ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Una dintre constatările importante pe care le-am auzit de la acești specialiști în cancer este că mulți dintre pacienții lor care nu au mai avut cancer timp de trei, patru, cinci ani - au fost scanați PET (tomografie cu emisie de pozitroni) și aratau foarte bine, fără boală detectabilă -, ei bine, după a doua sau a treia injecție, dintr-o dată le-a reapărut boala în stadiul patru, ca un foc de paie. Iar acest lucru ne întoarce la sistemul imunitar afectat, la mecanismele de suprimare a imunității, la daunele pe care le provoacă spike-ul persistent și ARN-ul modificat. Așadar, un lucru pe care îl observăm sunt cancerele agresive, foarte rapid.” - Dr. Ryan Cole, anatomopatolog clinic cu o subspecializare în patologia pielii și doctorat în imunologie 

Cazul decesului milionarului Peter Imre, la vârsta de 60 de ani, al cărui cancer s-a rectivat brusc după 40 de ani de la stingerea lui, a născut, cum este și firesc într-o societatea a dialogului, discuții și controverse. Unul dintre prietenii săi cei mai buni, omul de afaceri cu veleități jurnalistice Cozmin Gușă, a relevat, în același timp în care ActiveNews punea întrebarea pe această temă, că fostul milionar primise două doze de vaccin.

Articolul nostru suna așa: Au fost vaccinați cei doi decedați, Peter Imre și Leluț Vasilescu? Ambii au murit cu cancere reactivate în ultimul an deși scăpaseră de ele, în cazul milionarului maghiar încă de-acum 40 de ani! ACTUALIZARE: Imre era dublu vaccinat! QED / VIDEO

Nu afirmam nimic. Doar ne întrebam. De ce ne întrebam? Pentru că mulți dintre autenticii specialiști ai lumii cenzurați și în vest și în est exact ca pe vremea dictaturii sovietice din spațiul est-european emiseseră afirmații despre acest pericol încă de la începuturile operațiunii de injectare a planetei cu seruri experimentale ARNm, cu teste falsificate și secretizate și încă nefinalizate nici la această oră - anul preconizat fiind 2023.

Datoria unui ziarist este să pună întrebări. Numai idioții iau de-a gata ce le oferă Guvernul pe tavă. Noi am crezut că după peste 80 de ani de dictaturi cu diverse coloraturi, jurnaliștii de azi nu se mai îndoiesc de asta.

Ce ne îndreptățește să punem întrebări, că doar nu suntem specialiști?! În ultimii doi ani, redactorii și colaboratorii ActiveNews - medici specialiști - au citit și relevat public poate mii de date extrase din atâtea studii câte probabil nu au citit angajații INSP și DSP la un loc.

Dr. Ryan Cole, citat mai sus și mai jos, a atras deja atenția asupra pericolului VACCIN - CANCER: DE CE MOR OAMENII TINERI. Dr. Ryan Cole: Vaccinurile cu ARN mesager produc proteine spike care persistă în organism și care pot declanșa cheaguri de sânge, inflamații cardiace și cancere

Sunt medici români care au ridicat deja chestiunea VACCIN - CANCER: Dr. Damian Baciu către ANM și MS: Este posibilă formarea unei echipe independente pentru testarea produselor ARNm privind influențarea genomului uman (genotoxicitatea) și cancerogenitatea acestora?

Ca să scrii despre politică și politicieni corupți nu credem că trebuie să fii neapărat politician sau corupt, tot așa cum pentru a scrie despre acte evidente de încălcare a deontologiei profesionale nu trebuie să fii neapărat președintele Colegiului Medicilor sau al CNCAV, cu celebrul Gheorghiță-două-organe în frunte. Și ei sunt, în felul lor, specialiști. Totuși, pentru a afla adevărul despre Cazul Peter Imre, ActiveNews a apelat la expertiza unor adevărați specialiști, cunoscuți deja pe plan mondial, și prezintă analiza acestora despre explozia de cancere de după vaccinarea Covid, tradusă de Irina Bazon și publicată de noi în trei părți, pentru mai ușoara înțelegere a gravității concluziilor acesteia de către toți cititorii noștri, și specialiști și nespecialiști.

Așa cum spune și Dr. Ryan Cole în discuția sa cu Dr. Joseph Mercola, este momentul să ne întoarcem la dialogul calm, lipsit de propagandă și minciună, științific, dacă se poate, pentru că, iată, morții de după vaccinuri nu mai pot fi ignorați! (V.R.)

Cunoscut patolog, despre efectele vaccinurilor anti-COVID - Explozia de cancere după vaccinare

Baza de Date Epidemiologice Medicale din sfera Apărării - DMED, una dintre cele mai bune baze de date din lume, dezvăluie o tendință îngrijorătoare cu privire la vaccinurile post-COVID: creșteri uriașe ale vizitelor medicale pentru tumori maligne, boli neurologice, autoimune și infertilitate. Însă, după ce au ieșit la iveală aceste date, DMED a fost închisă și datele șterse.

Analiză realizată de medicul Dr. Joseph Mercola, preluată de Epoch Times:

Rezumat

În urma lansării vaccinării COVID și a dozelor suplimentare, sunt în creștere o serie de afecțiuni, inclusiv cancerul, în special cancerul uterin, endometrial și cancere foarte agresive de sânge și cerebrale.

Numărul cazurilor de cancer este în creștere de zeci de ani, din cauza factorilor alimentari, dar vaccinurile anti-COVID par să accelereze dramatic procesul instalării bolii. Mulți medici raportează pacienți cu cancer ca boală stabilă, iar cei care s-au aflat în remisiune de ani de zile, dezvoltă brusc și rapid boala în stadiul 4.

Un denunțător din sfera militară a prezentat date din baza de Date Epidemiologice Medicale din sfera Apărării (DMED), care arată creșteri uriașe ale numărului de vizite medicale pentru cancer și alte afecțiuni, după vaccinare.

Pentru efectele secundare neurologice ale injectărilor, patru remedii care pot fi de mare ajutor sunt fluvoxamina (un antidepresiv care blochează producția de citokine în țesuturile neuronale), albastrul de metilen de uz farmaceutic (îmbunătățește respirația și repară funcția mitocondrială), lumina aproape de infraroșu (determină producția de melatonină în mitocondrii) și terapia cu oxigen hiperbaric (îmbunătățește funcția mitocondrială, scade inflamația și aduce multe alte beneficii).

Dr. Ryan Cole, anatomopatolog clinic cu o subspecializare în patologia pielii și doctorat în imunologie, a fost printre medicii din prima linie care au expus narațiunea falsă COVID.

Din 2004, își conduce propria afacere, un laborator de patologie, ceea ce îi oferă o libertate și flexibilitate rare [în lumea medicală], care îi permit să comenteze ceea ce vede. Majoritatea celorlalți medici și-ar pierde slujba dacă ar vorbi așa cum a făcut Cole.

A spune adevărul este o afacere riscantă

Totuși, asta nu înseamnă că nu a plătit un preț pentru că a vorbit și a susținut știința adevărată. Medicul are triplă specializare și deține 12 licențe eliberate de stat, iar din cauza poziției sale împotriva recomandărilor COVID, unele dintre organizațiile de acreditare au luat măsuri împotriva sa.

„În cariera mea am văzut 500.000 de pacienți diagnosticați prin microscop. Am, așadar, un lung istoric de diagnosticare. Nu am primit niciodată, în 26 de ani de când sunt medic, o plângere legată de îngrijire din partea pacienților împotriva mea.”

Potrivit medicului, „toate atacurile împotriva mea au fost plângeri politice trimise consiliilor medicale, ceea ce nu este legal. Nici una dintre aceste plângeri nu este trimisă de către un pacient.

Apoi – cel mai izbitor – a fost o acțiune ex parte, fără ca eu să fiu prezent, fără să primesc măcar o scrisoare certificată, Colegiul Patologilor Americani mi-au anulat statutul de membru, ceea ce este un act defăimător. Am intentat un proces de defăimare împotriva lor, pentru că tot ceea ce au făcut este antiștiințific.(...)”

Suspiciunile au apărut devreme

Având în vedere doctoratul său în imunologie, Cole cunoștea foarte bine SARS-CoV-1 și MERS, fiindcă le-a studiat pe ambele, astfel că, atunci când a fost anunțat planul dezvoltării în viteză a unui vaccin anti-pandemic SARS-CoV-2, medicul a devenit imediat suspicios.

„M-am gândit, stai puțin, nu te poți vaccina împotriva virusurilor corona! Această familie de virusuri nu poate fi anihilată prin vaccinare, având în vedere ratele mutațiilor. Deci, îngrijorarea mea a fost foarte mare, de la început.”

Laboratorul lui Cole a intensificat testarea PCR, folosind un prag de ciclu (CT) de 35, în locul celui recomandat de 40 până la 45, deoarece știa că un CT ridicat ar duce la 98% rezultate fals pozitive.

Pe o notă secundară, patologii nu numai că evaluează probele de țesut și biopsiile, ci sunt și responsabili de testare. Șeful fiecărui laborator clinic important este un patolog. Ei sunt, practic, responsabili de controlul calității.

„Ca patologi, ne uităm în mod constant la mostre, fie la microscop, fie în datele de laborator. Ne uităm la datele de sânge. Analizăm ceea ce este neobișnuit în aceste date de sânge. Ne uităm la microbiologie. Analizăm biologia moleculară, culturile, testul Papanicolau. Ne uităm, în general, la acești parametri clinici, pe lângă biopsiile de țesut”, explică medicul.

„Am 70 de angajați și, dacă există un test de sânge care arată neobișnuit, mi-l aduc. Dacă există parametri la un test care apar mult în afara limitelor normale, mi-l aduc. Sun și vorbesc cu clinicianul – ne consultăm între noi. Avem o practică de consultare cu clinicienii, astfel încât îi pot ajuta să înțeleagă ce se întâmplă cu pacientul lor, apoi ei pot lua decizii clinice ulterioare.”

Explozie de cancere după vaccinare

Unul dintre efectele secundare ale vaccinării anti-COVID despre care Cole a avertizat și despre care a vorbit este cancerul. Medicul explica:

„Evident, în timpul COVID, am văzut că anumiți parametri s-au schimbat în testele de sânge. A existat o îngrijorare cu privire la coagulare. Am văzut factori de coagulare crescuți. Știm că variantele timpurii au fost destul de severe în ceea ce privește inducerea coagulării și a fost o rușine pentru că întreaga lume ar fi trebuit să folosească pur și simplu antiinflamatoare, steroizi și agenți anti-coagulare și ar fi trăit mulți mai mulți oameni.

Colegul meu, Dr. [Shankara] Chetty din Africa de Sud a avut un succes fenomenal cu folosirea steroizilor antihistaminici și a agenților anti-coagulare. Oricum, în primul an, am constatat scăderi ale numărului de celule albe din sânge, scăderi în anumite subseturi de celule T. Dar când s-au lansat vaccinurile, lucrurile s-au schimbat.

La început am observat un fel de umflătură inofensivă pe care o vedem de obicei la copii. Există un mic virus denumit molluscum contagiosum [care provoacă] o mică umflătură albă.

De obicei, preadolescenții sau adolescenții timpurii își construiesc imunitate față de acesta și nu mai sunt afectați niciodată sau rareori sunt din nou. Dar după lansarea vaccinurilor, brusc, la oamenii în vârstă de 80, 70, 60 de ani, 50 de ani, am început să observ literalmente o creștere de 20 de ori a acestui mici umflaturi virale inofensive. Și m-am gândit: «Ah, asta înseamnă că și-au pierdut memoria imunitară»…

Acele subseturi de celule T care țin sub control virusurile sunt foarte importante în ținerea sub control a cancerului. Și aici este locul în care imunologia intră în ecuație. Toți avem niște celule atipice și avem «forțele marine» ale sistemului nostru imunitar, celulele noastre ucigașe naturale (NK). Ele sunt în prima linie în circulație. Avem aproximativ 30 de miliarde de celule T care circulă în sânge, multe dintre acestea fiind celule ucigașe și celule NK.

Celelalte celule ale sistemului nostru imunitar înnăscut sunt macrofagele, monocitele și celulele dendritice. Ele sunt în prima linie. Ele «dau mâna» permanent cu fiecare celulă din corpul nostru spunând: «Prieten sau dușman? Aceasta are niște mutații, acum este dușman.» Vor face o mică gaură în ea, vor strecura o mică enzimă numită grandzime – o «grenadă de mână» – aruncă în aer celula aceea și suntem bine.

«Ce spui, am constatat și eu.» 

Dar ceea ce s-a întâmplat după ce au fost lansate aceste vaccinuri este că multe dintre acele subseturi de celule au început să scadă în număr. Primul tip de cancer care am constatat că a crescut în numărul de cazuri a fost cancerul uterin, cancerul endometrial. De obicei, aș constata apariția poate a două cazuri de cancere endometriale pe lună. Dintr-o dată, la câteva luni după lansarea vaccinurilor, vedeam apariția a două sau trei cazuri pe săptămână.

O altă subspecialitate de interes pentru mine este melanomul.

Și am început să constat nu numai apariția de melanoame la pacienții mai tineri, pe măsură ce vaccinurile s-au administrat unei cohorte de vârstă mai scăzute, dar erau mai dense. Un alt lucru care mi-a atras atenția a fost că erau mai agresive în ceea ce privește numărul de celule în diviziune prezente în cazul fiecărei tumori. Constat încă acest fenomen.

Pe lângă aceasta... Am călătorit destul de mult prin țară și prin lume... și oriunde aș merge acum, sunt medici și asistente care mă abordează spunându-mi: «Ce spui, am constatat și eu.»

Am avut o conversație cu un președinte al unei secții mari de oncologie din Tallahassee și mi-a spus: «De obicei văd apariția unui cancer cerebral agresiv la un pacient tânăr poate o dată la un deceniu.» După ce au fost lansate rapelurile, acesta a constatat apariția a cinci astrocitoame, cinci cancere de creier agresive într-o lună.

Apoi, în Jacksonville a doua zi, am avut o conversație cu un medic de familie. Acesta a spus: «Doamne, este ciudat; de obicei văd un cancer de rinichi la un pacient tânăr aproximativ o dată la un deceniu. Am văzut cinci în ultima lună!»

Apoi am fost în Marea Britanie acum câteva săptămâni. Am cunoscut un medic din Irlanda care este medic de familie, medic generalist de 36 de ani, și a spus: «Am văzut mai multe cazuri de cancer la pacienții mei tineri de când s-au lansat vaccinurile și rapelurile, decât mi-a fost dat să văd în întreaga mea carieră.»

De asemenea, o asistentă care lucrează la departamentul de urgență din Marea Britanie, a spus că a constatat nu doar inflamații ale inimii la copiii mici, dar și apariția de cancere la pacienți tineri și de leucemii agresive. Prin urmare, oriunde merg, întâlnesc medici care îmi confirmă observațiile… Mulți medici m-au abordat și mi-au spus: «Uite, constat și eu ceea ce spui, dar nu pot să spun ceea ce văd pentru că aș fi dat afară.»”

CONTINUAREA ANALIZEI ÎMPREUNĂ CU UN EXTRAS VIDEO DIN INTERVIUL CELOR DOI SPECIALIȘTI ÎN EDIȚIA ACTIVENEWS DE JOI, 7 IULIE