ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Pentru Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, „viața s-a oprit la vârsta de 30 de ani”, atunci când a fost condamnat la peste 20 de ani de temniță în regimul comunist și când a trecut prin reeducarea de la Pitești, dar a reușit, cu ajutorul credinței, să supraviețuiască acestei prigoane și să renască într-o nouă viață, întru Hristos.

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa (23 noiembrie 1925- 21 noiembrie 2006) a fost deținut politic timp de 21 de ani în perioada regimului comunist din România. Când a fost arestat prima dată, avea doar 23 de ani și era student la medicină. A ajuns în iadul reeducării de la Pitești, unde "teroarea căpăta întindere eternă și profunzime abisală”.
 
Despre experiența Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa mărturisește Ioan Ianolide, un alt martir, care a îndurat, la rândul său, 23 de ani de închisoare:

„În cercul strâmt al elitei politice comuniste de la mijlocul veacului erau două curente: Ana Pauker voia exterminarea adversarilor prin forță iar Gheorghe Gheorghiu-Dej prin muncă. Temnițele, lagărele și „reeducarea” anilor ’50 sunt expresia politicii de ură și crimă a Anei Pauker.

Când ea a ordonat „reeducarea” marxist-leninistă a deținuților politici din penitenciarul Pitești, nu a crezut în formularea ei ideală, ci crud și sec a dorit exterminarea prin forță a „dușmanilor de clasă”. Nu a crezut nici în definirea ideală a dușmanilor de clasă, ci în definirea politică a tuturor adversarilor. În general comuniștii nu cred în nici un principiu comunist în definirea lui pură și ideală, ci numai în substratul și urcușul lor politic.

„Reeducarea” însemna terorizarea deținuților prin ei înșiși până la „șocul revoluționar” prin care se trecea la „conștiința comunistă”. Tortura era necontenită, oribilă, iresponsabilă și fără ieșire. Nu exista dreptul la moarte, ci numai la viață monstruoasă. Câțiva deținuți au acceptat să facă acest început, apoi avalanșa a crescut, fiecare victimă devenind un criminal al prietenilor săi. „Sinceritatea” se dovedea prin delațiune absolută, apoi prin autodefăimare absolută și în fine prin „angajamentul” absolut de a fi „reeducat” și de a „reeduca” pe toți „dușmanii poporului”. Mutilați, oamenii ajungeau în cele din urmă „revoluționari”. Era o nebunie de la care nu s-a putut sustrage nimeni. Fiecare a avut căderea lui în așa-zisele „ture ale reeducării”. Acolo au fost batjocorite credința, idealul, națiunea, familia, virtutea, onoarea, eroismul și, în ultimă analiză, omenia. Toți au fost cobai. Unii ai cedat ușor, alții după incredibile chinuri.

Acolo a fost chinuit și tânărul student medicinist Gheorghe Calciu. Rezultatele la fața locului au fost depline dar în perspectivă mai largă au răsturnat toate așteptările. Datorită torturilor fizice și sufletești prin care a trecut, datorită inteligenței cu care vede lumea, datorită forței lăuntrice din el, Gheorghe Calciu după eliberare a făcut Teologia și a devenit preot. Este un proces sufletesc cu mult mai tragic decât al Apostolului Pavel, care contribuise la uciderea primului mucenic creștin, Sfântul Ștefan. Cazul lui nu este unic dar chiar dacă ar fi, ar ajunge ca să anuleze și să discrediteze pentru totdeauna principiile materialismului ateu.

Noi cunoaștem evoluția sufletească a acestui om, cât și covârșitoarele sale suferințe și cu umilință sărutăm rănile sufletului și trupului său, pentru că acest om a trecut prin iad, a fost chinuit de satana, a dat piept cu antihrist, căci toate aceste forțe ale răului s-au întruchipat în oameni și au dus la evenimente trăite tragic.

În prima parte a detenției sale Gheorghe Calciu, pe atunci tânăr medicinist de douăzeci de ani, a fost torturat până ce a fost distrus fizic și spiritual, încât ca o cârpă, ca un robot, ca un animal dresat, ca un nebun îngrozit, ca un ne-om, într-o totală răsturnare a tot ce fusese, urând tot ce fusese, a fost silit să batjocorească tot ce fusese sfânt în el și să devină fiară condiționată prin știința materialismului istoric. [...]

Tânărul Calciu a suportat - alături de mulți alții, nu numai din România, ci și din U.R.S.S., China, Vietnam, etc. - dezumanizarea prin reflexe condiționate. Acolo oamenii s-au comportat ca niște demoni, ca niște demenți, ca niște halucinați. Acolo a fost scos Dumnezeu din om și înlocuit cu satana, acolo însăși natura umană a fost mutilată si răsturnată.

Mintea acelor oameni a fost la început tulburată, apoi îngrozită prin torturi și răsturnată prin deznădejde - căci acolo nu mai exista nici o ieșire și nici un sfârșit, totul era dominat de triumful revoluției proletariatului internațional. [...]

Studentul Calciu a suportat deci această nebunie prezentată în fața lumii ca „revoluția socialistă”. Dar din bezna beznelor a văzut lumina lui Hristos și s-a hotărât să Îl slujească.

Torturat de cele petrecute, a decis ca după eliberare să se facă preot. Ca preot a decis să spună adevărul. El - și alții - au înțeles fundamentul spiritual al conflictului acestei lumi, el - și alții - și-au închinat restul vieții lui Hristos, convinși fiind din experiență că El este viu, că El este unica izbăvire. Și nimic nu-i doare mai mult pe acești oameni decât incapacitatea spirituală a secolului de a vedea realitatea.

Deși opțiunea sa preoțească pare paroxistică, aproape imposibil de înțeles de cei ce nu au trecut prin experiența lui, totuși preotul Calciu este un om echilibrat și mesajul său este pe cât de autentic evanghelic, pe atât de senin și de optimist, căci acest om s-a născut din nou ca nimeni altul și nu poate fi știrbit cu nici o iotă. În el clocotește, arde, strălucește Hristos, cu intensitățile țâșnite din cele mai cumplite prigoniri.

Resorturi interioare pe care nu le poate realiza omul obișnuit – și care nu există descrise nici în literatura lumii, decât poate în prezentările apocaliptice ale infernului - îi fac pe cei ce au cunoscut „reeducarea” să se cutremure de forța sufletească a omului care a cutezat să înfrunte din nou fiara ce-l robise. El a ieșit din iad și a avut curajul să înfrunte din nou iadul. Deși știa că îl așteaptă caznele, și-a pus nădejdea în Hristos. Chinul, durerea, groaza au pătruns în oase, în minte și în suflet prin reeducare dar preotul Gheorghe Calciu le-a smuls din el însuși, conștient de perspectiva de a le înfrunta din nou. Omul fuge de a repeta o mică suferință iar el a înfruntat din nou teroarea nesfârșită a iadului, căci acolo teroarea căpăta întindere eternă și profunzime abisală.

Acolo fusese martirizat Hristos iar el trebuia să-L mărturisească. Calciu L-a primit pe Hristos viu, divin, puternic și așa a putut domina teroarea întipărită în ființa și în sufletul său. Calciu îl văzuse pe satana prin „reeducare” dar L-a văzut și pe Hristos prin credință. Tot chinul cauzat de comuniștii atei a generat martiriu și sfințenie. La modul material al lucrurilor, Calciu a trăit realitatea îndrăcirii și apoi îndumnezeirii. Prin el vorbește Hristos. El este mort în Hristos printr-o adâncă pocăință și smerenie dar e viu prin Har și prin Adevăr. El nu a putut să tacă. El are obligația să mărturisească oamenilor atât oroarea satanică a ateismului, cât și splendoarea hristică a credinței. Calciu nu teoretizează, ci trăiește. El a trăit până la scrum ateismul și până la incandescență credința. A fost robit prin teroare și eliberat prin credință. Ura a fost învinsă de iubire. În viața lui materia s-a subțiat până la transparență și a văzut prin ea și pe satana și pe Dumnezeu. Pentru el viața este taină, omul este împărat, lumea este libertate. Experiența lui este deopotrivă mistică, rațională, umană, istorică și materială. Prin Calciu nu se naște numai spiritualitatea creștină, ci însăși viața și lumea și istoria.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă. - MĂRTURISITORII.ro)