Oameni în uniformă MORȚI SUBIT în floarea vârstei: Sebastian Corodi, 24 de ani, infarct în somn; Cristina Herbei, 42 de ani, cancer fulminant după vaccin; Gabi Roman, 43, embolie pulmonară acută; Magdalena Moldoveanu, 27, cheaguri de sânge după vaccin

Tot mai mulți militari sau angajați ai unor structuri de forță decedează subit, din cauze neverosimile pentru vârsta și starea lor de sănătate sau loviți de cancere galopante despre care nu avuseseră nici cel mai mic indiciu până acum.
Cristina Herbei, angajată în cadrul compartimentului financiar al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, a murit la numai 42 de ani duminică, 17 aprilie 2022, în chiar ziua de Florii. Potrivit surorii sale, ea făcuse „vaccinul” Covid sub presiunea iminentei adoptări, toamna trecută, a legii privind certificatele Covid la locul de muncă. S-a conformat din cauza presiunii psihologice și a fricii pentru ziua de mâine, deși personal era contra obligativității măștilor și a vaccinurilor. Nu a fost obligată direct să se vaccineze, dar a cedat presiunii mediatice și politice, precum și fricii de a nu mai putea merge la muncă, în contextul în care părea iminentă trecerea prin Parlament a legii certificatului Covid și o parte dintre români au crezut că aceea era ultima „strigare” pentru ei, în weekend-urile din noiembrie-decembrie 2021 când s-au format cozi neobișnuite la centrele de vaccinare. La circa o lună și jumătate după inoculare, Cristinei i s-a declanșat un cancer la organele la care se știa cu o sensibilitate mai mare, ținută sub control până atunci prin alimentație și stil de viață sănătos. Evoluția bolii a fost fulminantă. Deși femeia a fost un suflet blând, ea s-a luptat până la capăt ca o leoaică pentru viața ei și pentru a rămâne alături de fiul său de 14 ani, care se pregătește pentru a intra în toamnă la liceu.
„Pentru cei care vor să își ia un ultim rămas bun, corpul neînsuflețit al surorii mele Cristina este depus la Casa Funerara Kuki în Grădiște astăzi și măine. Marți la ora 15:00 va fi slujba de înmormântare după care o conducem pe ultimul drum spre Cimitirul din Grădiște”, a scris Andrada Gherman pe Facebook.
Pe lângă sora îndurerată, Cristina Herbei a lăsat în urmă un copil de 14 ani.
„O boală nemiloasă, descoperită întâmplător, a făcut ca doamna Herbei să se despartă atât de brusc de familia sa”, potrivit SpecialArad.ro.
Iată ce spun și colegii arădencei de la ISU, alături de care aceasta petrecuse mai bine de 20 de ani:
„Din păcate, colega noastră Cristina a plecat de Florii să întregească unitatea pompierilor din cer. Vei rămâne mereu în sufletele noastre, zâmbetul și bucuria care te caracteriza nu o vom uita niciodată. Cristina, odihnește-te în pace, pompierii nu mor niciodată. Dumnezeu să te așeze în rândul celor drepți”, a postat pe pagina sa de Facebook ISU Arad, preluat și de CriticArad.ro.
În aceeași zi cu Cristina Herbei un tânăr jandarm de doar 24 de ani a murit de infarct, în somn
Jandarmul Sebastian Corodi din Satu Mare a murit duminică, 17 aprilie, în jurul orei 10:00, informează PresaSM.ro.
Sebastian era un tânăr jandarm dedicat profesiei sale. Ducea o viață echilibrată, făcea sport și avea mereu grijă la alimentația sa. Cauza decesului este cu atât mai greu de înțeles.
După finalizarea cursurilor Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani, județul Vălcea, Sebastian Corodi a fost detașat temporar la o unitate din țară.
După care, din luna martie a acestui an, a reușit să ajungă înapoi în Satu Mare, prin detașare la Inspectoratul Județean de Jandarmi. Era foarte apreciat de colegii de arme și avea o carieră strălucită și o viață înainte.
Din păcate, destinul i-a fost curmat brusc și aparent inexplicabil… Întregul colectiv al Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Mort subit în Kosovo

Un alt tânăr subofițer, o femeie în floarea vîrstei, de data aceasta de la o unitate militară din Bacău, a murit subit la vârsta de numai 27 de ani. Este vorba de o Magdalena Moldoveanu, mamă a unui baiat de 4 anișori, de loc din Dolheștii Mici, unde a fost înmormântată pe 10 martie 2022, potrivit paginii Știri din Bucovina. Rudele afirmă că Magdalena a făcut cheaguri de sânge la inimă, apoi infarct, pe fondul vaccinării cu 3 doze ale serului experimental Covid, după cum scrie sursa citată:
„Magdalena a plecat în lumea de dincolo îmbracată în uniforma militară, cea pe care a iubit-o atât de mult. Starea de sănatate a tinerei subofițer a luat o alta întorsatură după ce a fost vaccinatată cu a treia doză de vaccin. Rudele susțin că Magdalena a facut cheaguri de sânge la inimă, urmate de infarct.”
Slujba de înmormântare a Magdalenei Munteanu a fost oficiată de patru preoți. Alături de familia îndoliată au fost și comandantul unității militare și doua plutoane de soldați. Sicriul a fost coborât în pământ în timp ce au fost trase salve de foc de colegii militari. O ceremonie impresionantă, dar care nu poate despăgubi efectele cerbiciei instituțiilor statului de a condiționa locul de muncă de injectarea cu serul experimental Covid.
Citiți și: Legături periculoase între vaccinurile COVID și CANCER. Un medic cinstit vorbește: Sistemul imunitar natural / înnăscut este afectat de vaccinurile experimentale. VIDEO și STUDIU
Monahul Filotheu de la Petru Vodă: Vaccinul „anti-Covid” poate aduce: 1 - Cancer, 2 - Infertilitate și 3 - Moarte. Părintele Justin Pârvu a fost categoric: Nu primiți acest vaccin!
Unele femei injectate recent cu vaccinurile experimentale Covid prezintă simptome de cancer mamar
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Locale Prima pagină Sănătate Știri
Locații: Arad Dolheștii Mici, Bacău Drăgășani județul Bacău județul Vâlcea Kosovo Priștina Satu Mare
Subiecte: a treia doză cancer cheaguri de sânge decese vaccin embolie pulmonară infarct moarte subită preinfarct reacție adversă vaccin vaccin COVID-19
Organizații: Armata Română Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare ISU Arad Jandarmeria Română KFOR Ministerul Apărării Naționale Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Grigore Alexandru Ghica din Drăgășani
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)