Și-au bătut joc de Iohannis? Băsescu spune că președintele României a fost umilit la Sofia de către SIE, MAE și MAPN
Opinia publică din România a fost surprinsă ieri să afle decizia autorităților bulgare de a nu mai sprijini crearea unei flote comune la Marea Neagră.
Decizia a fost comunicată în timpul vizitei președintelui Iohannis la Sofia, situație pe care fostul lider de la Cotroceni, Traian Băsescu, o găsește inaceptabilă.
Acesta spune că președintele trebuia să se deplaseze la Sofia doar când acordul fusese stabilit în cele mai mici detalii și că trebuia avertizat de către SIE și MAE despre răzgândirea vecinilor de la sud de Dunăre. Băsescu a denumit operațiunea de la Sofia un "eșec jenant".
"Președintele Iohannis a plecat la Sofia având ca obiectiv să obțină oficial acordul Bulgariei pentru a se crea o Flota NATO (România, Bulgaria, Turcia) la Marea Neagră.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)