6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Copiilor și Apărătorul Dreptei Credințe. La Mulți Ani! Omilie de Monahul Filotheu Bălan și Colind cu Părintele Justin
Sfântul Nicolae, sfântul copiilor și al
dreptei credințe, a trăit pe vremea împăraților Dioclețian si
Maximilian, prigonitorii de creștini. Mai întâi a fost arhiereu, apoi
pustnic. A strălucit prin bunătate și înțelepciune. A fost întemnițat în
cetatea Lichia, dar împăratul Constantin l-a eliberat. A participat la
Sinodul de la Niceea. Avea darul facerii de minuni. Moaștele sale se
află din 1089 la Bari cât și la București. Colind la Părintele Justin:
Omilie de Monahul Filotheu Bălan de la Petru Vodă:
Citiți și Sfântul Nicolae vă așteaptă pentru binecuvântare și la Biserica Brâncovenilor
I s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arată istoria vieții sale. Scos-a din temniță pe trei oameni năpăstuiti, care prinzând de veste că sunt osânditi pe nedrept, au chemat pe Sfântul în ajutor, ca, precum a izbăvit pe cei din Lichia, așa și pe dânșii să-i izbavească. Iar Sfântul Nicolae, ca unul ce era grabnic și fierbinte spre ajutor, s-a arătat în vis împăratului Constantin și eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru pâra nedreaptă ce făcuse oamenilor la împăratul, iar pe împărat l-a înștiințat că aceie erau nevinovați, pârâți din pizmă.
Cea mai cunoscută legendă este cea a tatălui sărac care avea trei fete, pe care nu reușea sub nici un chip să le căsătorească. În disperare, omul a decis să le dea spre desfrânare, însă Sfântul Nicolae le-a aflat durerea și i-a dăruit omului trei pungi pline cu aur. Astfel fetele au scăpat și legenda spune că de atunci și până în zilele noastre copiii primesc cadouri de la Moș Nicolae în fiecare noapte de 5 spre 6 decembrie.
În secolul în care Nicolae a trăit și a păstorit, Biserica creștină a avut mult de suferit din cauza persecuțiilor creștine. Pentru a curma învățăturile deșarte care au început odată cu Arie, împăratul Constantin convoacă sinodul de la Niceea, la care a luat parte și Nicolae alături de alti 317 Sfinți Părinți, care cu pavăza sfintei cruci, au reușit să pună capăt rautatii pe care Arie o răspândea. Atunci Sfântul i-a tras o palmă lui Arie, de unde vine și tradiția nuielei pentru cei care nu sunt cuminți. Sfântul Nicolae a demonstrat că este un dascal luminat și un apărător demn al Ortodoxiei.
Ajungând la bătrâneți, Nicolae s-a mutat la Domnul. Chiar și după moarte, Nicolae nu a uitat de turma sa. În fiecare zi face cu îmbelșugare tuturor celor care au nevoie, izbăvindu-i de multe primejdii și nevoi.
Sfântul Nicolae este "Moș Nicolae", cel care vine și aduce daruri în ghetuțe, copiilor cuminți, în noaptea de 5 spre 6 decembrie.Tradiția populară românească spune că Nicolae ar fi al doilea sfânt pe care l-a facut Dumnezeu, povestește Irina Nicolau, în cartea sa "Ghidul Sărbătorilor Românești". Sfântul Arhanghel Mihail stă de-a dreapta Domnului și Sfântul Nicolae, de-a stânga, ținând paza Soarelui.
În ziua de prăznuire a Sfântului Nicolae, Biserica a rânduit să fie dezlegare la pește pentru postitori.
LA MULȚI ANI, ROMÂNI!
Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
Condac 1
Cel care verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic
și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare,
Părinte Nicolae. Tu, ca acela care ai îndrăznire către Dumnezeu,
slobozește-mă din toate necazurile, ca să cânt ție: Bucură-te, Sfinte
Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Icos 1
Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu și pentru
moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el, și degrab ascultând de
porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-i elibereze pe dânșii. Pentru
aceea, ei au fost cuprinși de bucurie și de frică, iar eu cu dânșii
grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, capul cel sfințit;
Bucură-te, cel care ai sfărâmat capul cel diavolesc prin rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioși;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel care ești insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel care ai pierdut viforul mulțimii zeilor;
Bucură-te, cel care ești dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, glasul dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, cel care ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
...
Condac 13
O, preaminunate părinte Nicolae, plângem și alergăm către al tău
sprijin, aducând ție acum această puțină rugăciune, ca să ne izbăvești
de chinul cel de veci prin rugăciunile tale, ierarhe prealăudate, și să
ne învrednicești veșnicei Împărății, ca dimpreună cu tine să cântăm
cântarea lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac de zice de trei ori.)
Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae
O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor care
aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te
cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui
Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le
ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile
lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul
cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte
grabnică. Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță
și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne
miluiește și pe noi, cei care cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul
suntem întru întunericul păcatelor, și ne izbăvește de mânia lui
Dumnezeu și de chinul cel veșnic, pentru ca prin mijlocirea ta, cu
ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață
liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea
stării de-a stânga să ne izbăvească și de partea de-a dreapta, împreună
cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat
Magda Ursache: Parlez-moi de l' histoire! Legea Vex - ”Dacă taci, te înveți cu tăcerea!”
Călin Georgescu, mesaj înainte de sărbătorirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române: ”România se face și se reface prin unire, cultură și patriotism. Atât!” Hora Unirii la Monumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I
Anatol Popescu, Reprezentant al Românilor din Ucraina, acuză MAE de FAKE-NEWS și confirmă analiza ActiveNews într-o Opinie adresată lui Nicușor Dan, Oanei Țoiu și lui Eugen Tomac. Se așteaptă scuze pentru DEZINFORMARE
Valerian Stan, propunere inedită: Reîntoarcerea României la Monarhie
Petre Căluian: 20 ianuarie 2021 - VICTORIA NEO-MARXISMULUI ÎN AMERICA
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Istorie Prima pagină Știri
Locații: Bari Imperiul Roman
Subiecte: Calendarul zilei Postul Nașterii Domnului (Crăciunului) Sărbători creştine Viețile Sfinților
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)