Joi, 22 februarie, la  Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a avut loc lansarea volumului intitulat „Iulian Vlad. Confesiuni pentru Istorie” scris de general br. (r) Aurel Rogojan, informează Gazeta Vâlceană.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere S.R.I. – Sucursala Vâlcea, moderatorul fiind colonelul (r) Grigore Predișor, președintele acestei asociații.

Vorbitorii au fost colonelul (r) Grigore Predișor, vicepreședintele CJ Vâlcea, Adrian Bușu, și generalul (r) Aurel Rogojan.

„Vă aducem multe mulțumiri pentru prezența dumneavoastră la această manifestare cultuală pe care o dorim a fi de înaltă ținută civic patriotică, ce se înscrie pe linia acțiunilor organizate în cinstea centenarului Marii Uniri. Prezența dvs. aici, în sală aflându-se nume mari cu rezonanță în domeniile cultural, politico – social, militari ai tuturor armelor, demonstrează că vâlcenii gândesc și vorbesc românește. Sau așa cum spunea Nicolae Titulescu ‹românismul nu va pieri, vor pieri numai acei care s-au arătat nevrednici de dânsul›. Faptul că ne onorați cu prezența demonstrează că sunteți receptivi la eforturile unor intelectuali de a aduce în prim-plan mărturia ce trebuie să rămână ca tezaur de informație”, a spus, printre altele, colonelul Predișor.

Vicepreședintele CJ Vâlcea, Adrian Bușu, l-a comparat pe Iulian Vlad cu Mareșalul Ion Antoenscu.

„Am spus-o și atunci și o repet și acum: acest cult este determinat de modul în care generalul Iulian Vlad, alături de subordonații domniei sale și de generalul Gușă, șeful Statului Major al Armatei Române, au acționat în zilele tulburi din decembrie 1989 pentru păstrarea suveranității, independenței și statalității acestui stat. Am spus-o și o repet: domnul general Iulian Vlad a intrat în galeria marilor oameni politici ai acestei țări, poziție pe care unii încearcă să i-o conteste. Însă, dacă veți citi această carte, care este o carte pe care nu o veți lăsa din mână, o să vedeți că pentru prima dată în istoria modernă a acestei lumi, pentru a îngenunchea un serviciu de informații, respectiv Direcția Securității Statului, s-a format o coaliție incredibilă, o coaliție în care au funcționat toate serviciile de spionaj mari ale acestei lumi. Și-au dat mâna rușii cu americanii, și-au dat mâna englezii cu francezii, și-au dat mâna nemții cu iugoslavii, și-au dat mâna bulgarii cu ungurii. Toți pentru același țel și anume să îngenuncheze Direcția Securității Statului a Republicii Socialiste România. De ce? Pentru că România trebuia să intre în ordinea pe care o gândeau de foarte mult timp mai marii lumii și acest lucru nu se putea face decât dacă era eliminat Serviciul de Informații al acestei țări. Faptul că România, și o putem spune în anul Centenarului, și-a păstrat granițele care le-a avut în anul 1989 se datorează efortului acestor oameni. Oameni care au suferit. Să știți că în momentul în care am ajuns la pasajul în care domnul general Iulian Vlad povestește cum a fost arestat de ofițeri și soldați ai Armatei Române, sub direcția supraveghere a ambasadorului Uniunii Sovietice la București, Evgheni Tiajelnikov, gândul mi-a fugit la o altă dramă suferită de un alt conducător român și anume mareșalul Ion Antonescu, arestat tot de români și predat dușmanului tot de la est. Gândiți-vă că, de foarte multe ori, efortul de a-ți apăra țara și efortul de a fi român, din păcate, este recompensat chiar de poporul tău cu ignoranță, cu durere și de foarte multe ori te întrebi dacă se merită să faci acest efort pentru această țară”, a declarat el.

Generalul Aurel Rogojan a vorbit despre rolul defunctei Securități în istoria recentă a României.

„„Vă mulțumesc pentru toți ce ați făcut ca această carte să fie prezentată și la Râmnicu Vâlcea. Cu această prezentare am încheiat turneu în cele patru Oltenii și trebuie să recunosc că linia de nord pare mai interesantă decât linia de sud în aceste patru Oltenii. La Slatina fiecare este cu dreptatea lui, iar la Craiova nu mai înțelegi nimic. Am găsit la Târgu Jiu și la Râmnicu Vâlcea niște oameni mai cu picioarele pe pământ, mai maturi și poate cu mai multă aplecare spre lecturi serioase și cu reflexii adânci. Iată că suntem multi-culturali chiar și în incinta Olteniei. Eu m-am simțit bine aici, astfel încât multă lume spune că m-am oltenizat. Mă onorează acest fapt! Vreau să fac o precizare: această carte nu s-a născut nici din dorința generalului Iulian Vlad și nici din dorința mea. Ea este rezultatul unui imbold de la un prieten comun care a insistat foarte mult să realizăm acele interviuri de peste 40 de ore filmate. Domnul general Vlad avea tot timpul oarecare rezerve, însă acel prieten ne-a spus:  Dacă nu faceți asta, nu vă îndepliniți o datorie față de neamul românesc pe care l-ați slujit. Ați avut dvs., domnule general Iulian Vlad, un rol decisiv în stoparea unor evenimente periculoase pentru neam, pentru ființa națională și trebuie să lăsați mărturie ceea ce știți și puteți spune.
 
Într-adevăr, pe 31 august 2011, domnul general a spus că o putem face. Mi-au trebuit mie încă patru ani ca să-l conving să trecem la treabă. Și după ce am trecut la treabă, chiar începuse să îi placă și în loc de două ședințe, făceam trei ședințe pe săptămână. Vreau să fiu bine înțeles: această carte nu a fost elaborată din dorința de a cosmetiza niște lucruri. Securitatea ca instituție, condusă prin intermediul consilierilor sovietici, timp de două decenii a lăsat riduri foarte adânci în sufletul neamului românesc, care nu pot fi cosmetizate niciodată.
 
Contextul apariției acestui volum impresionant, nu prin dimensiuni sau prin preț, ci prin faptul că relevă de către cel mai bine informat demnitar al Republicii Socialiste România, la momentul prăbușirii sistemului mondial socialist, caracteristicile unei părți istorice definitorii pentru societatea românească din ultima jumătate a veacului al 20-lea. Sigur, de atunci au trecut aproape trei decenii și ar trebui să fim într-un context al păcii sociale, al prosperității națiunii și al bunăstării cetățeanului. Ar trebui, fiindcă în numele acestor trei idealuri, în numele acestor trei deziderate poporul s-a răsculat. Toți am sperat, iar cei mai buni au fost sacrificați, dându-și viața ori sângele pentru acest viitor. Însă acest viitor pentru care 1000 de oameni și-au dat viața nu este cel imaginat de ei atunci și nici cel sperat de noi” –a spus generalul br. (r) Aurel Rogojan, într-o parte a discursului său.