătorul reprezintă sufletul individual. Prin practicarea ei, stimulăm înțelepciunea și deschiderea către cunoaștere[8].

Mudra NAMASTE: „Gestul mâinilor se face prin așezarea palmelor împreunate în dreptul chakr-ei inimii, închizând ochii și, plecându-ți ușor capul. Acest salut se mai poate realiza prin așezarea palmelor împreunate în fața celui de-al treilea ochi, plecându-ți ușor capul. Apoi mâinile sunt aduse, tot împreunate, în dreptul inimii. Este salutul folosit și în sălile yoga, la începutul și la sfârșitul cursurilor. Acest gest este cunoscut sub numele de Anjali Mudra. Această mudră este practicată prin unirea palmelor și vârfurilor degetelor, care sunt cunoscute ca puncte de energie în organism. Aceste puncte fac parte din circuitele nervoase ale creierului, care sunt în legătură cu partea superioară a corpului. Pe măsură ce mâinile sunt apropiate către centrul corpului, conectăm cele două emisfere cerebrale – emisfera dreaptă cu cea stângă. Este procesul yogin de unificare a celor două polarități[9].

VRKSASANA combină Vriksha (copacul) și Asana (postura), este un termen sanscrit. Această poziție este cunoscută și sub numele de Tree Pose în engleză. Vrikshasana, una dintre pozițiile de bază yoga, este o poziție în picioare. Se afirmă că înțelepții au folosit această ipostază în hinduism pentru a obține austeritatea sau Tapasya. Aceasta este o veche postură yoghină[10].

Cum este posibil ca o organizație care se declară a fi creștin-ortodoxă să promoveze astfel de tehnici?

Lucrurile se clarifică atunci când analizăm componența echipei care coordonează activitățile Casei cu Rost și, implicit, pe cele ale taberelor urbane de mindfulness și art terapie. Între membrii acesteia se numără doamna Dana Ilieș, mentor pentru programul SoulKids/Copiii Sufletului ([11], pe care l-a studiat încă din 2015, la Singapore, sub îndrumarea lui Vikas Malkani, supranumit, de-a lungul anilor, Guru Spiritual, Maestru Zen, Mistic, Călugăr al Bogățiilor, Maestru Reiki etc[12]. Respectivul Guru, instructorul doamnei Ilieș - mentor la Casa cu Rost, este și autorul cărții „Tantra Demystified. Tantric Secrets and Techniques for Sexual and Spiritual Bliss”[13]   

   

      

Evenimentul desfășurat pe data de 20 septembrie la Casa cu Rost (Modul de dezvoltare socială și emoțională pentru copii) include și discuții pe marginea meditației mindfulness[14], ceea ce ridică noi semne de întrebare,„lifecoach” fiind aceeași Dana Ilieș cu SoulKids/Copiii Sufletului.

Atragem atenția organizatorilor că în spatele unor intenții nobile (menținerea sănătății și a puterii de concentrare, echilibrul mental etc.), practicile yoghine presupun anumite riscuri care nu pot fi trecute cu vederea.

Foto - „Lifecoach”-ul Casa cu Rost Dana Ilieș la picioarele lui Guru Malkani:

Bizar ni se pare faptul că proprietarul și administratorul Casei cu Rost, care se declară creștin-ortodox, cunoaște aceste riscuri, dar nu le asociază cu practicile yoghine din programul pe care îl patronează.

Redăm, în încheiere, câteva mărturii dureroase[15] ale unor persoane care au practicat meditația mindfulness, persoane care au suferit numeroase prejudicii atât în plan fizic, cât și în plan  mental:

„Claire, o tânără de 37 de ani, a fost trimisă într-un resort de meditație pentru trei zile, împreună cu colegii săi. „Inițial, mi s-a părut relaxant, dar spre finalul cursului am început să mă panichez.” Meditația i-a readus în conștiință amintiri din copilăria traumatică ce au generat o serie de atacuri de panică. „Am avut o cădere și am petrecut trei luni într-un spital de psihiatrie. A fost un episod depresiv cu elemente psihotice și episoade disociative”, mărturisește Claire. La aproape cinci ani de la incident, Claire în continuare se internează periodic în spital și este dependentă de alcool."

„Am început să am gânduri de genul: «Lasă-mă să preiau controlul», combinate cu multă confuzie și teroare. Am avut o viziune despre moarte și am avut gânduri de suicid”, povestește un tânăr de 23 de ani care este „internat” într-un sanctuar de recuperare după meditație, condus de dr. Willoughby Britton. Michael, un alt tânăr de 25 de ani, era deja instructor de yoga când a ajuns la sanctuar. Experiența lui a fost că în timpul cursului de meditație corpul său a încetat să mai digere mâncarea. Nu a putut să găsească niciun motiv medical pentru ce i se întâmpla și credea că a rămas „stricat” pentru totdeauna.”

Pe forumurile de pe internet se găsesc cu ușurință mărturiile multor persoane care caută sfaturi și remedii după ce meditația le-a provocat atacuri de panică sau după ce au început să audă voci[16].

Psihologii Miguel Farias și Catherine Wikholm subliniază, în cartea lor, „The Buddha Pill”, avertizează asupra lipsei de interes științific pentru efectele adverse ale meditației și a faptului că nu există studii controlate. „Terapia mindfulness poate avea efecte negative chiar și dacă o practici doar 20 de minute pe zi. Este greu de spus cât de obișnuite sunt aceste experiențe, pentru că cercetătorii nu le-au măsurat,” spun psihologii.

În concluzie, sugerăm părinților să studieze îndeaproape conținutul tuturor cursurilor și programelor oferite copiilor lor și să caute informații complete (adică referitoare și la riscuri, nu numai la așa-zisele beneficii) despre meditația de tip mindfulness propusă copiilor lor, prezentată drept cheia fericirii, succesului și bunăstării.

Experiențele mai sus amintite vorbesc despre eșecul acestor tehnici și despre consecințele greu de cuantificat asupra sănătății fizice și psihice ale celor care le-au abordat. Modelul educațional tradițional oferă stabilitate și echilibru, iar instrumentele de predare-învățare trebuie alese cu mai mult discernământ de toți cei care au un rol în instruirea și educarea copiilor noștri. 

Note, mai jos

Următorul curs pentru educația copiilor la Casa cu Rost cu Ioana Târziu și Dana Ilieș începe pe 5 octombrie la ora 20.00:

   


[1]https://www.portalinvatamant.ro/articole/noutati-7/elevii-de-clasa-a-v-a-vor-invata-despre-imaginea-de-sine-stres-durere-si-dans-la-disciplina-armonie-corporala-si-sociala-programa-11658.html

[2]https://ziarulnews.ro/2023/09/12/sanatate-in-scolile-din-romania-a-doua-editie-a-programului-educational-carrefour-si-inspiraction-promoveaza-un-stil-de-viata-sanatos/

[4]https://carrefour.ro/produse/mindfulness-19-32551480

[8]https://lifeconnections.ro/deschiderea-catre-cunoastere-stimulata-prin-chin-mudra/

[9]https://lifeconnections.ro/ce-este-si-ce-inseamna-namaste/

[10]https://bewiseprof.com/ro/vrikshasana-benefits-precautions-and-all-you-need-to-know/

[14]https://www.facebook.com/events/266172243033336/

[15]https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/rugaciune/capcanele-meditatiei-noua-religie-a-omului-postmodern.html/amp

[16]https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2016/jan/23/is-mindfulness-making-us-ill

[17]https://www.portalinvatamant.ro/articole/noutati-7/elevii-de-clasa-a-v-a-vor-invata-despre-imaginea-de-sine-stres-durere-si-dans-la-disciplina-armonie-corporala-si-sociala-programa-11658.html

[18]https://ziarulnews.ro/2023/09/12/sanatate-in-scolile-din-romania-a-doua-editie-a-programului-educational-carrefour-si-inspiraction-promoveaza-un-stil-de-viata-sanatos/

[19]https://www.activenews.ro/stiri/A-dat-strechea-NEW-AGE-in-preotesele-din-Mitropolia-Moldovei.-Asalt-yoghin-asupra-credinciosilor-nemteni.-Fost-adept-MISA-specialist-in-ejaculare-la-o-conferinta-sustinuta-de-Protopopiatul-Piatra-Neamt-si-organizata-de-o-fosta-preoteasa-183388

[20]https://carrefour.ro/produse/mindfulness-19-32551480

[21]https://www.casacurost.ro/despre-noi-2/

[24]https://lifeconnections.ro/deschiderea-catre-cunoastere-stimulata-prin-chin-mudra/

[25]https://lifeconnections.ro/ce-este-si-ce-inseamna-namaste/

[26]https://bewiseprof.com/ro/vrikshasana-benefits-precautions-and-all-you-need-to-know/

[27]https://www.casacurost.ro/dana-ilies/

[28]https://www.librariaonline.ro/practice/educatie/motivational/micul_manual_al_fericirii_7_pasi_simpli_pentru_o_viata_fericita-malkani_vikas-p10053281

[29]https://www.amazon.com/Tantra-Demystified-Vikas-Malkani/dp/1846940206

[30]https://www.facebook.com/events/266172243033336/

[32]https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2016/jan/23/is-mindfulness-making-us-ill