Arhiepiscopul Alba-Iuliei a evaluat pagubele incendiului de la Râmeț și a consolat obștea mănăstirii. Eparhia va sprijini financiar refacerea clădirii anexe afectate
Arhiepiscopul Irineu al Alba-Iuliei a vizitat luni Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, afectată vineri de un incendiu care, din fericire, nu s-a soldat cu victime. Flăcările au distrus acoperișul uneia dintre clădirile anexe, pompierii luptându-se timp de 13 ore să lichideze toate focarele.
Potrivit Agenției de Știri Basilica și portalului Reîntregirea, Arhiepiscopul Irineu s-a întâlnit luni cu stareța așezământului, Stavrofora Apolinaria Barb, și cu monahiile obștei, pe care le-a încurajat să treacă peste această încercare, asigurându-le că după orice „suferință urmează harul, lumina și bucuria”, citând avertismentul Mântuitorului Iisus Hristos: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea”.
Arhiepiscopia Alba Iuliei va sprijini financiar Mănăstirea Râmeț pentru refacerea clădirii afectate de incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, preotul Oliviu Botoi, contactat telefonic de Agenția de Știri Basilica
Circa 120 de pompieri, ofițeri, subofițeri, salvamontiști, voluntari și personal medical au participat pe 5 și 6 iulie la intervenția pentru stingerea incendiului din curtea Mănăstirii Râmeț.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
Vrancea: Un polițist de la Penitenciarul Focșani de 43 de ani, găsit fără suflare la pământ într-o benzinărie. Botoșani: Un apreciat artist s-a stins din viață ”fulgerător” la doar 40 de ani: AVC
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Campioana – O elevă din Brăila s-a calificat la cea mai mare competiție de robotică din lume, FIRST Tech Challenge, din SUA
Vlad Țăranu, elevul care ”a atentat” la ”integritatea națională a României” cu mesajul ”Basarabia e România”, în studioul ActiveNews - Starea de Libertate: ”Alții au plătit cu viața pentru întregirea țării”- PROMO cu un nume de care veți mai auzi - VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Locale
Persoane: IPS Irineu de Alba Iulia
Locații: Râmeț
Subiecte: incendiu Mănăstirea Râmeț jud. Alba
Organizații: Arhiepiscopia Alba Iuliei Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)