Joi, 29 octombrie, 2009: La ora la care scriu, Părintele Teofil e pe drumul de întoarcere spre mănăstire. Poate se va mai opri prin sate sau orașe pentru un ultim rămas bun.
 
A fost internat la Spitalul Militar după care ieri a fost mutat la Spitalul Municipal Clujana.Părea că e puțin mai bine decît în zilele antecedente și s-a încercat să i se facă o intubare. Pentru asta a fost anesteziat cu acordul său apoi, nu s-a mai trezit... A suferit în urma unor complicații pulmonare.

A glumit pînă în ultimul moment, s-a purtat exemplar cu personalul medical deși avea dureri insuportabile. A primit cu bucurie pe oricine a venit la dînsul să-l mai vadă pe patul de spital. Zîmbitor, le-a spus mai multor vizitatori dragi: „Măi, nu e ușor să mori..."

Azi dimineață cerul era senin după griul care de cîteva zile devenise apăsător. În capela spitalului, Părintele era așezat în sicriu. M-am apropiat, era real, frumos, zîmbitor, senin, cu pielea albă ca laptele pe față și pe mîini, doar urmele acelor medicale creaseră pete vineții pe alocuri. Mîna era deosebit de moale, fără răceala aceea tipică trupurilor neînsuflețite. A început slujba de pomenire, rugăciuni, citiri din Sf. Evanghelie și ,,Hristos a înviat!". De la cîțiva oameni strînși inițial, capela a început să se umple ușor, ușor, de oameni ce veneau în continuu să-i aducă un ultim omagiu și cinstire, așa, în grabă, de cum auziseră. Și parcă nimeni nu voia să plece de lîngă dînsul, pînă cînd a plecat Cuvioșia sa....

Primul gînd ce l-am avut atunci cînd Adina C. la 2 noaptea mi-a dat mesajul cu „a murit Părintele”, după ce tot ea cu cîteva ore bune ne transmitea că Părintele e mai bine, primul gînd a fost părerea de rău, apoi „S-a sfîrșit, acum Părintele chiar vede!”

Sîmbătă 31 octombrie 2009, ora 12, la Sf. Mănăstire Sîmbăta de Sus, va avea loc ceremonia de îngropare.

Îmi rămîn în minte toate conferințele sale tonice, vitalitatea, bucuria, dragostea...și mi-e dor de pe acum de ele...

Mulțumesc, Părinte Teofil, pentru toate!

PS: Părintele Teofil și-a păstrat nota de umor salvator (niciodată ironic), des întîlnită și la Părintele N. Steinhardt, în contrast cu starea sa trupească gravă, pînă la final. Înainte de a i se face anestezia a mai spus celor de față: „Știți bancul ăla cu omul care-o murit și o ajuns la Porțile Raiului? O bătut la porți și pînă să iasă Sf. Petru nu mai era nimeni. Sf. Petru o întrebat dacă o fost cineva și îngerii i-o zîs că, o fost un om, da' l-o luat iară înapoi la reanimare. Apoi, cu mine, să nu faceți tot așa!..”

Veșnică fie pomenirea sa!

Corina Negreanu

Câteva repere biografice ale Părintelui Teofil Părăian

Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan și fiind primul dintre cei patru frați. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei școli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Își continuă cursurile la o școală de nevăzători la Timișoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează tot la Timișoara cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaște pe părintele Arsenie Boca de la care deprinde rugăciunea minții: „Doamne Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism. Preocuparea pentru viața religioasă și pentru aprofundarea cunoștințelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului și primește numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”. La șapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primește și hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.

Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaților din țară și participe în aproape toate orașele importante din România la conferințe duhovnicești, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.

Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, un om care și-a propus să înmulțească bucuria și credem că a reușit cu prisosință. Darul deosebit al părintelui Teofil de a vorbi și mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii și în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărțile fundamentale ale spiritualității ortodoxe, cum ar fi Patericul și Filocalia, dar și pentru textele liturgice cuprinse în cărțile de slujbă, l-au făcut să fie iubit și în același timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate și discernământ.

Pr. Sabin Vodă

Programul de viață duhovnicească propus de Părintele Teofil este o sinteză a experienței duhovnicești a părintelui, pe care dorește s-o împărtășească tuturor credincioșilor pentru înaintarea în viața duhovnicească. Programul nu este decât începutul pentru angajarea într-o viață autentică în Hristos și în Biserică, călăuzită de Duhul Sfânt:

Cele cinci puncte de program duhovnicesc sunt următoarele:

1. Să mergi la biserică în zilele de duminică și sărbătoare.

2. Să începi și să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineață și de seară și rugăciunea de la vremea mesei.

3. Să citești în fiecare zi două capitole din Noul Testament.

4. Să spui cât mai des rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.

5. Să postești, în zilele de post de peste săptămână și atunci când este rânduit de Biserică – în cele patru mari posturi de peste an.

Citiți și Părintele Teofil Pârâian: GÂNDURI DESPRE MÂNTUIRE. Conferință din 29 octombrie 1998 (!)

Portret de artistul George-Sorin Nicolae: