Adrian Pătrușcă: Gambitul Roșu: De ce au fost sacrificați Gates și Fauci pe altarul Marii Resetări

Acalmia infectărilor COVID este doar un antract. În spatele cortinei, în culisele pandemiei, se dă o bătălie crâncenă pentru supremația asupra lumii.
Infectările scad, evenimentele se precipită. În doar o lună de zile, lucrurile au luat o turnură uluitoare.
Iată o enumerare succintă:
1. Bill Gates pe făraș – un eveniment de familie care ar fi trebuit să se desfășoare discret (divorțul) se transformă într-un răsunător scandal de budoar cu parfum geostrategic.
La începutul lunii mai au apărut informații despre relațiile dubioase ale lui Gates cu pedofilul Jeffrey Epstein, dar și cu Zhe Shelly Wang, interpreta sa de la Microsoft.
Născută în China, Wang are cu 30 de ani mai puțin decât șeful ei, cunoaște șase limbi străine, știe să piloteze avioane și este pasionată de tir și de armele de foc.
Modelul perfect al unui „Borcan cu Miere”, cum sunt numite spioanele strecurate în patul bărbaților care trebuie racolați.
Wang l-a însoțit pe Gates în numeroasele călătorii ale acestuia (fără nevastă) în China. În scurt timp, miliardarul a devenit un agent de influență al Beijingului.
Se pare că Gates și Wang au și un copil, care este crescut în China.
Cel mai interesant lucru dintre toate este că atacurile cele mai dure la adresa lui Gates au venit de la presa de stânga. Aceeași care, până nu demult, îi pupa papucul Sultanului Vaccinurilor.
2. Pe 23 mai, Wall Street Journal publică informația că mai mulți cercetători de la Laboratorul de Virusologie din Wuhan s-au infectat cu COVID în noiembrie 2019.
Pista originii de laborator a coronavirusului este redeschisă. Lumea întoarce din nou ochii spre China.
3. Pe 26 mai, Joe Biden ordonă serviciilor secrete americane să își intensifice investigațiile în privința originii COVID-19 și să verifice inclusiv posibilitatea ca virusul să fi scăpat dintr-un laborator.
Ordinul președintelui vine la doar câteva ore după ce în presa de stânga (din nou!) apăruseră informații că administrația Biden ceruse închiderea investigației privind o posibilă scăpare a SARS-CoV-2 din Laboratorul de Virusologie din Wuhan.
Investigația fusese deschisă în toamna lui 2020 din ordinul lui Mike Pompeo, secretarul de stat al lui Trump. Anchetatorilor li s-au pus mereu bețe în roate și au fost avertizați să nu deschidă „Cutia Pandorei” dând apă la moară teoriilor conspirației.
Mike Pompeo a declarat că Institutul Național de Sănătate al SUA (unde lucrează Anthony Fauci) a fost cel care a dorit închiderea investigației.
4. Cu o zi înainte ca Biden să ceară intensificarea anchetei, pe 25 mai, Senatul Statelor Unite aprobă, la propunerea Republicanilor, două amendamente cruciale:
– încetarea finanțării de către Washington a oricăror cercetări de laboratori pentru creșterea agresivității și transmisibilității virușilor;
– încetarea finanțării de către Washington a Laboratorului de Virusologie din Wuhan.
Amendamentele trec fără nici o opoziție din partea Democraților, o nouă dovadă a schimbării de atitudine a administrației Biden.
5. Peste 3.200 de pagini de e-mail-uri ale lui Anthony Fauci, din perioada ianuarie-iunie 2020 sunt date publicității de BuzzFeed și Washington Post.
Cea mai importantă dezvăluire din acest morman de documente este că Fauci a fost informat despre probabilitatea foarte mare ca SARS-CoV-2 să fie un virus scăpat din Laboratorul de la Wuhan.
Timp de mai bine de un an, Fauci a negat cu vehemență posibilitatea ca virusul să fie artificial și să fi scăpat din laborator, comportându-se ca o goarnă a Beijingului.
Însă, brusc, pe 11 mai, Fauci a declarat că „nu este convins” că virusul s-a dezvoltat natural.
Fusese probabil informat de iminenta publicare a e-mail-urilor.
E-mail-urile au fost date publicității în virtutea legii americane privind accesul la informații (FOIA), dar părți importante din documente sunt editate. Unele editări sunt făcute în temeiul secțiunii (b)(7)(A) din FOIA, care se referă la „date sau informații compilate în scopuri penale”.
A început urmărirea penală împotriva lui Fauci?
A doua dezvăluire ca importanță din e-mail-urile scoase la lumină este colaborarea foarte strânsă a lui Fauci cu Bill Gates, dar și cu Mark Zuckerberg, pe toată durata pandemiei.
Organele de presă care au publicat e-mail-urile sunt BuzzFeed și Washington Post, două bastioane ale stângii. Ambele au servit în timpul administrației Trump drept „canale de scurgere” a unor informații strategice, de la care au pornit marile atacuri mediatice împotriva președintelui.
BuzzFeed a fost primul care a publicat așa-zisul dosar al fostului spion britanic Christopher Steele, angajat de Hillary Clinton să caute detalii compromițătoare despre Trump.
BuzzFeed și Washington Post sunt două „măciuci de presă”: asemenea securiștilor în civil de la Mineriadă, ele dau semnalul când gloata trebuie să atace și indică pe cine trebuie să pocnească.
6. Cartea lui Anthony Fauci, „Așteaptă-te la neașteptat…”, anunțată pe 17 mai și urmând să apară în noiembrie, este ștearsă de pe Amazon.
Amazon, unul dintre simbolurile noului corporatism socialist, este proprietatea miliardarului Jeff Bezos, care deține și Washington Post.
7. Teoria virusului creat de om devine brusc acceptabilă pe rețelele sociale.
Anunțul este făcut pe 27 mai de Facebook, proprietatea prietenului lui Fauci, Mark Zuckerberg. Până acum, rețelele astfel de afirmații erau cenzurate drastic, fiind considerate „teorii ale conspirației”.
*
Care este explicația acestui vârtej de evenimente? Ce ascunde această cotitură bruscă în Ideologia Pandemiei?
Toate evenimentele înșirate mai sus au un element comun: China. Și indică o schimbare dramatică de atitudine a admnistrației Biden față de Beijing.
Timp de un an de zile, Trump a fost călcat în picioare pentru că a afirmat de la bun început că pandemia reprezintă un atac al Chinei asupra întregii lumi.
Acum, forțele care l-au răsturnat de la putere, avându-l ca moț simbolic pe Biden, s-au sucit și încep să spună cam același lucru.
China era un pilon esențial în Marea Resetare, operațiunea prin care globaliștii doresc să instituie o Nouă Ordine Mondială și să creeze Omul Nou.
Societatea chineză – amestec de comunism și capitalism, de piață liberă și de tiranie socio-politică – servea drept model pentru societatea pe care doreau să o impună lumii elitele globaliste sub acoperirea pandemiei.
Globaliștii au văzut în Trump ultimul obstacol major în calea Marii Resetări. Răsturnarea lui ar fi trebuit să aducă reconcilierea dintre Washington și Beijing și revenirea la relațiile de complicitate ale căror baze au fost puse de Obama (inclusiv cercetările asupra virușilor de la Wuhan).
Uimitor, acest lucru nu s-a întâmplat. Tensiunea dintre SUA și China crește din nou. Două piese grele ale Beijingului în America – Bill Gates și Anthony Fauci – sunt sacrificate ritualic.
*
Este greu de spus care sunt motivele exacte ale acestei răsturnări de paradigmă la Washington. Aproape sigur, însă, ele țin de negocierile din culisele globaliste.
Forțele care s-au unit ca un monolit pentru a-l îndepărta pe Trump nu se mai înțeleg și la împărțirea influenței.
(Una dintre zonele de influență disputate este în mod cert Europa.)
Ar fi însă o naivitate să credem că, doar din atâta lucru, Marea Resetare și brațul său înarmat, COVID-ul, au făcut implozie și au dispărut.
Când pe masă sunt interese planetare și trilioane de dolari, ticăloșii ajung de obicei să se înțeleagă. Cu târguieli, cu amenințări, cu năbădăi. Poate și cu ceva războaie regionale.
Pur și simplu, Noua Yaltă nu și-a găsit încă șervețelul potrivit.
Parteneriat EVZ
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

De ce trăim în Epoca Groazei?

Dr. Adrian Cacovean: Doar o pană de curent poate reseta creierul stricat de bufeurile menopauzei globaliste, încălzirea climatică! Fără curent nu există nici o putere a lor asupra noastră!

Virgiliu Gheorghe: Digitalizare. Card. Buletine - Pană de credibilitate

DIGITAL SERVICES ACT = SFÂRȘITUL LIBERTĂȚII ONLINE. ”E ca și cum am reintra în bezna cenzurii comuniste, dar de data asta la scară globală” - Un interviu cu senatorul AUR Virgiliu Gheorghe Vlăescu
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Marea Resetare
Persoane: Anthony Fauci Bill Gates Hunter Biden Joe Biden Xi Jinping
Subiecte: colaborare cu China comunistă Covid-19 Great Reset Institutul de Virusologie de la Wuhan Marea Resetare virusul Wuhan
Organizații: Marea Resetare Microsoft OMS
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)