Ministrul Justiției cere revocarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA. Raportul lui Tudorel Toader

ACTUALIZARE 23.02/16:00 Ministrul Justiției a publicat raportul pe care l-a prezentat, pe scurt, joi seară, atunci când a cerut revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Koveși.
Raportul, plus cele 11 anexe, este citibil aici.
Știrea inițială
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut revocarea Laurei Codruța Kovesi de la conducere DNA. Urmează decizia de la CSM Apoi, decizia este la Klaus Iohannis, care o poate sau nu elibera din funcție.
Ministrul a invocat mai multe probleme în funcționarea DNA și o acuză pe șefa Anticorupției că și-a depășit atribuțiile.
Iată declarațiile ministrului în ordine cronologică (ultimul e cel mai recent):
- Lipsa de reacție în verificarea activității profesionale și a conduitei unor procurori - a DNA Ploiești. Există obligația minimală, ca șef, să vezi dacă e adevărat sau nu.
- Am reținut o situație fără precedent în carul raporturilor dintre instituțiile publice din România. Într-un an, 2017, au fost înregistrate 2 conflicte juridice de nat const,. în cadrul cărora DNA, prin conducerea ei, a fost chemată în fața instanței de contencios constituțional. În care CCR a circumstanțiat ferm competența DNA, în 2 dintre acestea sancționând comportamentul lipsit de loialitate, neconstitutional din partea procurorului-șef al DNA. Am arătat prin raportul de analiză al procurorului-șef al DNA, că în sine, constatarea unui singur act de atitudine neconstitutionala nu are amplitudinea de a declina atitudinea procurorului-șef al instituției. Concluziile sunt diferite atunci când încălcarea Constitutiei depășește limitele de competență, când încălcările devin sistematice. În mai puțin de jumătate de an, DNA a fost chemată în fața CCR pentru încă 2 conflicte de natură const. Această încălcare de la a treia chemare de constatare a conflictului, este imputabilă întrucât în precedent Curtea spusese deja că procurorul nu se poate substitui decidentului în procesul de adoptare a unui act normativ. Statistica CCR din 31 ianuarie - nr deciziilor prin care se constată conflicte juridice de natură const au fost 13, din 31 de decizii. Din acestea - 2 în 2017 și generate de DNA, prin încălcarea limitelor de competență în raport cu Guvernul, Parlamentul și conduită contrară principiului constituțional al colaborării. M Public, prin DNA, și-a arogat competența de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excedează cadrul legal ce poate conduce la un blocaj const - dispoziții ce consacră echilibrul puterilor în stat. Declanșarea unei ample anchete - prin descinderi la MJ, ridicare de acte - a determinat o stare de tensiune, creându-se premisele unui blocaj în legiferare. Curtea a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională. M Public nu are competența de a desfășura activități de cercetare penală cu privire la elaborarea unui act normativ.
- Concluziile acestui raport se bazează pe acumulările de la începutul perioadei de referință, până în prezent, pe analiza actelor și faptelor concrete, inclusiv a declarațiilor publice ale procurorului-șef al DNA.
- Am realizat o analiză privind organizarea eficientă, comportamentul, comunicarea, asumarea responsabilitățlor, aptitudinile manageriale ale procurorului-șef al DNA - în perioada februarie 2017 - februarie 2018. Raportul de evaluare a eficienței manageriale - urmare a decizie CCR prin care s-a constata că a existat un conflict juridic constit. între Ministerul Public, parchetul de pe lângă Înalta curte și Guv Rom. - generat de Parchetul de pe lângă Înalta curte de a-și aroga legalitatea unui act normativ - respectiv Ordonanța 13, cu încălcarea competentele constitutionale ale Guvernului și Parlamentului respectiv comp CCR. Am conchis atunci faptul că rez negative, tăria acestei raportări, pot repune în discuție în viitor, oportunitatea revocării conducătorilor institutiile vizate.
- Luarea de poziție privește activitatea desfășurată de procurorul-șef al DNA, iar temeiul de analiză se fundam pe art. 54 și 51 din legea 303/2004.
Știrea inițială
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, urmează să prezinte joi, la ora 18:00, conținutul și concluziile raportului cu privire la activitatea managerială a Direcției Naționale Anticorupție, scrie Agerpres.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Laura Codruța Kovesi Tudorel Toader
Subiecte: Anchete DNA Revocarea lui Koveși scandal DNA
Organizații: DNA Ministerul Justiției
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)