Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus RonceaParintele-Arsenie-Papacioc-ArestatArhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914 în zi mare, de Adormirea Maicii Domnului, 15 august. Părinţii i-au pus nume de înger: Anghel. A fost primar legionar al oraşului Zărnăşti, motiv pentru care a fost arestat şi închis de regimul Ion Antonescu. La ieşirea din prima închisoare, încă tânăr, s-a călugărit la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat pentru apartenenţa la grupul "Rugul Aprins". A trecut prin închisorile de la Miercurea Ciuc, Brașov, Jilava, Suceava, Vaslui  şi Aiud. După ani de detenţie, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, pe care a păstorit-o până în dimineața zilei de marți, 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul, nu înainte de a cere maicilor să îi fie aprinsă candela chiar la ora la care a plecat spre viaţa veşnică. Astăzi, la trei ani de la trecerea sa la cele sfinte, la Techirghiol a avut loc o slujbă de parastas săvârșită de Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, informează Manastirea Sfânta Maria – Techirghiol citată de ActiveNews.

Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea

Fotografa Cristina Nichituş Roncea a publicat azi pe blogul personal o serie de fotografii inedite cu marele duhovnic al Ortodoxiei Arsenie Papacioc, din care preluăm câteva alături de o scurtă Autobiografie a călugărului de la Techirghiol şi câteva vorbe de duh:

Parintele Arsenie Papacioc - Anghel in 1942"M-am nascut in anul 1914, la 15 august, in comuna Perieti, satul Misleanu, jud. Ialomita.
Am intrat in monahism in anul 1947, la 15 ianuarie, la Manastirea Cozia. Am fost calugarit in anul 1949, la Manastirea Antim, dar pe seama Manastirii Sihastria – Neamt, la 26 septembrie, prin aprobarea expresa a Patriarhului Iustinian. Am primit hirotonia in preot exact la un an dupa calugarie, la 26 septembrie 1950, in ziua pomenirii Sfantului Ioan Evanghelistul, Apostolul Iubirii. Lucrul acesta m-a incurajat foarte mult, si nu l-am considerat fara semnificatie in marea raspundere preoteasca si calugareasca. Intre 1950 si 1952 am fost numit spiritualul Seminarului Monahal Neamt, singurul din tara la vremea aceea. Apoi am fost egumenul Manastirii Slatina-Suceava, timp de mai multi ani. Aici ne mutase Sfantul Sinod, pe 30 din calugarii Manastirii Sihastria.
Am fost preot paroh la parohia Filea de Sus si Filea de Jos din judetul Cluj - un centru catolic -, timp de doi ani. Apoi am fost staret la Manastirea Cheia – Prahova, vreme de 6 ani; econom mare si casier la Manastirea Caldarusani; preot si duhovnic la Manastirea “Dintr-un lemn”; slujitor la Manastirea Cernica, vreme de un an si jumatate. Din 1976 sunt preot slujitor si duhovnic la Schitul Techirghiol – Constanta."

Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea

Să iubeşti total

"Dacă nu simți iubire pentru tot, nu iubești deloc. Dacă nu mulțumești omului, nu mulțumești nici lui Dumnezeu. Dacă recunoști pe Dumnezeu în inima ta, Îl recunoști și în semenii tăi și pretutindenea.

De aceea s-a spus să iubești total pe aproapele tău, pentru că aceasta este măsura iubirii tale pentru Dumnezeu Care nu se vede, dar Care este trăit, simțit în porunca Lui: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Adică cum iubești tu împlinirea ta fizică, omenească, cu intensitatea nevoilor ei, dar mai ales precum iubești desăvârșirea ta duhovnicească, posibilă, spre a te îndumnezei, așa să-ți iubești aproapele, pe care Dumnezeu l-a pus văzut între tine și El, să înțelegi ca iubindu-l îți recunoaște Dumnezeu iubirea pentru El. Și pentru ca să vezi și să simți că în această iubire totală este o frumusețe ca nici o alta, trebuie să fii plin de lumină, lumină pe care Dumnezeu n-o dă decât acelor inimi stăruitoare, dăruitoare și smerite." (Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 163 - Doxologia)


Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea

Condiţia ca să luminezi este să te jertfeşti


"Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanităţi trebuie trăită ca pe propria noastră nenorocire. Noi purtăm o răspundere şi pentru cel care este lângă noi.

Acesta este sensul educaţiei creştine despre creaţie pe care trebuie să o ştim. Din momentul în care s-a izolat, omul a făcut o semi-asociaţie cu diavolul, pentru că ascultă numai de gândurile proprii.

Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea

Lucrul primordial în concepţia creştină este jertfa; condiţia ca să te mântuieşti, respectiv ca să luminezi, este să ştii să te jertfeşti.

Apostolul Petru, la Schimbarea-la-Faţă a Domnului, I-a spus: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să facem trei colibe…” Parcă se îngemăna Cerul cu pământul. Însă Mântuitorul i-a răspuns: „Bine, Petre! Dar ce facem cu jertfa de pe Golgota?”

O asemănare cu ideea de jertfă este lumânarea: un fitil, ca să lumineze, trebuie să ardă. Condiţia ca să luminezi este să te jertfeşti. Asta este explicaţia lumânării sau a candelei. Şi, dacă nu ştim să jertfim, stăm pe loc.

Individualitatea este o mare pierdere, înseamnă să fii izolat de Creator şi să devii margine iar marginile sunt ale dracilor, spun Sfinţii Părinţi." (Revista Familia Ortodoxa)

Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea

Moartea nu vine să-i faci o cafea!

"În viaţa mea, am fost la multe căpătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Şi toţi aceştia doreau să mai trăiască o zi. Ziceţi că-i puţin, dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă. Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că această clipă e mai mult decât coşul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu: ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus - ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou" (Ziarul Lumina)

Parintele Arsenie Papacioc 15 - foto Cristina Nichitus Roncea

VIDEO: Parintele Arsenie Papacioc - Arsenalul si planul de foc al luptei duhovnicesti cu diavolul