Sergiu Ciocârlan s-a născut în 1979 la Brăila. Este profesor de Limba și Literatura română. În 2011 obține titlul de doctor în filologie cu teza Sensul tradiției în proza lui Ioan Slavici, Facultatea de Litere, Universitatea București (Conducător științific: Prof. univ. dr. Mircea Anghelescu). Are articole publicate în Cuvântul, Luceafărul, Lumea credinței, Ortodoxia, Tabor, Tribuna. De asemenea, a publicat articole de specialitate în volumele Studii de literatură română și comparată, București, Ed. Universității, 2009, și Cercetări și studii.
Este scriitor și filosof, creștin trăitor care vede lumea și creația literară universală prin prisma Ortodoxiei. Personajele sale sunt pline de aspirații nobile, tinere, răzbătătoare și hotărîte, decomplexate.
„Cum ne-o spune și Sergiu Ciocârlan, nu blamând și vituperând împotriva unor cărți ce ni se par străine de Ortodoxie vom putea afla calea, ci mai degrabă deosebind cu calm adevărul de minciună, lămurindu-ne pe noi înșine, astfel încât Dumnezeu să Se poată reflecta în chipul nostru limpezit și să Se arate astfel și altora.” (Costion Nicolescu)
https://www.agaton.ro/autor/1079/sergiu-ciocarlan
https://www.librariasophia.ro/autor-Ciocarlan-Sergiu-sa-5429.html
La 26 iunie 1940, ora 22:30, U.R.S.S. a adresat un ultimatum guvernului român, prin care impunea, sub amenințarea conflictului armat, cedarea în patru zile a Basarabiei, a Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța.
Biografia neconvențională și uimitoare a unui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, care a moștenit de la iluștrii săi înaintași pildele dârzeniei și ale demnității, dar și ale nobleții, ale iubirii necondiționate și ale milosteniei, punând în lucrare harismele încredințate lui de Domnul.
Părintele Arsenie a cunoscut că înflorirea sau declinul mănăstirilor ține de crucea lepădării de sine și că restaurarea monahismului nu se face cu ziduri, ci ducând cu înțelegere și cu dragoste, zi de zi, crucea lepădării de sine.
Suntem la începutul anilor ’60. Părintele Daniil se află față în față cu acei funcționari care s-au transformat în instrumente ale unui sistem diabolic. Îl cheamă în fiecare zi și-i cer să scrie viața lui, trecutul mai îndepărtat și recent.
Dumnezeu trimite din vreme în vreme profeți pe pământ spre a binevesti poporului român. Unul dintre acești mari Părinți duhovnicești este Cuviosul Părinte Arsenie. Semnul sub care stă venirea lui printre noi este acesta:
Regizorul face de la început câteva declarații importante: că el nu este creștin ortodox, că nu este vorba de un film despre Părintele Arsenie Boca în sensul unei biografii, ci „e vorba despre noi astăzi și în ce fel în icoana asta a lui
Cum să ne poziționăm astăzi față de Părintele Nil Dorobanțu? Îl vom considera sfânt? Vom accepta că există și în spațiul nostru bisericesc și în istoria noastră recentă o personalitate duhovnicească de talia Cuviosului Gavril
E și mai limpede acum, când timpul și evenimentele din urmă ne-au confirmat, că pentru unii dintre noi, Părintele Justin († 16 iunie 2013) rămâne un model de rezistență în vremuri de încercare. Ne-a iubit într-atât, încât ne-a învățat ceea ce nu se mai învață la școală.
Din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și pînă în 1948, Mănăstirea Sâmbăta de Sus și Cuviosul Părinte Arsenie au constituit reperele unei intense mișcări de înnoire duhovnicească a românilor din Ardeal.
Vine vreme de pătimire, de îndelungă-răbdare, de tânguire. Și, dacă încă mai adăstăm prin „fortăreață” și contemplăm „Deșertul tătarilor”, nu vom putea nici măcar răbda tăvălugul care vine.
Pentru mulți dintre noi, Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei († 20 octombrie 1960) rămâne o pildă de curaj și de mărturisire în vremuri deosebit de tulburi. Dar acest model a fost aproape înstrăinat din cultura noastră.
Unora le slăbește conștiința în vreme de război. Se țin tari în timp de pace, dar când vine războiul se moleșesc. Principala temă devine supraviețuirea. Întrerup orice altă activitate creatoare, se blochează. Îți reproșează că ești orb și nu vezi ce vremuri cumplite trăim.
Ceea ce am descoperit la Părintele Sorin Paul a fost evlavia continuă și crescândă față de acești mari Părinți duhovnicești ai poporului nostru: Părintele Justin Pârvu și Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa.
Un episcop a îndrăznit să rupă tăcerea și să spună câteva cuvinte despre acești Nero ai zilelor noastre. Dar despre Nero se pare că nu poți vorbi nepedepsit. Preasfințitului Ambrozie i s-a întocmit dosar penal. Ce anume a deranjat? Adevărul spus fără menajamente. Cum a putut îndrăzni un episcop
Citim pretutindeni semnele unei istorii epuizate, ajunsă la capăt de drum. Să fie sfârșitul unei epoci? Sau sfârșitul unor generații blazate și incapabile de a mai construi ceva în această țară?
Tăvălugul se apropie. Semnele lui izbucnesc de peste tot. Acum ne este clar că marota pandemiei a servit la transformarea României într-un lagăr. Dincolo de granițele țării, de asemenea, se întrevăd numai lagăre. Unde să te duci? Cum să scapi din această vâltoare care începe să cuprindă întreaga omenire?
Scrise cu aproape opt decenii în urmă, într-o epocă tulburată de război și de amenințarea unui regim dictatorial, cuvintele Cuviosului Părinte Arsenie devin răspunsuri profetice la neliniștile actuale, când traversăm cumplite momente de clătinare prin epoca bulversată ideologic.
Fenomenul de rinocerizare e cât se poate de parșiv. El poate fi observat pretutindeni în jur. Suntem prieteni cu Gheorghe, cu Ion, ne cunoaștem de-o viață, dar, deodată, Gheorghe și Ion, prietenii noștri, devin rinoceri. Cum așa? A fost opțiunea lor! Au renunțat la...
Trăim în epoca cuvintelor fără lesă
