În primele luni de ocupație sovietică (1940–1941), împreună cu alți foști deputați în Sfatul Țării a fost arestat și părintele Alexandru Baltaga. Era acuzat că „în anul 1918 a avut o atitudine dușmănoasă față de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Țării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost incriminate și alte puncte ale articolului 54 CP al RSSU. Aceste învinuiri erau pedepsite de organele NKVD cu ani grei de temniță, inclusiv cu pedeapsa capitală, condamnarea la moarte prin împușcare.

Alexandru Baltaga s-a născut la 14 aprilie 1861 în familia preotului Ștefan și a Elenei Baltaga. Tatăl său era slujitor la Biserica ”Sf. Nicolae” din satul Lozova, jud. Chișinău. A fost botezat la 20 aprilie în biserica din satul natal de către preotul Vasile Baltaga, avându-i nași pe Alexandru Camevshi și Vichentie Vitovschi din Chișinău. În Condica „pentru scrierea celor născuți, cununați și răposați" de la biserica din Lozova, se menționează că la dara de 14 aprilie 1861, în familia „Preotului din satul Lozova, Ștefan Andrei Baltaga și legiuita soția lui, Elena Procopie, amândoi de credință pravoslavnică”, s-a născut un fiu, căruia i-au pus numele Alexandru. Era al 17-lea băiat din acel an înscris în Condică. Taina Sf. Botez a fost săvârșită la data de 20 aprilie, de către „A bisericii Sfântului Nicolae din satul Lozova, preotul Vasile Sava Baltaga, cu diaconul Manuil Gheorghe Baltaga, cu stiharnicul dascăl Nicolae Ilie Avramov și cu ponomarul Petru Constantin Chicu”.

Ambii părinți ai viitorului preot martir Alexandru Baltaga erau din familie de preoți. Tatăl său, preotul Ștefan Andrei Baltaga s-a născut în anul 1822, în familia preotului Andrei Vasile Baltagu, slujitor la biserica din satul Lozova. Tănărul Ștefan a fost întâi dascăl la biserica din Lozova. În anul 1845 a primit binecuvântare arhierească de a purta stihar și în toamna anului următor se căsătorește. În luna iunie 1847 a fost hirotonit diacon și în mai 1852 a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Lozova. Mama părintelui Alexandru, Elena Procopie, născută în anul 1828, era fiica preotului Procopie Vasile Hâncu, slujitor la biserica din localitatea Bălănești, jud. Chișinău. La data de 3 noiembrie 1846, în biserica din satul Lozova a fost oficiată Taina Sf. Cununii dintre stiharnicul dascăl Ștefan Andrei Baltaga și Elena Procopie, fiica răposatului preot din Bălănești, Procopie Hâncu. La 18 ianuarie 1848, în familia lor se naște fiul Vladimir, viitorul preot, absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău, promoția anului 1869. În anul 1911, părintele Vladimir Baltaga avea o practică de preoție de 41 de ani, slujiți fără întrerupere la biserica din satul Cojușna, jud. Chișinău.

Viitorul preot Alexandru Baltaga a învățat la școala parohială din localitate, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1883. În perioada 1883–1885 activează în calitate de pedagog la Școala spirituală din Chișinău. La data de 12 ianuarie 1886, în Biserica ”Sf. Parascheva” din Ialoveni a fost oficiată Sf. Taină a Cununiei dintre absolventul Seminarului Teologic din Chișinău, Alexandru Baltaga, de 25 de ani și Elena, de 18 ani, fiica preotului din satul Ialoveni, Petru Grigore Bivol. Cununia a fost săvâșită de către preotul Petru Donici, slujitor la Biserica ”Sf. Teodor Tiron” din Chișinău. În același an, la 26 ianuarie a fost hirotonit în treapta de diacon și la 2 februarie a fos hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Aleksandr Nevski” din localitatea Călărași-sat, jud. Chișinău, unde a slujit fără întrerupere timp de 54 de ani.

Potrivit celor care l-au cunoscut, „plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voință neînduplecată, înzestrat cu un deosebit tact, prot. Alexandru Baltaga, rămânând preot rural, a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar și cu deplin succes”. Pentru meritele sale, în perioada 1903–1925 a fost ales în repetate rânduri președinte al congreselor eparhiale, a prezidat de mai multe ori și congresele școlare ale circumscripției Chișinăului. A fost președinte al Epitropiei și sfatului parohial din localitate (1889-1929), conducător și profesor de religie în școlile primare bisericești din com. Călărași (1899-1918) și cercetător de instrucție în protopopia cercului 5, jud. Orhei (1890-1905).

Pe parcursul activității sale pastorale, părintele Alexandru Baltaga a ocupat și alte funcții în eparhie: în anii 1904–1922 a fost membru al Direcțiunii pedagogice al Seminarului Teologic din Chișinău, președinte al comitetului de revizuire a Fabricii de lumânări în perioada 1904–1922, protopop al cercului V, jud. Orhei în 1905–1926 și 1928–1931. A mai îndeplinit funcția de membru al Sfatului Frăției "Nașterea lui Hristos”, al comitetului Tipografiei Eparhiale și al Sfatului Eparhial Misionar, a fost președinte al Comitetului Eparhial între anii 1908 și 1925; președinte al Consiliului Uniunii Clericilor Ortodocși din Basarabia în perioada 1922–1930 ș.a., a colaborat la Revista „Luminătorul”. Părintele Alexandru a fost și protopop al cercului 3, jud. Lăpușna (1928-1935), delegat al Arhiepiscopiei Chișinăului la Congresul general național bisericesc al României (1932-1936) și delegat al protopopiei cercului 3, jud. Lăpușna, la Adunările Eparhiale (1926-1938).

În toamna anului 1917, părintele Alexandru Baltaga a fost ales, de către preoțimea basarabeană, deputat în Sfatul Țării. Este unul dintre deputații care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. După Marea Unire, a mai îndeplinit și funcția de membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare.

La data de 1 iulie 1935, părintele Alexandru este pensionat și la 17 decembrie același an, prin decizia Ministerului Instrucțiuni, Culte și Arte, este repus în funcția de paroh la biserica din Călărași-sat, „fără a se numi alt preot în locul lui”. Această decizie ministerială a fost întărită prin hotărârea Sf. Sinod din 1 mai 1936, în care părintele era desemnat „paroh la parohia Călărași-sat din cuprinsul Arhiepiscopiei Chișinăului, în mod excepțional, până la moarte”. Aceste hotărâri erau motivate „în vederea meritelor lui deosebite în viața bisericească națională din Basarabia, precum și pentru rolul care l-a avut la Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă România”.

Părintele Alexandru Baltaga a fost decorat în repetate rânduri cu distincții bisericești și ridicat la rangul de iconom mitrofor, la 30 august 1920. A mai fost decorat cu Ordinul ”Sf. Ana, gr. III” în 1907 și gr. II în 1912; ”Pentru munca în organizarea înaltei festivități a centenarului de război (1812–1912), medalia de bronz”, decorat în 1914; ”Sf. Vladimir, gr. IV” în 1915; ”Steaua României în grad de ofițer” în 1923; ”Coroana României în grad de comandor” în 1928; ”Ordinul Ferdinand I în grad de cavaler” în 1935. Părintele Alexandru a mai fost decorat cu următoarele medalii: ”Alexandru III de argint”; ”Recensământul populației din anul 1897, din bronz”; ”A școalelor bisericești, din argint”; ”Domnia de 300 de ani a Casei Împărătești Romanov, de argint”; ”Încoronarea M.S. Regelui Ferdinand I al României, din bronz”, decorat în anul 1923, și medalia ”M.S. Regele Carol al II-lea al României, din bronz” în 1933. Părintele Alexandru împreună cu preoteasa Elena au înfiat și au crescut doi copii: pe Vsevolod și pe Margareta. Vsevolod, născut în anul 1891, era absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău și a Acadeniei Teologice din Petersburg. În anul 1938, activa în calitate de profesor de religie la Liceul nr. 1 de băieți din Chișinău. Margareta, născută în anul 1919, era elevă în clasa a VIII-a la Liceul de fete ”Principesa Dadiani” din Chișinău.

La 28 iunie 1940, trupele sovietice intră în Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța (motivând mai apoi că ținutul Herța a fost ocupat „din greșeală”). În aceeași zi s-au început evacuările din Basarabia și nordul Bucovinei. Împreună cu administrația civilă și militară românească s-a retras peste Prut un număr mare de populație. Pentru cei rămași sub ocupația sovietică, se începuse un adevărat calvar. Persoanele care nu conveneau regimului erau incluse în categoria „suspecților”, majoritatea dintre ele fiind arestate și deportate în interiorul URSS. Printre primii care au fost supuși represiunii staliniste au fost membrii Sfatului Țării, participanți la actul istoric din 27 martie 1918. Foștii deputați ai Sfatului Țării erau învinuiți că au votat Actul Unirii Basarabiei cu România, cum că au luptat împotriva mișcării revoluționare și au desfășurat activități antisovietice.

În primele luni de ocupație sovietică (1940–1941), împreună cu alți foști deputați în Sfatul Țării a fost arestat și părintele Alexandru Baltaga. A fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD din Călărași, la 31 august 1940 și încarcerat în închisoarea din Chișinău. Era acuzat că „în anul 1918 a avut o atitudine dușmănoasă față de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Țării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost incriminate și alte puncte ale articolului 54 CP al RSSU, acordarea de ajutor „aripii reacționare a burjuaziei mondiale” (art. 54, p. 4); lupta activă împotriva clasei muncitoare și mișcării revoluționare (art. 54, p. 13) și sabotaj contrarevoluționar (art. 54, p. 14). Aceste învinuiri erau pedepsite de organele NKVD cu ani grei de temniță, inclusiv cu pedeapsa capitală, condamnarea la moarte prin împușcare. În timpul percheziției i-au fost confiscate toate distincțiile, diferite ștampile ș.a. Potrivit informației din dosarului de acuzare, arestatul a fost interogat de 2 ori, la 31 august 1940, în ziua arestării și la 10 februarie 1941.

Părintele Alexandru s-a aflat în închisoarea din Chișinău până la sfârșitul lunii iunie 1941, când, din cauza începerii operațiunilor militare, este evacuat împreună cu ceilalți deținuți în închisoarea din orașul Kazan, RASS Tătară. Din cauza vârstei înaintate și a presiunilor fizice și psihice la care a fost supus în timpul anchetei, precum și din cauza condițiilor inumane din temnițele comuniste, la 7 august 1941, părintele trece la Domnul, la 80 de ani pământești împliniți. A decedat în spitalul închisorii din Kazan, de „inflamație intestinală”. Datorită decesului acuzatului, judecata a hotărât, încetarea urmăririi penale și clasarea dosarului.

Peste cinci decenii de la arestare, la 10 iulie 1991, părintele Alexandru Baltaga a fost reabilitat de Procuratura Generală din Republica Moldova, printr-un decret al Sovietului Suprem al URSS ”Cu privire la restabilirea dreptății față de victimele represiunilor politice din anii '30-40 și începutul anilor '50” ai secolului trecut.

Citiți și MORT PENTRU ROMÂNIA MARE. Prima prăznuire a Sfântului Alexandru Baltaga, decan al Sfatului Țării și martir al Unirii. Urmărit și executat de bolșevici pe 7 august: Mie, basarabeanului naționalist, îmi sunt cunoscute faptele ingrate ale arhiereilor ruși

Pr. Alexandru Baltaga: A pierit în lagăr la 80 de ani pentru că votase Unirea Basarabiei cu România

Protoiereul Alexandru Baltaga, mucenicul iubitor de Hristos și de patrie