Senatorul Cristian Lungu despre reacția UBB Cluj la legea anti ideologie de gen: Îi voi întreba pe cei de la Rectorat dacă sunt de acord ca la Facultatea de Educație Fizică și Sport băieții care spun că se simt fete pot să folosească dușurile fetelor
Senatorul Cristian Vasile Lungu (PMP), inițiatorul legii care interzice promovarea ideologiei gender în școli, spune că ideea pentru această inițiativă legislativă i-a venit din experiența sa personală din Statele Unite ale Americii, acolo unde a trăit 16 ani.
„Sub administrația Obama școlile publice din SUA erau obligate să implementeze această teorie de gen, cu consecințe foarte grave, iar recent președintele Trump a corectat această aberație. Am văzut băieți născuți cu organe sexuale masculine care nu puteau fi discriminați, iar dacă ei clamau verbal că se simt fete, trebuia să fie lăsați să folosească dușurile și toaletele fetelor. De asemenea, ei trebuia să fie lăsați să participe la competiții sportive dedicate doar fetelor”, a spus Lungu.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Cristian Vasile Lungu
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: Ideologia gender Transgenderism
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)