Aud că doamna Oana Pellea a făcut o seamă de afirmații legate de iubire, căsătorie, familie, credință și societate în general. Doamna Pellea nu este de-acord cu definirea căsătoriei ca și uniunea dintre un bărbat și o femeie, susține mariajele între persoanele de același sex, dar nu numai atât, ci și adopția copiilor de către homosexuali.

„Eu nu cred că greșesc pentru că respect iubirea”, a spus doamna Pellea la UM24.

Doamna Pellea a indicat și „adevăratele” probleme ale familiei: „se moare cu zile în spitale, lipsa de educație, lipsa de cultură, sărăcia, lipsa de educație democratică”.

Am și eu o întrebare: de unde știi, doamnă Pellea? Nu aveți familie, nu aveți copii, nu ați fost căsătorită. Așa că întreb: ce te califică pe tine, o actriță, să dai verdicte în ceea ce privește problemele principalei celule de bază a societății românești, care e familia? Ai citit tu pe net? Din cărțile lui Osho, unde?

Ce o califică pe Oana Pellea să aibă o opinie avizată despre problemele familiei? Care este experiența ei în asistență socială, în sănătate, în educație? Zero! 

Băieții din La Familia au dreptate când afirmă că „Toate parasutele si panaramele/ Vorbesc de cum se pilotează avioanele”. Chiar așa, doamna Pellea, ce părere aveți despre potențialul chimic al Siriei: există sau nu?

Doamna Pellea știe ce face copiii fericiți, dar nu știe ce înseamnă să ții un bebeluș la sân, nu știe ce înseamnă legătura unică dintre o mamă și pruncul ei. Și pentru că nu știe, e de acord ca pruncii să devină o marfă ce trebuie extrasă din pântecele mamei și dată celui care plătește mai mult, eventual unui păros care se crede femeie. Pentru că tatăl ei a fost mai mult absent, Oana Pellea se răzbună pe copii nevinovați și e de acord ca pruncii să crească fără tată.

Lăsând gluma la o parte, i-aș transmite un mesaj doamnei Pellea: cum de ai tupeul să vorbești despre spitale, educație și cultura majorității, când tu ai fost fiica unui favorit al regimului comunist?

Pentru că, da, nu vă faceți iluzii: Amza Pellea a fost un favorit al regimului comunist. Să nu-l confundăm pe Amza cu Mihai Viteazul, pe om cu personajul. În timp ce liceanul Mugur Călinescu era terorizat pentru că scrisese pe pereți despre foamea care cuprinsese țara, doamna Pellea se bucura de toate facilitățile și favorurile pe care regimul le făcea pentru copiii protipendadei.

Credeți că Oana Pellea a stat la rând înainte de 1990 pentru mâncare? Nici vorbă: ea era fata tovarășului...Credeți că acum stă la rând, la camera de gardă din spitalele de stat? Nu, pentru că regimul a căzut, dar relațiile s-au păstrat.

Și după ce ți-ai trăit viața, „în stil mare” ai tupeul să ceri biserici în „spații mici”? Unde ai fost doamna Pellea, când Ceaușescu dărâma bisericile „mici” din București, pentru a se construi bulevardele „largi” ale victoriei socialismului? E adevărat că nu mă pot aștepta la consecvență de la dumneata: acum v-ați dus în locul unde ați scuipat acum trei ani. Dar dacă interesul o cere....

Întotdeauna m-a uimit tupeul cu care urmașii protipendadei regimului Ceaușescu( vezi și cazul Tudor Chirilă) vin și ne țin lecții de smerenie, de democrație, ne fac educație și ne acuză că nu suntem destul de „deschiși” pentru a le accepta toate patimile pe post de normalitate.

Și că veni vorba de credință, doamnă Pellea, sunt convins, că nu crezi în nimic altceva decât în propriile nevoi. Sunt convins că singura „energie” care vă guvernează existența este aceea care vă justifică propriile eșecuri și nevoi.  Despre aserțiunile teologice ale dumitale nici nu are rost să discutăm, prostiile pe care le debitați sunt mai mari decât Catedrala Mântuirii Neamului. Problema dumneata nu o reprezintă „dogmele” și „regulile credinței”, ci că ele sunt oglinda care te arată cât de neisprăvită ești, doamnă. 

Să fii singură, fără urmași, cu o carieră incoloră la aproape 60 de ani este greu. Este și mai greu să accepți că toate aceste înfrângeri sunt cauzate de propriile decizii și de propria persoană. Nu Dumnezeul creștin și Biserica sa sunt de vină că n-ai realizat nimic în viață, doamnă Pellea, indiferent în câte „spații mici” ai vrea să-L ascunzi!