Un sfânt "FĂRĂ SCAUN LA CAP": Sfântul anticomunist Gavriil Georgianul, omul care a dat foc unui portret al lui Lenin de pe Comitetul Central al Partidului Comunist din Tbilisi chiar de „1 mai muncitoresc”

Sfântul anticomunist contemporan nouă Gavriil cel nebun după Hristos nu a fost cu siguranță un sfânt "cu scaun la cap". Cel puțin așa l-ar fi categorisit unul dintre finii intelectuali de pe Dâmbovița care și-au învelit ura la adresa pelerinajului de la Sfântul Dimitrie cel Nou "în cuvinte meșteșugite", după cum ne spune Silviu Andrei Vlădăreanu în filmarea de mai sus de la Universul Credinței de ieri. Urmăriți comentariul lui pertinent și aflați din articolul nostru omagial mai multe despre viața acestui sfânt al vremurilor de azi, plecat la Ceruri în 1995 ani, pe 2 noiembrie, și canonizat de Biserica Georgiei acum în 2012. Așteptăm și noi astfel de canonizări!
Arhimandritul Gavriil, pe numele de mirean Goderdzi Urgebadze, s-a nascut pe 26 august 1929 la Tbilissi in Georgia sovietică, avand ca părinți pe Vasili și Varvara Urgebadze, care mai aveau doi copii, Emma și Mihai. A fost botezat la biserica Sfintei mucenite Varvara, in raionul Navtlughi. Goderdzi avea doi ani cand tatăl sau a fost asasinat în circumstanțe neclare. Dupa aceasta, membrii familiei l-au numit pe micut Vasiko, în memoria tatălui sau.
Rămasă văduvă la vârsta de 22 de ani, Varvara s-a recăsătorit și a mai avut o fiică, Julieta. Lipsit fiind de cele sfinte până la vârsta de 7 ani, Vasiko a aflat de Hristos cand doi vecini se certau, auzind ca unul îi spune celuilalt: „Ai vrea să mă răstignești ca pe Hristos!". De atunci a cautat printre apropiati sa afle de ce Hristos a fost răstignit. Astfel ajunge ca, economisind bani, să-și cumpere o Evanghelie pe care o citea cu ardoare și care l-a făcut să-și schimbe viața, dorind să trăiască pentru Hristos.
In timp ce al Doilea Război Mondial izbucnea, pe când Vasiko avea 12 ani, el a primit de la Dumnezeu harisma străvederii, pentru dragostea și credinta lui adevarată, grație căreia dădea noutăți rudelor despre cei plecați pe front și, totodată, îi indemna să meargă la biserică, să nu-L abandoneze pe Hristos și să nu-și piardă astfel mântuirea sufletelor. Pentru a nu cădea în mândrie și în slava deșartă, din cauza înzestrării sale, se băga într-o cutie de gunoi, spunându-și: "Adu-ți aminte Vasiko că nu ești decât o cutie de gunoi și nu gândi niciodată bine de tine însuți".
În 1949 Vasiko a trebuit să facă serviciul militar, fiind în unitatea de grăniceri la Batoumi. După terminarea serviciului militar revine în capitală unde este convocat la spitalul din oraș și interogat cu privire la viziunile sale. Medicul care l-a examinat i-a pus un diagnostic de delir psihotic, dându-i un certificat de bolnav mintal care-l împiedică de aici înainte să-și găsească de muncă. Această venea în contradicție cu faptul că maiînainte a fost considerat apt pentru satisfacerea serviciului militar. Pentru a se izolași a se ruga îndelung, Vasiko a construit în curtea rezidenței familiale încăpere mică în care nu se putea întinde nici măcar un covor.
Despre viața Sfântului Gavriil Mărturisitorul puteți citi în cartea Coroana Starețului, scrisă Monahia Eufimia Mșvenieradze, volum apărut la Editura Predania și disponibil aici.
Din 1952 și pânăîn 1962 în curtea casei unde își avea această încăpere, a construit o biserică cu 7 cupole, pe care le-a pictat în albastru. Biserica avea un aspect straniu, fiind pe de- o parte naivă, sărăcăcioasă și heterogenă prin materialele sale - toate provenite din diferite recuperări- și, pe de altă parte, barocăprin încărcareași caracterul fantezist al ornamentelor. Interiorul, deși mic, nu-l împiedică pe Vasiko să-l împartă în mai multe capele. Pereții erau în întregime acoperiți de icoane care au fost strânsedin copilărie de el de la cei care, fie nu aveau grijă de ele și i le dădeau, fie de la groapă cu gunoi unde ateii le aruncau.
Pe 30 ianuarie 1955 este hirotonit diacon și pe 23 februarie este tuns în monahism, la Mănăstirea Moțameta în apropiere Koutaiss de către egumenul Gheorghe. Conform dorinței sale la călugărie a primit numele de Gavriil, în cinstea Sfântului Gavriil Iviritul, un ascet din sec. XI care se distingea prin asprimea vieții lui și prin simplitate.
Trei zile după ce a primit schimă monahală, tânărul călugăr Gavriil a fost hirotonit preot de către Episcopul Gavriil, la catedrala Sfanții Petru și Pavel din Kutaissi, urmând să slujească cu binecuvântarea Catholicos-Partriarhului Melkisedek, la catedrala Sion din centrul Tbilissi, după care a fost trimis la Mănăstirea Bethania pânăla închiderea acesteia de către guvernul comunist. Din 1962 până în 1965 Părintele Gavriil a slujit lacatedrala Sfintei Treimi și a Tuturor Sfinților.
Atunci, în 1965, pe 1 mai, s-a întâmplat ceva nemaipomenit. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:
Domnul zice: „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine! Să nu-ți faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujești!” (Ieșire 20, 3-5).
În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu scară, iar bolșevicii s-au năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov, și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.
Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei în anul 2012.
Bibliografie: Cuvântul Ortodox și Român Ortodox în Franța
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Marian Munteanu: Adevărul despre Piața Universității 1990, la 35 de ani. VIDEO

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

24 aprilie: GENOCIDUL asupra armenilor din Turcia. Aproape 1,5 milioane de oameni au pierit și TOȚI AU FOST CANONIZAȚI CA MARTIRI

Piața Universității 35: Mai bine haimana, decât trădător, Mai bine huligan decât dictator, Mai bine golan decât activist, Mai bine mort decât comunist!

RADU GYR din MANUSCRISE: Vasile Voiculescu avea o figură de sfânt bizantin cu mâinile subțiri cu degete lungi, desprinse parcă dintr-o icoană. MĂRTURISIRI la 62 de ani de la plecarea la Domnul - 26 aprilie 1963

Sinaxarul demnității românești: 27 aprilie, TRAIAN TRIFAN. ”Lupta noastră nu este limitată în timp, ci permanentă”
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Lenin Silviu Andrei Vlădăreanu Theodor Paleologu
Subiecte: Comunism Religia Ortodoxa Viețile Sfinților
Organizații: Biserica Ortodoxă a Georgiei
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)