MOTO: „Dacă vrei o imagine a viitorului, închipuie-ţi o cizmă zdrobind mutra unui om — şi asta pentru vecie”

Aflat departe, într-o zonă în care soarele strălucește cu putere, mi-am ruinat vacanța ieri când – proastă inspirație! – am căutat să văd ce se mai întâmplă prin țară.

Primul șoc l-am avut când am aflat că organizația națională a Cercetașilor – în mod tradițional și conform propriului statut una din structurile cele mai conservatoare social posibil – semnează împreună cu ONG-urile homosexualiste și seculariste o scrisoare pentru introducerea „educației sexuale” obligatorii în școli. Asupra acestui subiect voi reveni.

Cheful de vacanță mi s-a evaporat însă complet la citirea știrilor despre propunerea legislativă „antidefăimare” depusă recent de dl. președinte interimar PSD, Liviu Dragnea. 

Nu-mi stă în obicei să reacționez la cald și de obicei nu scriu în nume propriu, ci comunic poziții publice ale organizației pe care o conduc. Însă de data aceasta lucrurile sunt prea serioase ca să nu-mi asum - în mod direct și în nume personal – o poziție. Sperând și chiar anticipând o reacție a oamenilor sănătoși la cap din această țară – câți au mai rămas – afirm că nu a mai existat în scurta istorie a pseudo-democrației românești o tentativă atât de fățișă de suprimare a libertății religioase și de cuvânt. Eu cel puțin n-am mai întâlnit, în cei 11 ani de când mă ocup de activitatea civică ca lider al unui ONG pro-familie.

Propunerea legislativă nu a apărut încă pe saitul Camerei Deputaților, dar, citind fragmentele reproduse în presă, gândul m-a dus instantaneu la lucrările lui Orwell, Huxley și alte distopii precum Brazil (regia Terry Gilliam, 1988 - film pe care vi-l recomand călduros). Recent am recitit „1984” și în special această frază mi-a reapărut în minte, obsesiv: „Dacă vrei o imagine a viitorului, închipuie-ţi o cizmă zdrobind mutra unui om — şi asta pentru vecie”, îi spune un funcționar al Partidului unui deținut vinovat de Crimăgândit. 

Nu sunt un conspiraționist; dimpotrivă, îmi place să mă cred condus în decizii și acțiuni de fapte și rațiune. Dar chiar și așa, fără să am dovezi, îmi pare evident că nu Dragnea a creat acest proiect. Am simțit imediat duhoarea caracteristică a neomarxismului și pun prinsoare că la redactarea proiectului de act normativ lui au participat niscaiva ONG-uri „prietene” ale unor anumite minorități - sexuale și ateiste. E stilul lor: dacă nu poți silui realitatea care refuză să transforme în normal o anomalie, bagă-le pumnul în gură celor care o afirmă.

La ce avem nevoie de o nouă lege antidiscriminare când deja le-am adoptat pe toate cele impuse înainte de aderarea la UE, plus încă altele, opționale; la ce avem nevoie de un nou departament al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu nume orwellian („Departamentul pentru Promovarea Demnității Umane și Toleranței” - de ce nu-i spune direct „Ministerul Adevărului”?) cu noi cheltuieli bugetare și alți birocrați angajați să frece menta; la ce avem nevoie de noi restricții, când și-așa oamenii sunt tot mai timorați și mai năuciți de cotidianul unei existențe în care se simt străini?

Vă semnalez trei situații, deloc ipotetice:
- citirea anumitor pasaje biblice, precum cele care afirmă că homosexualii nu ajung în Rai dacă nu se pocăiesc (Corinteni 6:9-10);
- semnalarea faptului că anumite grupuri sociale sau etnice au rată ridicată a infracționalității; 
- apariția unor cărți precum „Fața nevăzută a homosexualității”, în care se scrie (motivat prin date statistice!) că homosexualii prezintă o probabilitate de cel puţin 160 de ori (cu 15.900%) mai mare de contaminare cu HIV decât heterosexualii.

TOATE aceste situații vor fi sancționate de „Ministerul Adevărului”, creat de dl. Dragnea, cu amenzi ruinătoare.
Și, cel puțin în acest caz, invocarea „trendului european” ar trebui să ne creeze o stare de neliniște.

Să te ferească sfântul ca în Suedia, „capitala mondială a violului” (a doua țară ca rată a violurilor după Africa de Sud) să spui sau să scrii că cele mai multe dintre acestea sunt comise de grupurile de imigranți musulmani! Sau, în Franța, să accentuezi că atentatorii de la Charlie Hebdo au fost motivați de convingerile religioase islamiste. 

Și câte alte exemple n-ar mai fi de dat…

Unul din reproșurile pe care mulți le-au făcut politicii de după 1989 a fost acela al confuziei ideologice: între Stânga și Dreapta n-a fost niciodată mare diferență în abordarea temelor sociale majore.
 

Poate că acum, că tot s-au separat apele și mergem către un sistem bipartit, parlamentarii PNL își vor asuma doctrina și vor ieși în apărarea libertății și contra acestei tâmpenii semnată de Liviu Dragnea. Niște oameni au murit acum 25 de ani ca să se înceteze cu politica pumnului băgat în gura oamenilor de către Stat. Statul este toxic. Nu-i dați mai multă putere. Mai bine luați-i-o și pe cea pe care o are.
 
Idioțenia „corectitudinii politice” a mutilat libertatea religioasă și a cuvântului în societățile occidentale. Să fim alerți și să nu-i lăsăm pe Liviu Dragnea și pe aliații săi ONG-iști să ne calce pe cap. Nici la propriu, nici la figurat.
 
„Nimeni nu va mai fi loial decât Partidului, nimeni nu va mai iubi pe nimeni altcineva decât pe Fratele cel Mare. Nu se va mai auzi un alt râs afară de hohotul celui care triumfă la înfrângerea unui duşman. Nu vor mai exista nici artă, nici literatură, nici ştiinţă. Când vom fi atotputernici, nu vom mai avea nevoie de ştiinţă. Nu va mai fi nici o deosebire între frumos și urât. Nu va mai exista curiozitate şi nici o bucurie a vieţii. Orice plăcere va fi anihilată. Dar întotdeauna – ţine mine, Winston – întotdeauna va exista intoxicaţia puterii, din ce în ce mai insistentă şi mai subtilă, întotdeauna şi în orice moment va exista fiorul victoriei, senzaţia indescriptibilă pe care o ai când calci în picioare un duşman neputincios.” (G. Orwell, 1984)