La data de 16 iunie 1991 a avut loc Al doilea Pod de Flori. Românii din Moldova de peste Prut au putut să treacă fără acte pe teritoriul Moldovei de dincoace de Prut, pentru a se întâlni cu rudele rămase aici.

„Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei.”

—Grigore Vieru

Primul Pod de Flori a avut loc la data de 6 mai 1990 - FOTO GALERIE MAI JOS. Atunci a fost prima deschidere a frontierelor dintre România și Republica Moldova, care se numea, încă, Republica Sovietică Socialistă Moldova. În acea zi de duminică, cetățenilor din România li s-a permis ca, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova încă sovietică fără pașaport și fără viză.

Peste numai un an, poetul Grigore Vieru avea să fie forțat să se retragă din conducerea Uniunii Scritorilor din Republica Moldova, din câte se pare la influența agenților KGB de pe ambele maluri ale Prutului. Ulterior poetul avea să moară în urma unui accident ciudat, asemenea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici.

„Marea dificultate a comunicării noastre cu frații români de peste Prut era că ei nu știau ce-i la București, iar noi nu știam ce e la Chișinău. Nici acum lucrurile nu stau cu mult mai bine. Din știrile primite ne dăm seama că experiențele noastre se întrepătrund în toate felurile. Altfel zis, între noi și frații noștri de dincolo de Prut podul nu este doar de flori. Să-i dăm cuvântul lui Grigore Vieru: „Am trecut, deci, prin sârma ghimpată, cărțile confraților mei, stimabili denigratori. Ce duc domniile voastre dincolo, trecând pe podul de flori construit și pe oasele lui Dumitru Matcovski, zdrobite de mașina neagră, la fel pe jertfirea unui Ion Druță, care, potrivit gustului vostru prea rafinat, nu mai poate fi citit azi, a unui Vasile Vasilache, al cărui fel de a scrie este, după voi, un amurg al literaturii, la fel pe suferințele și topirea în timpul obștesc ale unor Leonida Lari, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă? Ce duceți dincolo de Prut, afară de producția voastră poetică?". Iar noi, cei de aici, îi putem întreba pe confrații noștri care s-au deplasat la Chișinău în chip de tutori literari și politici același lucru: Ce cărți ați dus dincolo de Prut, domnilor denigratori? Și cine face jocurile cu aceste cărți? Podul de flori devine un pod de spini?”, scria profesorul Mihai Ungheanu, după eliminarea lui Grigore Vieru.