ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un grup de medici din cadrul  Spitalului Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”  din Galați sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracții de ucidere din culpă, de către Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați iar conform acestora, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. 

Aceasta vine ca urmare a unui eveniment din data de 30.10.2021 - sâmbătă, când domnul Florin-Nicu Chirilă s-a prezentat la Urgențe pe fondul unor simptome neplăcute de rău. Medicii însă, i-au solicitat să efectueze un test PCR după care l-au trimis acasă, relatează știripesurse.  

A doua zi, duminică, victima a fost transportată la spital cu ambulanța din pricina faptului că simptomele i s-au agravat. Aceasta a manifestat stări specifice unei pneumonii: frisoane, transpirații abundente, febră mare și dificultăți de respirație. În ciuda semnalelor alarmante și a unui „red flag” cunoscut în limbajul medical ca o ugență medicală, ei i-au efectuat un nou test PCR, care însă nu a fost concludent, cu toate că avea deja efectuat un test rapid negativ, și schema de vaccinare completă. 

După o serie de analize de laborator, bărbatului i s-a cerut să aștepte rezultatul testului afară, în frig, în timp ce simptomele i s-au agravat. La solicitarea „specialiștilor”, acesta s-a întors acasă, după ce a fost pus să semneze o declarație pe propria răspundere cu privire la riscul de deces. 

Rezultatul testului a venit doar seara după ora 20, iar luni, în jurul orei 09:00, acesta a trecut printr-un nou protocol de recoltare a probelor de laborator și testare COVID, în timp ce prezenta deja simptome de septicemie. Rezultatul testului a ieșit a treia oară negativ, luni la prânz, iar după o examinare de rutină, a fost trimis la Spitalul TBC din Galați. 

Totuși, la 17:30 el a fost returnat spitalului inițial, acolo unde, în timpul nopții, a murit pe secția ATI.
 
Despre acest caz, ActiveNews a scris la momentul comiterii crimei:
 
 
Alte CRIME de la Spitalul Covid din Galați: