21 noiembrie: Nașterea la Ceruri a Părintelui Gheorghe Calciu, un Sfânt al Închisorilor. Cuvântul Părintelui Hariton Negrea la o pomenire de la Petru Vodă, laolaltă cu mărturisitorii Tache Rodaș, Marin Răducă și Marcel Petrișor

Cuvânt al Părintelui Arhimandrit Hariton Negrea la o pomenire de la Petru Vodă:
Pe 21 noiembrie 2022 se împlinesc 18 ani de la nașterea la Ceruri a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, preot ortodox român și aprig luptător împotriva regimului comunist, după cum amintește și Basilica. Părintele Gheorghe Calciu a fost închis în total 21 de ani de ani (perioadele 1948-1964, 1979-1984).
Gheorghe Calciu s-a născut pe 23 noiembrie 1925 în Mahmudia, o localitate din județul Tulcea. Studiile primare le-a efectuat în satul său natal, a urmat apoi cursurile Liceului "Principele Carol" din Tulcea, iar în 1945 s-a înscris la Facultatea de Medicină din București.
Instaurarea noului regim comunist a aruncat în închisori parte importantă din studențimea României, iar Gheorghe Calciu este încarcerat la Pitești unde a luat parte la așa-numitul „Experimentul Pitești”. În procesul ce a urmat „Experimentului Pitești”, Gheorghe Calciu a fost cel care i-a acuzat pe cei din Securitate și Ministerul de Interne pentru ororile trăite în închisoare. „Atunci s-a trezit în mine spiritul de dreptate și Îngerul meu m-a făcut să iau, cu riscul vieții, atitudine, punând stop acestei înscenări îngrozitoare”, declarat Gheorghe Calciu într-un interviu pentru Lumea Credinței. A fost încarcerat apoi la Gherla, Jilava și Aiud, iar în 1963 a fost eliberat fiindu-i stabilit domiciliu forțat în Bărăgan.

În 1964 a fost unul dintre beneficiarii legii amnistiei generale. A venit la București unde a urmat Filologia și Teologia și a devenit profesor la Seminarul Teologic Ortodox. În 1978 ține un șir de Șapte Cuvinte către Tineri, chiar în Postul Paștilor, iar în toată această perioadă primește telefoane de amenințare la adresa sa și la adresa familiei. În 1979 este arestat din nou și condamnat la 10 ani de închisoare. A fost trimis mai întâi la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, apoi transferat la penitenciarul din Aiud. În urma presiunilor internaționale venite din partea unor lideri ai lumii cum ar fi Papa Ioan Paul al II-lea, Ronald Reagan sau Margaret Thatcher, părintele Gheorghe Calciu este eliberat după 5 ani și jumătate de detenție. I se impune însă să părăsească țara alături de familia sa, fapt care se întâmplă în 1985.
Părintele Gheorghe Calciu se stabilește în Statele Unite ale Americii unde lucrează pentru o perioadă ca muncitor necalificat pe șantier pentru a-și întreține familia. În 1989 se mută cu familia din Cleveland în Washington DC și preia parohia românească "Sfânta Cruce". Inițiează Romfest, eveniment bienal, cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni, și este primit la Casa Albă de Ronald Reagan și George W. Bush.

Bolnav de cancer al pancreasului, după ce petrece un timp la Spitalul Militar din București se întoarce în SUA unde Părintele Gheorghe Calciu moare pe 21 noiembrie 2006. Familia i-a respectat ultima dorință și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, județul Neamț, după ce vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist i-a susținut personal slujba de parastas la Mănăstirea Radu Vodă din București, unde a fost privegherea sa, cu participare a sute de români, fiind cinstit ca un adevărat Sfânt al închisorilor. La Pteru Vodă slujba de înmormântare a fost ținută de un al Sfânt la închisorilor, vrednicul de pomenire Părintele Justin Pârvu cel Mare.
VIDEO:
Mai multe despre viața și jertfa sa, la Mărturisitorii.ro - Părintele Gheorghe Calciu
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Arhim. Hariton Negrea Hariton Negrea Margaret Thatcher Marin Răducă Nancy Reagan Papa Ioan Paul al II-lea Părintele Gheorghe Calciu Părintele Iustin Pârvu
Locații: Mănăstirea Petru-Vodă România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)