ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Sfântul anticomunist contemporan nouă Gavriil cel nebun după Hristos nu a fost cu siguranță un sfânt "cu scaun la cap". Cel puțin așa l-ar fi categorisit unul dintre finii intelectuali de pe Dâmbovița care și-au învelit ura la adresa pelerinajului de la Sfântul Dimitrie cel Nou "în cuvinte meșteșugite", după cum ne spune Silviu Andrei Vlădăreanu în filmarea de mai sus de la Universul Credinței de ieri. Urmăriți comentariul lui pertinent și aflați din articolul nostru omagial mai multe despre viața acestui sfânt al vremurilor de azi, plecat la Ceruri în 1995 ani, pe 2 noiembrie, și canonizat de Biserica Georgiei acum în 2012. Așteptăm și noi astfel de canonizări!
 
 
Arhimandritul Gavriil, pe numele de mirean Goderdzi Urgebadze, s-a nascut pe 26 august 1929 la Tbilissi in Georgia sovietică, avand ca părinți pe Vasili și Varvara Urgebadze, care mai aveau doi copii, Emma și Mihai. A fost botezat la biserica Sfintei mucenite Varvara, in raionul Navtlughi.  Goderdzi avea doi ani cand tatăl sau a fost asasinat în circumstanțe neclare. Dupa aceasta, membrii familiei l-au numit pe micut Vasiko, în memoria tatălui sau.
 
Rămasă văduvă la vârsta de 22 de ani, Varvara s-a recăsătorit și a mai avut o fiică, Julieta. Lipsit fiind de cele sfinte până la vârsta de 7 ani, Vasiko a aflat de Hristos  cand doi vecini se certau, auzind ca unul îi spune celuilalt: „Ai vrea să mă răstignești ca pe Hristos!". De atunci a cautat printre apropiati sa afle de ce Hristos a fost răstignit. Astfel ajunge ca, economisind bani, să-și cumpere o Evanghelie pe care o citea cu ardoare și care l-a făcut să-și schimbe viața, dorind să trăiască pentru Hristos.

In timp ce al Doilea Război Mondial izbucnea, pe când Vasiko avea 12 ani, el a primit de la Dumnezeu harisma străvederii, pentru dragostea și credinta lui adevarată, grație căreia dădea noutăți rudelor despre cei plecați pe front și, totodată, îi indemna să meargă la biserică, să nu-L abandoneze pe Hristos și să nu-și piardă astfel mântuirea sufletelor. Pentru a nu cădea în mândrie și în slava deșartă, din cauza înzestrării sale, se băga într-o cutie de gunoi, spunându-și: "Adu-ți aminte Vasiko că nu ești decât o cutie de gunoi și nu gândi niciodată bine de tine însuți".
 
În 1949 Vasiko a trebuit să facă serviciul militar, fiind în unitatea de grăniceri la Batoumi. După terminarea serviciului militar revine în capitală unde este convocat la spitalul din oraș și interogat cu privire la viziunile sale. Medicul care l-a examinat i-a pus un diagnostic de delir psihotic, dându-i un certificat de bolnav mintal care-l împiedică de aici înainte să-și găsească de muncă. Această venea în contradicție cu faptul că maiînainte a fost considerat apt pentru satisfacerea serviciului militar. Pentru a se izolași a se ruga îndelung, Vasiko a construit în curtea rezidenței familiale   încăpere mică în care nu se putea întinde nici măcar un covor.

Despre viața Sfântului Gavriil Mărturisitorul puteți citi în cartea Coroana Starețului, scrisă Monahia Eufimia Mșvenieradze, volum apărut la Editura Predania și disponibil aici.


 Din 1952 și pânăîn 1962 în curtea casei unde își avea această încăpere, a construit o biserică cu 7 cupole, pe care le-a pictat în albastru. Biserica avea un aspect straniu, fiind pe de- o parte naivă, sărăcăcioasă și heterogenă prin materialele sale - toate provenite din diferite recuperări- și, pe de altă parte, barocăprin încărcareași caracterul fantezist al ornamentelor. Interiorul, deși mic, nu-l împiedică pe Vasiko să-l împartă în mai multe capele. Pereții erau în întregime acoperiți de icoane care au fost strânsedin copilărie de el de la cei care, fie nu aveau grijă de ele și i le dădeau, fie de la groapă cu gunoi unde ateii le aruncau.
 
Pe 30 ianuarie 1955 este hirotonit diacon și pe 23 februarie este tuns în monahism, la Mănăstirea Moțameta în apropiere Koutaiss de către egumenul Gheorghe. Conform dorinței sale la călugărie a primit numele de Gavriil, în cinstea Sfântului Gavriil Iviritul, un ascet din sec. XI care se distingea prin asprimea vieții lui și prin simplitate. 

Trei zile după ce a primit schimă monahală, tânărul călugăr Gavriil a fost hirotonit preot de către Episcopul Gavriil, la catedrala Sfanții Petru și Pavel din Kutaissi, urmând să slujească cu binecuvântarea Catholicos-Partriarhului Melkisedek, la catedrala Sion din centrul Tbilissi, după care a fost trimis la Mănăstirea Bethania pânăla închiderea acesteia de către guvernul comunist. Din 1962 până în 1965 Părintele Gavriil a slujit lacatedrala Sfintei Treimi și a Tuturor Sfinților. 
 
Atunci, în 1965, pe 1 mai, s-a întâmplat ceva nemaipomenit. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:

Domnul zice: „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine! Să nu-ți faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujești!” (Ieșire 20, 3-5).
 
În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu scară, iar bolșevicii s-au năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov, și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.

Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei în anul 2012.