ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cunoscutul patolog dr. Ryan Cole continuă dialogul cu la fel de cunoscutul dr. Joseph Mercola despre efectele vaccinurilor anti-COVID și creșterea vertiginoasă a numărului de cancere. ActiveNews prezintă analiza preluată de la The Epoch Times și tradusă de Irina Bazon pentru cititorii noștri în contextul controversei publice legate de moartea milionarului de 60 de ani Peter Imre, al cărui cancer i s-a reactivat brusc după 40 de ani și două doze de vaccin Covid.

Prima parte a discuției științifice la linkul de mai jos, a treia parte în ediția noastră de mâine.

Cazurile tip PETER IMRE într-o ANALIZĂ a specialiștilor. EXPLOZIA DE CANCERE de după VACCINARE: Doamne, este ciudat; de obicei văd un cancer de rinichi la un pacient tânăr o dată la un deceniu. Am văzut cinci în ultima lună! VACCINUL și CANCERUL (I)

Pe lângă ceea ce a constatat medicul Ryan Cole în propriul său laborator, o persoană din sfera militară a prezentat date din Baza de date epidemiologice medicale din sfera Apărării (DMED) care arată creșteri dramatice ale vizitelor medicale pentru afecțiuni precum cancer, boli neurologice, infertilitate, boli autoimune și alte afecțiuni post-vaccinare [1].

Creșterea vertiginoasă a numărului de cancere, mușamalizată

DMED este una dintre cele mai puternice baze de date din lume, întrucât Departamentul Apărării din SUA urmărește îndeaproape ceea ce se întâmplă cu trupele militare. Aceste date DMED au fost prezentate în timpul unei audieri coordonate de senatorul Ron Johnson.

La o săptămână după această audiere, DoD [Departamentul Apărării] a blocat accesul la DMED, iar când [baza de date] s-a redeschis o săptămână mai târziu, toate datele au fost modificate, fiind eliminate nivelurile ridicate [care arătau creșterea cazurilor de cancere].

„Acest lucru a fost cu adevărat șocant”, a spus Cole. „Cred că este, practic, o fraudă de nivelul Watergate, în sensul [că există] cineva în culise, iar apoi compania privată care gestionează acea bază de date... a manipulat-o.”

DoD a încercat să explice această activitate suspectă susținând că o „eroare” în sistem a dus la subraportarea afecțiunilor medicale în cei cinci ani anteriori anului 2021. Ei au spus că numărul de cancere și alte probleme de sănătate ar fi fost de fapt mai mare din 2015 până în 2020 decât ceea ce s-a raportat inițial.

Totuși, cum este posibil ca o eroare de program să determine coruperea datelor timp de cinci ani consecutivi, după care să se autocorecteze, rezultând cifre corecte pentru 2021? Și cum de nu au observat eroarea mai devreme? Subliniem din nou, aceasta este una dintre cel mai bine păstrate baze de date din lume. Și cum se explică faptul că această „eroare” a afectat doar datele referitoare la afecțiunile cunoscute și/sau suspectate ca fiind efecte secundare ale vaccinului?

Ce se va întâmpla în viitor

În mod clar, cazurile de cancer sunt în creștere de zeci de ani, din cauza factorilor alimentari, dar vaccinurile anti-COVID par să accelereze dramatic procesul bolii. Nu există studii publicate care să ne ajute să prevedem ce se va întâmpla în viitor, dar, pe baza a ceea ce a descoperit Cole până acum, cât timp crede că va mai dura până când afecțiuni precum cancerul vor scăpa de sub control?

Este o întrebare bună. Una dintre constatările importante pe care le-am auzit de la mulți dintre acești clinicieni este că în cazul multor pacienți – care nu au mai avut probleme cu cancerul timp de trei, patru, cinci ani, iar rezultatele investigațiilor PET arătau grozav, neavând nicio boală detectabilă –, după a doua sau a treia doză de vaccin, brusc apare boala în stadiul 4. Este ca un incendiu de vegetație.

Și cauza are legătură cu mecanismele de suprimare imunitară, cu daunele pe care le provoacă proteina Spike persistentă și ARN-ul modificat persistent (ARNm). Așadar, cancerele agresive care apar foarte repede sunt un fapt pe care îl constatăm. Întrucât este vorba de o curbă a otrăvirii dependentă de doză – în sensul că, cu cât proteina Spike se află mai mult în circulație, cu atât sistemul imunitar este mai afectat –, este esențial să nu mai faceți o altă doză.

Deoarece provoacă acea suprimare imunitară care declanșează mecanismele dezvoltării cancerului. Pe măsură ce va trece timpul... aș spune că vom constata o creștere constantă de două până la trei ori a anumitor tipuri de cancer: cancere endometriale, cancere de sân, cancere de prostată, cancere testiculare sau ovariane, cancere neurologice.

Această proteină Spike are tendința de a traversa bariera hematoencefalică și de a invada țesuturile neuronale. Știm ce efect are asupra activității mitocondriale, inhibând-o, blocând-o, distrugând sistemele citocromului C oxidază, scăzând ATP-ul.

Cancerul este o stare hipoxică. Când nu are loc o activitate celulară bună și respirație celulară și hipo-oxigenare, se declanșează mecanisme care pot induce cancer mai agresiv.

Așadar, cred că va fi cel puțin o creștere de două până la trei ori... în următorul an sau doi.

Nu putem decât să sperăm că sistemul imunitar se poate normaliza și că vom putea veni cu suficiente intervenții și tratamente care vor impiedica o parte din acest proces, ceea ce unii oameni numesc spikeopatie sau diferitele boli care sunt cauzate de această proteină Spike persistentă. «Nu știu» este răspunsul sincer, dar aceasta este previziunea mea bazată pe ce am observat.”

Mortalitatea a crescut dramatic

Coagularea anormală a sângelui constituie un alt efect secundar raportat frecvent al vaccinurilor. Investigațiile post-mortem au scos la iveală apariția de cheaguri groase, extrem de lungi, inclusiv în artere, ceea ce este un fenomen rar. Cel mai lung cheag pe care Cole l-a văzut a fost de aproximativ două picioare (60 cm). De asemenea, vedem o mulțime de microcheaguri, cazuri de inflamații ale inimii (miocardită), accidente vasculare cerebrale și atacuri de cord – toate acestea pot avea consecințe letale.

Este foarte îngrijorător faptul că agenții de reglementare permit celui mai periculos produs medical lansat vreodată în omenire să persiste pe piață.”

- Dr. Ryan Cole

La începutul lunii ianuarie 2022, OneAmerica, o companie națională mutuală de asigurări de viață, a anunțat [2] că, în al treilea trimestru al anului 2021, rata mortalității americanilor la vârsta activă (18 - 64 de ani) a fost cu 40% mai mare decât nivelul dinainte de pandemie. Această mortalitate în exces nu a fost cauzată de infecția cu COVID. Multe dintre aceste decese au fost de fapt cauzate de probleme cardiace și de accidente vasculare cerebrale, probleme care apar și ca efecte adverse ale vaccinurilor COVID.

„După ce au prezentat datele, alte companii de asigurări au spus: «Vedem și o creștere de la 30% până la 50% a revendicărilor.» Ei doar observă. Și spun asta și ca patolog. Eu nu creez boli. Nu previn boala. Sunt «reporter» la locul accidentului.

Treaba mea este doar să raportez tipare și apoi putem confirma științific aceste tipare care apar în date. Și mortalitatea din orice cauză este crescută în rândul celor care au primit două, trei doze. Din nou, este vorba de o curbă dependentă de doze. Cu cât organismul produce mai multe proteine Spike, cu atât oamenii se simt mai rău în timp.

Chiar și [lanțul de farmacii] Walgreens, acum câteva săptămâni, și-au prezentat datele. Persoanele care au primit vaccinul se infectează cu COVID la rate mai mari. Chiar și mass-media mainstream, în cele din urmă – cred că e vorba de Good Morning America – a spus, săptămâna trecută: „Se pare că rapelurile [„boosters”] sunt o idee proastă, deoarece suprimă imunitatea oamenilor”.

Astfel că, în sfârșit, facem ceva progrese și apar informații și în presa principală, unde cel puțin narațiunea se prăbușește. Există o crăpătură în baraj și [apa] începe să curgă. Să sperăm că se va sparge cu totul și oamenii vor spune: «Asta chiar a fost o idee proastă. Să oprim acest haos!» Dar FDA încearcă să extindă vaccinarea la [sugari] acum... Este cu adevărat tragic.”

De ce a fost aleasă cea mai toxică parte a virusului?

Având în vedere că autopsiile au arătat că proteina Spike este încă prezentă cel puțin patru luni de la ultima injectare, pare rezonabil să presupunem că problemele grave de sănătate pot să apară luni sau chiar ani mai târziu. De fapt, încă nu știm dacă organismul încetează vreodată să producă proteina Spike odată ce acest ARNm modificat genetic este injectat.

„Știm că Spike este aspectul inflamator al virusului, iar celulele noastre sunt transformate în fabrici de toxine Spike”, subliniază Cole. „Studiile de la Institutul Salk arată că Spike este aspectul citotoxic al [COVID-19], astfel că administrăm o injecție care determină fabricarea părții toxice a virusului, iar aceasta persistă.

De aceea cred că vom vedea această creștere constantă a diferite boli legate de Spike, fie că este vorba despre boli de inimă, accident vascular cerebral, afecțiuni cronice de coagulare, persoane care mor din cauza emboliei pulmonare... Este foarte îngrijorător faptul că agenții de reglementare permit celui mai periculos produs medical lansat vreodată în omenire să persiste pe piață.”

Boli neurologice și vasculare

Așa cum a prezis cercetătorul MIT Stephanie Seneff, Ph.D., începem acum să vedem și rapoarte despre Creutzfeldt-Jakob – boala vacii nebune la om –, o boală prionică care practic distruge creierul.

De asemenea, cazurile de accidente vasculare cerebrale la tineri și copii sunt în creștere. Mass-media încearcă acum să vă convingă că acest lucru este „normal”, dar nu este deloc așa. Din punct de vedere istoric, copiii și adolescenții nu mor din cauze precum accidentele vasculare cerebrale. Acesta este un fenomen cu totul nou, din cauza vaccinurilor anti-COVID.

Vedeți și Decesul subit a două fetițe, de 12 și 13 ani, cu hemoragie cerebrală și infarct, naște revoltă în Italia. Liderul Mișcării pentru Drepturile Civile: E Stare de Urgență! Guvernul trebuie să iasă din această tăcere asurzitoare, în timp ce oamenii mor!

Cheagurile microvasculare (infarctele microvasculare) sunt, de asemenea, un factor cunoscut care contribuie, pe termen lung, la debutul precoce al demenței. Prin urmare, aceasta este încă o altă potențială „avalanșă” de astfel de afecțiuni.

Dr. Joseph Mercola, analiză preluată de The Epoch Times și tradusă pentru cititorii ActiveNews de Irina Bazon

(Va urma)

Referințe:

1 Steve Kirsch, Substack, 5 februarie 2022https://stevekirsch.substack.com/p/this-medical-data-from-the-us-dod?s=r

2 The Center Square, 1 ianuarie 2022https://www.thecentersquare.com/indiana/indiana-life-insurance-ceo-says-deaths-are-up-40-among-people-ages-18-64/article_71473b12-6b1e-11ec-8641-5b2c06725e2c.html