Nerozia Zilei: Vaccinați pentru orice - testul se exclude! Mâine și pe Facebook veți intra doar vaccinați! Cât se va mai strânge lațul?

Când Paștile se apropiau și Parlamentul European vota „facilitarea circulației” prin intermediul pașaportului de vaccinare care, de fapt, o interzice europenilor sănătoși dar nevaccinați, n-ați zis nimic - se poate trăi și fără să ieși din țară. Când Guvernul Cîțu a dat drumul la respirat fără mască în aer liber, dar v-a obligat în aerul liber din curtea școlii să prezentați adeverință de testare sau certificat de vaccinare ca să puteți participa la serbarea copiilor voștri, n-ați zis nimic - putem renunța și la serbare, ba chiar ne place să stăm pe după garduri. Când vi s-a spus că vaccinul conține libertate (nu celule de fetuși avortați și alte substanțe riscante) și dacă nu-l faceți, puteți să vă luați adio de la concedii și concerte, n-ați zis nimic - e mai ieftin să stai acasă ori să faci concediul pe la rude. Și, uite așa, i-ați obișnuit pe „ăștia” că abuzul poate să devină regulă - facă ei ce-or vrea, ne-om descurca noi cumva...
Dar, iată, privații o iau înaintea statului și au prins deja gustul impunerii și al excesului de zel. Ei nici măcar nu se mai complică să mimeze diversitatea de opțiuni, toate reductibile la același numitor comun - Covidul: vindecarea de Covid, testarea de Covid, vaccinul Covid. Nu, privații nu se mai încurcă în detalii - ori ești vaccinat, ori nu exiști. Iar prin asta fac mai repede și mai cu sârg să dispară fundamentul științific al triajului: evitarea infectării. Eliminând oameni certificați de sistem ca fiind „siguri” din punct de vedere epidemiologic - pe cei vindecați sau testați - , dar privilegiindu-i anume pe cei vaccinați, firmele nu se mai cramponează de aparențe. Nu sănătatea/siguranța d-voastră e scopul întregului tămbălău, ci vaccinarea cu serurile experimentale Covid. Mai mult, prefăcându-se că îi protejează pe cei vaccinați - deci „imunizați” - de restul lumii, mai fac să dispară încă un mit: eficiența vaccinării. De ce protecție suplimentară au nevoie vaccinații, după ce s-au „imunizat”?
Pornesc de la un fapt divers pentru a vă arăta că lipsa de reacție la implementarea abuzurilor a dus la generalizarea lor. Nu doar la graniță e nevoie să vă dovediți arianismul sanitar, nu doar la ocazii unice precum serbările sau spectacolele, ci s-a ajuns ca acest lucru să fie cerut pentru orice chichiță. Chiar și pentru participarea la o expoziție de vechituri electronice. În imagine aveți reclama unui privat care a organizat în București o petrecere cu holbare la universul aparatelor care făceau deliciul orășenilor de acum două decenii - jocuri TV, casetofoane și calculatoare desktop, telefoane cu butoane ș.a.m.d. Expoziția e deschisă la Romaero, pe Bulevardul Ficusului, de joi până sâmbătă. Intrarea vă costă să fiți vaccinați (cu certificat de vaccinare și buletin de identitate) și să achitați un bilet de 99 de lei. Accesul nu este permis nici unei alte categorii de persoane, în afara celor vaccinați. Dacă n-aveți nostalgii dintr-astea, o să ziceți: și ce-mi pasă mie? Dar aici vine partea cea mai tare: partenerii evenimentului sunt UniCredit, Kaufland, Becks și KISS FM. Deci, niște firme private din domeniul bancar, al comerțului cu amănuntul, al alimentelor și al presei. Deci cine pune banul e cel care impune politica. Necazul e că acești mahări sunt colegi de coterie cu toate celelalte bănci, supermarketuri, producători de alimente sau trusturi de presă. Și, de obicei, se iau unii după alții, exact cum au făcut și cu propaganda LGBT în „luna diversității”, când erau așa de multe firme raliate „Cartei Diversității” încât, hotărându-te să le tratezi cu boicot, te trezeai că nu mai ai de la cine să-ți faci cumpărăturile.
Acum vă întreb: sunteți pregătiți să tăceți în continuare și, nevaccinându-vă, să renunțați la bani, alimente, comunicații, mass-media și divertisment? Până unde trebuie să mai coboare tentaculele dictaturii Covid ca să vă facă să nu mai priviți acest fenomen ca pe un „treacă-meargă, ne-om descurca noi cumva”? Cât mai acceptați să vi se taie din libertate până la a trage concluzia că așa nu se mai poate?
PS: Sunt unii pe Facebook care așa de tare m-au certat că am criticat evenimentul respectiv încât cred că, dacă ar fi după ei, chiar și accesul la Internet (și la rețelele de socializare, implicit) ar trebui condiționat de dovada vaccinării. Dar să nu râdem, că nu se știe niciodată! Precedentul abuzurilor a fost creat - de mult! -, are susținători - o grămadă! - și se află în continuă dezvoltare - până la capăt.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii
Persoane: Valeriu Gheorghiță
Subiecte: condiționarea libertății ideologia despre diversitate pașapoarte de vaccinare propaganda pentru homosexualitate propaganda pro-vaccin șantaj vaccin COVID-19 Vaccinarea obligatorie
Organizații: Guvernul României Parlamentul European Uniunea Europeană
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)