Facebook-ul este precum un parc, „în care vin și derbedei, și universitari. Este un spațiu al tuturor, numai că nu putem să-l lăsăm colonizat numai de derbedei”, spune sociologul Bruno Ștefan, într-un interviu acordat pentru ActiveNews

Reporter: Domnule profesor, cât de mult mai socializează astăzi oamenii pe rețele de socializare?

Sociologul Bruno Ștefan: Comunică mult, adică frecvent, dar în același timp comunică puțin consistent. Pentru că facebook-ul a introdus un mod de a vorbi foarte succint, de a nu dezvolta idei, și-atuncea comunicarea capătă o sărăcie a ideilor și mai puțină substanță. Pentru că marea parte spune: „ce-ai scris atât de mult, nu puteai să spui în două cuvinte? Și cuvintele alea nu puteau să fie numai inițiale?” Și-atunci ajungem la o reducere a comunicării nu la esență, mai degrabă la altceva. Nouă ne-a spus un mare teoretician, Marshall McLuhan, că „media este mesajul”. Mesajul este definit de instrumentul de comunicare. Și facebook-ul definește acuma, nu pentru că are inerent în el acest tipar, ci pentru că unii care îl utilizează văd că este mult mai simplu să vorbești așa, foarte succint, și instituie o normă. Nu este o normă instituită de facebook, de a comunica puțin. De a-și posta numai sarmalele sau nu mai știu eu ce fac oamenii...

- Dar să știți că încurajează facebook-ul asta. Era o vreme în care propozițiile simple apăreau cu un font mai mare. Adică, dacă scriai „Ana are mere” devenea mai vizibil pe peretele celorlalți, decât dacă scriai „Ana cea frumoasă și cuminte are mere galbene și nu știu cum”... Deci, facebook-ul încuraja exprimarea asta succintă.

-  Acuma, mediul acesta de comunicare se modelează și el, și-au dat seama mulți, problema este ce substanță băgăm în acest proces de comunicare prin instrumentul respectiv. Dacă noi începem să vorbim toți cu „Doamne ajută”, „Dumnezeu să te binecuvânteze”, până la urmă putem institui o normă. Dacă vedem că unii spun „băga-mi-aș”, „făce-mi-aș”, înjurături de doi lei toată ziua, atuncea pentru parte din oameni veniți în acest mijloc de comunicare, asta pare norma. Problema este doar cum noi încercăm să ridicăm ștacheta, în orice proces de comunicare. La fel, el este un mijloc de comunicare cum era televiziunea pe vremuri, care a instituit anumite reguli de comunicare. Dar care și ea putea fi influențată, băgate în acest proces de comunicare anumite valori. Ulterior, ele s-au băgat, de aceea s-a depășit faza asta a șablonizării televiziunii, și-au apărut televiziuni de nișă, până când a devenit un mijloc de comunicare mai democrat și s-au extras din turma care instituia anumite reguli. La fel se va întâmpla și cu facebook-ul. Și de fapt, se întâmplă. 

-  Facebook îi ajută pe oameni să se apropie între ei sau dimpotrivă, ce credeți?

- Categoric, se găsesc mai ușor prin facebook. Dar, în același timp, îi ține la distanță. Asta este faza inițială, să spun, ce ține de copilăria unui instrument de comunicare de acest gen. Că este mult mai facil, la fel ca și telefonul – să vorbim la telefon, decât să ne vedem față în față. Și-atunci zicem „tot vorbim două vorbe, le spunem la telefon, nu ne mai întâlnim”, și din cauza asta comunicarea sărăcește. Telefonul a sărăcit-o, dar asta pentru că noi acceptăm ca această comunicare să fie săracă. Noi, când hotărâm să ne întâlnim, vorbim mult mai multe și întâlnirea față în față capătă mult mai mare greutate, pentru că este și limbajul non-verbal. Este acea înțelegere tăcută care face ca și cuvântul să capete o altă greutate. 

- Și ne cântărim mai bine cuvintele atunci când ne vedem față în față decât pe facebook.

- Tocmai din cauza asta, pe facebook ține mai mult limbajul vulgar, pentru că nu-l ai în față. Nu ți-ai permite, față-n față, să-l înjuri pe un individ. Dar, când el este ascuns sub o poză foarte mică, când nu-l vezi, atuncea poți să-ți permiți o vulgaritate. Lucrul acesta se vede, că ea există, problema este că noi, cei care vedem vulgaritatea nu o reprimăm, dacă n-o dorim. Și spunem „eu nu sunt așa, eu nu înjur”. Dar în jurul meu, pe paginile pe care le accesez eu, văd înjurături și tac. Dacă noi am hotărî să-i scoatem din lista de prieteni pe cei care adoptă un anumit limbaj, am curăța acel mediu. Ei ar vedea că nu-i mai ascultă nimeni, că devin marginali. Și-ar da seama de locul lor. Este un spațiu comun, ca acest parc, în care vin și derbedei, și universitari. Este un spațiu al tuturor, numai că nu putem să-l lăsăm colonizat numai de derbedei. 

- Dar vedeți că în parc universitarii ar fi respectați de derbedei. Pe rețeaua de socializare, ierarhiile sociale nu mai există. Și simt că nu sunt pedepsiți, pentru insultă, calomnie, chiar ultraj. Adică, își permit...

- Ȋși permit la noi, unde e faza copilăriei, în alte țări ești pedepsit pentru înjurături, pentru calomnii și pentru altele de genul acesta. Va ajunge vremea și la noi să existe pedepse pentru așa ceva. Dar nu pedeapsa limitează, limitează presiunea publică în mai mare măsură decât pedeapsa juridică. Dacă noi am hotărî să-i excludem din jurul nostru, ei ar avea un spațiu mult mai redus de exprimare. Faptul că-i lăsăm îi încurajează, și atuncea ne dă pe noi, ceilalți, înapoi. Facebbok-ul e un lucru. Ca un instrument. El nu este nici bun, nici rău. Ca și televiziunea, este un instrument pe care-l folosim. Ca și telefonul. Pot cu telefonul să vă spun vorbe dulci, pot să vă înjur... Eu sunt de vină, nu telefonul, că permite așa ceva. Deci, noi trebuie să ajungem la eliminarea ideologiilor care spun că ele nu sunt doar un lucru, sunt un instrument de manipulare... E un instrument, că unii îl folosesc pentru manipulare, că alții altfel, e un instrument. Trebuie să începem să-l folosim, dacă ne este de folos, dacă nu, să-l lăsăm la o parte. Există, cel puțin în partea asta ortodoxă, că trebuie să ne ținem departe de aceste lucruri. Când au văzut că pot să intre, că n-aveau site-uri pe vremuri, când au văzut că pot să-și facă publicitate și pe internet, și fiecare biserică și-a făcut pagină, își promovează acțiuni și nu mai pare un lucru rău. Și oamenii, văzând că iată, și biserica este prezentă, cum este în toată lumea, atuncea au înțeles că internetul este al tuturor, nu doar al golanilor, al altora.

- Depinde cum îl folosești.

- Trebuie folosit. Fuga de un instrument, doar pentru că noi considerăm că este nociv... Instrumentul nu este nociv. El poate să ajute semnificativ de mult. Eu mi-am găsit prieteni, am avut întâlnire a colegilor de facultate, nu știu cum i-aș fi găsit altfel, dacă nu era facebook-ul, să mă ajute să dau de ei, că-s plecați peste tot în lume. Deci, eu îi găsesc și virtuțile. Când am ceva de spus știu că, în ciuda presiunii pe care o comunitate o face împotriva unor idei pe care le promovez eu, știu că am voce să mă exprim prin facebook. Și-atuncea, comunitatea nu mai exercită presiuni asupra mea, când există grupuri de interese, să le numim, le putem minimaliza. Deci, noi putem să-l folosim, dacă vrem.

- Ultima oară când ne-am întâlnit, am vorbit despre protestele din Piața Victoriei și dumneavoastră mi-ați spus despre ele că sunt „o explozie de ură”
- Erau.

- Ȋntre timp, ura s-a mai diminuat acolo. Mă rog, protestele continuă, formal. Dumnezeu știe cui ajută asta, vom vedea. Mie mi se pare că această ură s-a mutat exact în spațiul care a creat-o: pe internet, pe rețele de socializare. Deci, ura s-a întors acolo unde ea a fost...
- De unde a pornit.

- Cum vedeți dumneavoastră această viralizare a urii? Că, de fapt, ea este viralizată.

- Pentru că ea trebuie să aibă canale de exprimare. Violența, ca să se manifeste, și-a găsit în stadioane sau în ringurile de box, și-atuncea am extras violența din spațiul public și am limitat-o în niște oaze. Destrăbălarea am retras-o și am pus-o pe plajă, la nudism. Și-n felul acesta, am permis unora să-și manifeste și excentricitățile. Noi trebuie să creăm oaze de manifestare a urii, pentru că oamenii au nevoie să și-o exprime. Dar trebuie, în același timp, să curățăm un spațiu public și să-l minimalizăm. Dar trebuie să le oferim, în același timp, și șansa să se exprime. Câtă vreme noi nu curățăm un spațiu general, să-l facem unul cu standarde înalte, să-i impunem niște norme, atuncea se manifestă și ura.

- Credeți că este o manifestare firească a urii sau este o manifestare alimentată, care unora le folosește?

- Categoric că au fost dedesubturi aici, că au fost acțiuni ale cine știe căror servicii, căror partide, căror formațiuni care au avut un interes să exploateze această ură. Pentru că ura a adus capital electoral, de multe ori. USL a câștigat prin ură, dacă vă aduceți aminte, la un scor destul de mare. Ura a fost temă de campanie electorală de nenumărate ori, ura împotriva PSD-ului a adus partidele de dreapta la putere de multe ori, pentru că ura este un element care duce la succes. Mai mult decât dragostea. Dragostea, în spațiul public, sau prețuirea față de anumite idei se transformă într-o formă de pupincurism. Și eu nu pot să-mi permit să vă spun dumneavoastră, ministru, care faceți o acțiune pentru binele public că o faceți bine, public, pentru că imediat va spune unul „ia uite, vrea să-l pupe în fund să ia contracte, să nu mai ce...”, ș-atuncea mă jenez să vă recunosc virtuțile pe care le aveți, că orice om e făptura lui Dumnezeu care face și lucruri bune... Dragostea este reprimată în spațiul public, ne temem să ne exprimăm simpatiile prea mult, ori altfel devenim altfel activiști. Și nu toți vor să fie și activiști. Ura atunci se manifestă cu mult mai mare lejeritate decât dragostea.

 
- Am observat că, așa cum pe vremuri ceea ce nu apărea la televizor nu exista, acum ceea nu apare pe facebook nu există. Că oamenii politici, miniștrii iau măsuri numai după ce o postare devine virală, numai după ce cineva reclamă pe pagina lor de facebook. Cumva, rețelele astea de socializare conduc lumea reală. 

- N-o conduc... Conduc o parte a lumii a lumi reale, dar nu toată. La fel am gândit și eu și au gândit mulți. Și discutam cu niște călugări de pe Athos: „noi nu avem facebook, noi nu avem telefoane mobile. Noi nu existăm? Dar, uitați, că voi veniți la noi, care nu existăm! Și iată ce aflux de oameni! Noi vrem să ne retragem de voi, și voi...” La fel, duhovnicul meu nu există pe rețele astea de socializare, dar, când mă duc la el, e coadă de oameni care vin. Așadar, există o lume care trăiește și-n afara acestor rețele. Și își găsește forme de exprimare și prin alte canale de comunicare. Doar lenea noastră, comoditatea de a căuta dincolo... Pentru că acesta este un instrument facil, tindem să spunem că el reprezintă totul. Dar sunt multe alte instrumente de comunicare pe care noi, din comoditate, nu le folosim, nu le căutăm, și asta este doar o superficialitate a gândirii, să spunem că „nu ești pe internet, nu exiști”, „nu ești pe facebook, nu exiști”, „nu ești pe nu mai știu unde, nu exiști”... Trebuie să fii la congrese, altfel nu exiști. Existăm! Ne-a adus Dumnezeu pe lume, cum necum existăm! Că nu vor să ne vadă... Că poate unii nu vrem să ne facem publicitate! Cei mai mulți dintre colegii mei, de pildă. Oameni super-profesioniști, nu am decât cuvinte de laudă, „nu există”, n-au pagină pe internet, n-au pagini pe facebook, dar fac lucuri care schimbă lumea. Și foarte importante și, semnificativ, valoarea lor profesională este de netăgăduit. Dar nu utilizează aceste mijloace pentru că n-au nevoie de un asalt care vine, de regulă, din partea grobianismului. Eu mi-am făcut pagină pe facebook și m-am trezit înjurat și batjocorit de atât de mulți indivizi că mă întrebam „Doamne, ce rău le-am putut face oamenilor ăstora, pe care nici nu-i cunosc?” Dar cu atât de multă, nu doar ură, cu o vulgaritate pe care nu credeam să o întâlnesc!

- Și cum vă explicați reacția lor?

- Pentru că oamenii au nevoie să-și arate ura față de oricine apare în spațiul public. „A, ești vândut”, „ești corupt”, „ești și tu hoț”... Ce poți să le faci atuncea? De asta, marea majoritate a sociologilor, de pildă, nu vor să dea interviuri. Nu vor să iasă, nu vor să se manifeste. „Pentru ce să fiu înjurat, ca tine?”, îmi spun. Eu încerc să-i conving, „măi, ai și tu ceva de spus pe domeniul respectiv, ai făcut atâtea cercetări, ai scris pe tema asta, hai să vorbești. E nevoie de vocea ta.” „Pentru ce să iau toate lăturile pe care le-ai luat tu? Eu nu vreau să le iau. Vreau să mă duc la Dumnezeu cu nume curat. Ție ți-au murdărit numele, utilizând lucrul ăsta, de ce nu ieși din el?” Și începe să înțeleg că uneori este bine să ieși...

- Deci, ura din spațiul virtual influențează lumea reală?

- Da. Pentru că te retrage în turnul de fildeș ca intelectual. Nu vedeți că în spațiul acesta foarte puțini intelectuali sunt. Iese Papahagi, ca să dau un exemplu, și se trezește înjurat. Sau Baconschi. Sau spuneți dumneavoastră alt nume, din lumea asta, a intelectualilor ortodocși. Câte lături am citit la adresa lor, spun „Doamne, cum le pot duce oamenii ăștia?” Și de ce sunt mai departe activi? Pentru că, până la urmă, oricum e bine să existe și vocea lor. Că este un spațiu care trebuie să fie al tuturor. Numai că, asumându-ți lucrul acesta, îți asumi încărcarea cu foarte multe mizerii... Ei și le asumă, s-au obișnuit. S-au imunizat, probabil.

- Avem vreo soluție să rezolvăm lucrurile acestea, care nu sunt deloc în regulă?

- Soluția este să ți-i scoți de pe pagina ta pe cei care practică lucrul acesta.

- Ȋi scoți, dar... Dacă ai prieteni care apreciază postări de genul acesta, automat îți apar, n-ai cum să scapi, n-ai cum să elimini de tot... Ai impresia câteodată, dimineața, deschizând facebook-ul, că nimerești într-o cârciumă cu bețivi care s-au luat la ceartă...

- Dar acolo mai descoperi și bijuterii, câteodată. Și descoperi și lucruri care au profunzime, care te pun pe gânduri. Problema este să vedem cum în lumea prietenilor noștri sunt mulți care posteză multe baliverne și cel mai bine poate ar fi să-i scoatem, chiar dacă îi prețuim, pentru că afluența de poze cu ei, selfi-uri făcute cu duiumul, nu folosesc la nimic în procesul de comunicare.

- Și nici lor nu le folosește.

- E greu să-i formăm... Vedem că asta este tiparul la îndemână. Nu tot ceea ce este la îndemână este neapărat bun. Trebuie să putem să avem capacitatea să selectăm. Și să selectăm și din acești prieteni. Chiar dacă devin puțini, ei până la urmă sunt mult mai buni. Și ne oferă informații. Am început să scot cu sutele din lista de facebook și am spus „până unde mă opresc?”... Totuși, îmi pare rău că l-am pierdut pe X care, între sute de bălării, punea și ceva care îmi era de folos. Dar e mai bine decât să mă încarc cu foarte multe bălării. Și, spunându-i, am reglat un tip de comunicare altfel: prefer să vorbesc cu el pe telefon, decât să primesc de la el toate informațiile pe facebook, despre mâncărurile pe care le face el, despre cine știe ce alte lucruri care nu sunt în aria mea de interes. 

- Deci, facebook-ul poate să ne ajute, numai să avem grijă cum îl folosim, să nu ne otrăvim.

- Este un mijloc de comunicare, dar nu este singurul. Când noi îl vedem doar pe el, și nu vedem că mai avem și telefonul, să vorbim cu alții, că mai avem și alte mijloace, să ne întâlnim face to face, că mai avem..., atuncea, dacă spunem că doar facebook-ul este, e o mare problemă. Și, cel mai adesea ajungem să ne închidem în virtual, și în momentul acela mintea noastră începe să gândească așa. Problema este să ne putem extrage. Cum ne extragem? Ajungem dependenți de calculator; de’asta, urbanizarea face ca viața noastră să fie în fața telefonului sau a calculatorului, mare parte a timpului activ și să nu mai putem odată ce dispare telefonul, să ne simțim suspendați, că „noi cum putem trăi fără așa ceva?” Problema este să dăm timp fiecărui lucru, dar nu mai mult. Și lucrul acesta eu îl văd la sociologi: domnule, intru pe facebook 5 minute, am văzut ce este, la revedere, mă duc la întâlnire cu prieteni, mă duc la întâlnire cu colegi, mă duc să fac niște interviuri cu altcineva, nu stau numai pe facebook, pentru că altfel mintea mea ajunge să gândească la fel ca toți ceilalți. Trebuie să putem să-l folosim cu măsură.