Episcopii catolici din SUA au votat împotriva împărtășirii lui Joe Biden din cauza susținerii avortului de către acesta. Ce ar trebui să pățească cei care susțin „educația sexuală” de la creșă și grădiniță?

Episcopii catolici americani au votat majoritar, marți, în favoarea unei propuneri de a-i refuza împărtășirea lui Joe Biden, din cauza susținerii avortului (păcatul pruncuciderii, n.r.) de către acesta, informează CBN News, preluat și tradus de Prodocens Media.
Deși Vaticanul s-a arătat favorabil comuniunii președintelui aborționist al Americii, 73% dintre episcopii catolici din SUA au votat măsura de a-l opri de la împărtășanie pe Biden. Prevederea se aplică și altor politicieni care susțin păcatul pruncuciderii, fiind inspirată de îndemnului evanghelic de a nu da „cele sfinte, porcilor”.
Reacția lui Biden a fost că „aceasta e o chestiune privată și nu cred că se va întâmpla”. Problema e că dacă te arăți la biserică doar de câteva ori pe an, de ochii televiziunilor, și atunci vrei musai să fii împărtășit ca un catolic de cursă lungă, aceea nu mai e o chestiune privată, ci una de paradă. Însă clerul romano-catolic nu e dispus să târască biserica în cultul personalității lui Joe Biden, maimuțărindu-și rânduiala și adevărul de credință pentru aceasta.
Accesul la sfânta comuniune este rezervat credincioșilor practicanți, care participă regulat la slujbe. Însă, „dacă primești euharistia într-o stare de păcat grav, îți faci singur un mare rău spiritual”, avertizează un teolog catolic.
„Biserica Îi aparține lui Iisus Hristos. De aceea, îl implor pe președinte ca, mai întâi, să se pocăiască! Întoarceți-vă de la această greșeală (a susținerii pruncuciderii, n.r.) - despre care știți că e greșeală/păcat - și fiți credincios învățăturii bisericii!”, i-a transmis lui Biden diaconul Keith Fournier, slujitor al diocezei Tyler din Texas.
„Susțin dreptul femeii de a alege” să facă avort, declarase Joe Biden în fața presei, preluând retorica stângistă care face din uciderea unui om aflat în stadiul embrionar al vieții sale un drept al mamei sale și ocultând că adevăratul drept al femeii ar fi fost să aleagă castitatea dacă nu-și dorea să rămână însărcinată.
„Poporul american i-a dat toată puterea și autoritatea, însă o putere pe care nu o are este aceea de a defini ce înseamnă să fii catolic”, a explicat despre Biden arhiepiscopul Joseph Naumann, președintele conferinței episcopilor catolici din SUA.
Un caz asemănător i s-a întâmplat Regelui Carol al II-lea în 1936 la Chișinău când, în Catedrala Soborul, a vrut să intre în altar prin ușile împărătești, prerogativă rezervată regilor și domnitorilor consacrați în Biserică. Numai că regele Carol al II-lea nu fusese uns de Biserică și trăia în concubinaj cu Elena Lupescu. Atunci, în auzul a 2500 de oameni prezenți la slujbă, mitropolitul ortodox Gurie Grosu a ridicat mâna dezaprobator și i-a zis: „Măria-ta! Asta să o faci când vei veni cu coroana pe cap și soția legiuită alături!”, potrivit istoricului Dan Ciachir.
Citiți și După eșecul din Senat, Cîțu vrea să bage „educația sexuală” pe din dos, ca oră de „religie sexuală”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Carol al II-lea Dan Ciachir Elena Lupescu Gurie Grosu, mitropolit ortodox Joe Biden Joseph Naumann, arhiepiscop catolic, SUA Keith Fournier, diacon catolic, SUA
Locații: SUA
Subiecte: Adevărul despre avort catehizarea creștinilor
Organizații: Biserica Romano-Catolică Casa Alba CBN News PRODOCENS Media
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)