ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Profesoara de arte Francesca Tuscano (foto stânga) a murit la 32 de ani, pe 4 aprilie 2021, după ce a primit o doza de vaccin AstraZeneca. Cauza morții: tromboză cerebrală. La un an de la dispariție, a fost stabilită cifra despăgubirilor de stat: puțin peste 77 de mii de euro (77.468,53), o sumă destinată „rudelor îndreptățite să solicite aceasta, în cazul în care decesul părții vătămate a fost determinat de vaccinări”, scrie Corriere della Sera preluată de Gazeta Românească și ActiveNews.

În Italia există un fond de 150 de milioane de euro pentru cei care au suferit prejudicii în urma inoculărilor anti Covid, afirmă sursele citate.

Decesul a fost provocat de vaccin

Expertiza medicului legist Luca Tajana și a medicului hematolog Franco Piovella a stabilit că „decesul pacientului trebuie în mod rezonabil să fie legat de efectele adverse din administrarea unui vaccin anti Covid – 19.”. Și a clarificat comportamentul medicilor implicați în vaccinare.

Expertiza mai spune că Francesca a fost ucisă de o tromboză cerebrală foarte rară „asociată cu trombocite scăzute, declanșată în special la femeile tinere de vaccinuri pe bază de adenovirus”, la fel ca AstraZeneca. Cazul Francescăi este considerat „un caz model al unei reacții adverse foarte rare și foarte grave”.

Pe 2 aprilie 2021, după injecție, tânăra suferise de dureri de cap puternice: părinții ei o găsiseră inconștientă. Pe 4 aprilie, decesul a fost declarat la Spitalul San Martino din Genova.

Familia Tuscano i-a angajat pe avocații Federico Bertorello și Tatiana Massara, care încearcă să acceseze despăgubirile oferite și probabil vor înainta un dosar civil împotriva statului.Italiancă moartă din cauza vaccinului, familia primește o despăgubire de stat de 77.000 de euro. Francesca Tuscano avea 32 de ani. Familia va deschide și un dosar civil, împotriva statului.

Cazul italiencei seamnă izbitor cu cel al românului din Târgu Jiu despre care ActiveNews a scris acum un an.

Ioan Barbu, bărbatul de 47 de ani din județul Gorj, a murit în aceeași perioadă cu Francesca Tuscano, pe 1 martie, la două zile după ce a fost vaccinat împotriva coronavirusului. El a primit ser experimentral AstraZeneca din lotul ABV2856, retras de la vaccinare, după reacțiile adverse trombotice în Italia, transmitea ActiveNews la începutul lunii martie.

Inițial, autoritățile susținuseră că acest lot nu a ajuns în România dar până la urmă s-a stabilit că barbatul mort în Gorj a fost vaccinat cu lotul AstraZeneca retras de 9 țări. Gheorghiță de la sculăria CNCAV, cel cu „inima și cordul”, a susținut însă că nu e nici o problemă și a recomandat în continuare vaccinarea „sigură și eficientă” cu AstraZeneca.

ActiveNews a solicitat atunci să se întrerupă vaccinarea și în România, cel puțin cu AstraZeneca, până la soluționarea Anchetei. Acest lucru nu s-a întâmplat.

Deși Parchetul trebuia să se autosesizeze, nici acest lucru nu s-a întâmplat.

Ulterior însă, procurorii din Italia au venit în România și au cerut date despre moartea românului. Anchetatorii italieni au ajuns să se intereseze despre românul nostru după ce, în aceeași perioadă, mai multe persoane au murit în peninsulă în urma administrării dozelor de ser AstraZeneca, printre care un polițist și un militar.

Autopsia românului ucis de AstraZeneca a confirmat bănuielile noastre:

PREMIERĂ: Cheaguri de sânge în organele interne ale inginerului din Gorj decedat după vaccinul AstraZeneca, pe 1 martie, la Târgu Jiu. Gheorghiță nu a suspendat vaccinarea cu AstraZeneca. Cine plătește acum pentru moartea inginerului?

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews