De două săptămâni, mii de români se adună, seară de seară, la protestele din Piața Victoriei. Ca într-un teambuilding, glumea cineva. De fapt, ca într-un soi de preselecție pentru „Românii au talent”, cu tamburine, cu dansuri coregrafice, cu pancarte care de care mai inspirate sau mai vulgare. 

Fiecare generație trece prin momentul ei de revoltă. Ca printr-o perioadă a adolescenței, pe care unii n-o mai părăsesc niciodată. Fiecare protest definește starea unei generații, ne dezvăluie frust modul în care ea se exprimă, capacitatea de procesare a  informațiile din jur, dar și așteptările pe care acea generație le are. 

Care sunt caracteristicile mișcărilor de protest de acum? Ce vor oamenii care se adună, seară de seară, în Piața Victoriei și cum s-ar putea face pace cu strada? Sociologul Bruno Ștefan răspunde acestor întrebări, într-un interviu acordat pentru Active News

Reporter: Ați trecut prin Piața Victoriei zilele acestea?
Bruno Ștefan: Am trecut, și în jurul prânzului, de două ori, și seara o dată, însă pentru o perioadă scurtă de timp.

- Și cum vi s-a părut manifestația? Cum se văd protestele, privite cu ochii unui sociolog?
- Noi, sociologii, studiem protestele, am citit cărți pe domeniul acesta, și toți teoreticienii care au studiat fenomenele de protest spun câteva lucruri: strada dă tonul politicilor, în stradă ies, de regulă, minoritari care se opun politicii majorității. Cu toate acestea, cu toate că majoritatea are susținere colosală, guvernanții sunt obligați să urmeze strada. Aceasta este regula în democrații. Ȋn alte regimuri, care nu sunt democrate, nu se întâmplă lucrul acesta. Dar în țările democrate, strada dă tonul. Așa că mă aștept ca mulțimea ieșită acuma în Piață nu doar să spună, să impună politica spre care va merge pe mai departe lumea. Gândiți-vă la Piața Universității din anii ’90, unde am fost în fiecare zi aproape, deși eram o mână de oameni și deși Iliescu fusese ales cu 97%, direcția pe care au vrut-o manifestanții în Piața Universității a fost cea urmată de România. Chiar dacă au mers cu frâna de mână trasă, că nu au dorit acea direcție, aceea a fost! De aceea, uitându-mă la acea manifestație mare, la manifestația aceasta, și urmărind manifestațiile de protest din alte țări, nu am nicio îndoială că acesta este tonul: că în direcția statului de drept trebuie să mergem, și nu în alte direcții. Cele mai multe state nu sunt state de drept. 

- Totuși, în 1990, după alegerile din 20 mai, mulțimea din Piața Universității s-a retras. Oricât de greu i-a fost să facă asta.
- Așa este, pentru că au înțeles că protestul nu mai funcționează. Și acuma, ați văzut, s-au retras, mare parte din oameni n-au mai venit la fel ca atunci, în primele zile. Pentru că au înțeles că, dincolo de presiunea politică, altcineva trebuie să ia tonul, să ducă România în direcția bună. Ei au arătat care este direcția, de aceea publicul așteaptă ca politicienii să așeze lucrurile. Și asta se așteaptă, Iohannis să vină cu referendumul care să se suie pe valul cerut de stradă, cu întrebări de pildă „dacă sunt de acord ca cei care sunt condamnați să nu mai ocupe funcții publice”, și-n momentul ăsta ar sintetiza, printr-o astfel de întrebare, așteptările Pieței, sau pe alte întrebări legate de statul de drept, nu știu... Dar oamenii au spus „de-acuma, este rolul vostru, ca politicieni, să urmați ceea ce noi ne dorim”.

- Față de alte mișcări de protest care au fost în România, mișcări de amploare, are niște caracteristici anume mișcarea de acum?
- Are și similitudini, și diferențe. Ca similitudini, să luăm faptul că sunt de lungă durată, așa cum a fost și Piața Universității, că ea cunoaște și vârfuri, în care oamenii se adună foarte mulți, și perioade de puțină participare. Ceea ce are însă această manifestație, poate mai mult decât manifestația din Piața Universității sau manifestația cu venirea regelui, care a fost vârful culminant al manifestațiilor din România, este faptul că presa internațională a preluat mult mai mult acest fenomen și deja se vorbește de...

- Cum vă explicați asta?
- Pentru că birocrația din țările civilizate a făcut ca spiritul civic să pălească, să nu se mai manifeste nici în țările cu regimuri democratice puternice. Manifestările de protest și acolo sunt anemice. Iată, acum se întâmplă pentru ceva care nu este material, imediat, pentru 100 de lei la leafă sau pentru niște bunuri, ci pentru lucruri care par abstracte pentru oameni. A produs o emoție, oamenii ies pentru niște idei înalte. De fapt, pentru dreptate. Și dreptatea este exprimată atât de puternic, la fel cum a fost exprimată la Colectiv, „Corupția ucide” - în două cuvinte a sintetizat ceva, și aicea Piața a sintetizat ceva: „Nu vrem hoți!”.

- Piața a sintetizat sau altcineva a sintetizat pentru Piață?            
- Nu contează că altcineva. Dacă oamenii n-ar fi crezut, n-ar fi venit la mitinguri. Chiar dacă există regizori care pun din spate în scenă, dacă oamenii simt că mesajul nu este al lor, nu vin! Degeaba! Dacă oamenii simt însă că rezonează cu ideea respectivă, ei vin. Aicea nu mai contează păpușarii, contează că oamenii cred în acele lucruri.


- Cum vă explicați limbajul vulgar din scandări și de pe anumite pancarte, din nefericire multe, aduse în Piață?
- Este în tonul unei vulgarități generale a societății. Noi am crescut în cultura puritanistă a regimului comunism, în care înjurăturile și limbajul licențios nu erau permise, și de aceea Piața Universității din anii ’90 n-a avut asemenea scandări și asemenea lozinci vulgare, câte vedem acuma. Dar nu e vorba numai de asta. Ura declanșează vulgaritatea. Aicea a fost o explozie de ură, care-i face pe oameni să nu mai prețuiască pe celălalt, ca făptură umană. Deja au ajuns la un alt nivel: nu mai ești împotriva unuia care face ceva, este un hoț dovedit, față de care nu mai ai niciun respect și tinzi să-l calci în picioare, inclusiv prin cuvinte. De fapt, numai prin cuvinte, că altceva nu-ți mai rămâne la dispoziție. Și-atuncea, scoți răul din tine într-o formă uriașă, mai ales că răul asta a fost acceptat și promovat în ultimul deceniu la o scară națională foarte mare. Vulgaritatea s-a transmis de sus, de la președinte. De la Traian Băsescu încoace am avut o mai mare vulgaritate în spațiul public. El obișnuia să se exprime într-un mod mai colocvial, liderii politici care erau apropiați lui s-au exprimat la rândul lor așa, și noi am văzut în spațiul public, în spațiul politic, o vulgaritate foarte mare, care a devenit un lucru normal. De aceea, am întors această vulgaritate acuma lor, care se exprimau în felul acesta, nu lui Traian Băsescu sau grupului lui, ci unei întreagi clase politice care a căpătat un limbaj licențios. Așa părea, și-atuncea vulgaritatea era o formă de a o arunca înapoi celor care ne-au transmis-o nouă. Este urâtă situația pe care o vedem. Poate că este și o exagerare din partea mea, că nu e doar atâta, e în tonul vulgarității generale a unei societăți, și nu doar a societății românești, a lumii, în general, care a introdus limbajul licențios ca fiind natural, în diverse opere de artă, în cărți ale laureaților premiilor Nobel. E vulgaritatea firească a unei lumi.


- Dacă vulgaritatea este o expresie a urii, după ce se termină aceste proteste, ce se va întâmpla cu ura?
- Ca ura să se stingă, trebuie să apară dovezile de iubire. Adică, cel care a provocat ura trebuie, într-un fel, să pară spășit. Să-și recunoască vina și să accepte pașii spre îndreptare. Noi nu vedem lucrul ăsta, și Piața nu vede, și-atuncea și mai tare se menține ura. PSD-ul vede „măi, n-am pierdut mult, așa că putem să întoarcem spatele”, „nu contează, voi puteți să fiți și un milion”, cum spunea Iliescu pe vremuri, „noi tot le facem pe-ale noastre”... Asta nu face decât să întărească ura. Ura, și PSD-ul știe, strategii lor știu că dacă merg pe mai departe cu subiectul respectiv, vor avea o problemă, și asta va fi tema fundamentală în campania electorală viitoare. De aceea, ei vor avea nevoie să închidă acest subiect, să arate că nu are efect. Eu cred că au strategi buni, care înțeleg că ura asta trebuie oprită. Și-atunci trebuie să facă, firesc, pașii pentru oprirea ei. De la PSD trebuie să vină acești pași, nu de la stradă. Strada va reacționa. Ea este reactivă și, ca urmare, va reacționa pe mai departe, fie îi ignoră, fie îi urăște, fie se îndreaptă spre ei. S-au îndreptat în parte, la alegeri, ei trebuie să ajungă la situația ideală de la alegerile din decembrie. Nu vor reuși, e un cost foarte mare, e un efort uriaș pe care trebuie să-l facă. Dar e obligatoriu, pentru ei.