ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Părinții noștri Justin Pârvu și Ioanichie Bălan, doi dintre cei mai importanți duhvnici și sfinți al ortodoxiei românești contemporane, s-au născut într-o zi de 10 februarie. VIDEO cu cei doi mari luptători: „CE DE ÎNGERI AICI! NU NE LĂSĂM!” 

Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Duhovnicului Neamului, autor al lucrării despre Viața Cuviosului Părintele Justin (primul volum) publică pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă o scurtă biografie a Voievodului Ortodoxiei românești:

Părintele Justin Pârvu s-a născut la 10 Februarie 1919 în satul Petru Vodă (dependent azi de comuna Poiana Teiului) din județul Neamț, fiind ultimul născut în familie din cei patru copii. Părinții săi, Gheorghe și Ana, l-au botezat cu numele de Iosif.

În anul 1936 a intrat în obștea Mănăstirii Durău. A fost călugărit 20 Septembrie 1942 la aceeași mănăstire.

Între 1937-1941 a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica (lîngă București).

În anul 1941, desființîndu-se Seminarul de la Cernica, este transferat la Seminarul Râmnicu Vâlcea.

La 27 Octombrie 1942 a fost hirotonit preot, iar la 14 Iunie 1943 a fost hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan (pe atunci episcop vicar al Mitropoliei Iașilor), în catedrala mitropolitană din Iași.

Între 1943-1944 a fost preot militar al Batalionului 18 Vînători de Munte (parte din Brigada 4 Munte și apoi Divizia 4 Munte), care a luat parte activă la luptele date pînă Don și în Crimeea, la răsărit de Nistru. A primit gradul de sergent.

După capitularea și schimbarea regimului politic de la 23 August 1944, Părintele Justin Pârvu s-a retras din armată și în toamna lui 1944 își continuă studiile la Seminarul de la Rîmnicu Vîlcea.

În anul 1946 a fost transferat la Seminarul din orașul Roman.

La 15 Mai 1948 aici a fost arestat, în ultimul an de studii, cu doar cîteva săptămîni înainte de bacalaureat, la pentru "instigare și activitate subversivă dusă în cadrul Seminarului Sf. Gheorghe din Roman”. Era șeful Frăției de Cruce din seminar.

A fost condamnat prin sentința 307 din 14 Martie 1949 la 12 ani de închisoare și muncă silnică, pentru "crima de uneltire contra ordinei sociale”. A trecut prin următoarele închisori:

Suceava: August 1948 – August 1949
Aiud: 15 August 1949 – 26 Septembrie 1950
Baia Sprie: 26 Sept. 1950 – 17 Ianuarie 1953
Cavnic: 18 Ianuarie 1953 – 3 Martie 1954
Gherla: 18 Martie 1954 – 29 Iulie 1955
Aiud: 30 Iulie 1955-Februarie 1959

Înainte de a fi eliberat, la 10 Ianuarie 1959, a primit abuziv, fără judecată, prin ordinul M.A.I. nr. 10.041, 36 de luni de muncă silnică, pe care i-a executat în:

Jilava: 8 Februarie – 18 Martie 1959
Colonia Culmea (Dobrogea): 18 Martie 1959 – 10 Octombrie 1959
Periprava: 10 Octombrie 1959 – 6 Mai 1964

Prin ordinul M.A.I. nr. 10.097 din 6 Decembrie 1961 sentința i-a fost prelungită abuziv cu alte 36 de luni de muncă silnică, executate la Periprava, pînă la eliberare, în 6 Mai 1964.

 

Foto: Civic Media / CNSAS

După eliberare, a lucrat ca muncitor forestier în satul Petru Vodă, în comuna Borca, și apoi lîngă Mănăstirea Horaița (unde s-a spovedit la arhiereul Eugen Laiu) pînă în Februarie 1967.

Din 1967 a fost primit în obștea Mănăstirii Secu, unde a slujit ca preot, cîntăreț la strană și duhovnic.

Aflat la un hram al Mănăstirii Secu, la 29 August 1972, episcopul Nestor Vornicescu, fost stareț al Mănăstirii Neamț, iar atunci episcop vicar la Mitropolia Craiovei, știind nevoințele monahale ale duhovnicului nostru, în semn de prețuire îl hirotesește protosinghel pe Părintele Justin.

Între 1975-1990 părintele a fost transferat la Mănăstirea Bistrița lîngă Piatra Neamț, cu aceleași ascultări.

La începutului anului 1990 s-a întors înapoi la Mănăstirea Secu, apoi în luna Mai 1991 a întemeiat Schitul Petru Vodă, dependent de acea mănăstire, însoțit de doi ucenici. Cu mare entuziasm, sătenii din Petru Vodă au contribuit cu tot ce au avut la ridicarea primelor clădiri. Din toamna lui 1991 au început slujbele zilnice la noul schit. În primăvara lui 1992 s-a început construirea bisericii mănăstirii, care a fost gata în cîteva luni, dar slujbele în noua biserică au început abia în anul 1993. Părintele Justin a fost pentru frații care veneau la mănăstire și stareț, și duhovnic, și profesor de dogmatică, liturgică, tipic, muzică, etc. Fiii săi duhovnicești din lume l-au cercetat la noua mănăstire, la care au contribuit cu toată inima. Împreună cu Părintele Justin și cu monahii călugăriți aici, ei sînt ctitorii de facto ai Mănăstirii Petru Vodă.

Pe lîngă prezența la slujbele zilnice și pravila sa de monah și de preot, zi și noapte, între 12 și 18 ore pe zi, cu timp și fără de timp, Părintele Justin a primit în continuu credincioși din România și din întreaga lume și i-a povățuit spre mîntuire, chemîndu-i pe toți la o renaștere duhovnicească atît de necesară pentru creștinii de pretutindeni. Lucrarea sa apostolică, misionară, a fost neegalată de vreunul din marii sfinți duhovnici ai Ortodoxiei din ultimele sute de ani. Dumnezeu, în iubirea Sa de oameni, va arăta la plinirea vremii roadelor ostenelilor neîncetate ale cuviosului duhovnic.

În 1994 Sinodul B.O.R. a dispus schimbarea statutului schitului în cel de mănăstire, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Din 1999 a început editarea de carte și construirea unui schit de maici pe locul actualei Mănăstiri Paltin. Acolo, surorile și maicile au purtat grijă de femeile și bătrînele bolnave care veneau în căutarea rugăciunilor Părintelui Justin, iar din anul 2000 s-a ridicat și un mic internat pentru copii, unde au fost educați și îngrijiți 20-30 de copii anual. Majoritatea copiilor erau din familii care își doreau o educație mai bună și mai atentă pentru ei.

Începînd cu anul 2003, la inițiativa Părintelui Justin, Mănăstirea Petru Vodă a publicat un săptămînal, "Glasul monahilor”. El se distribuia gratuit miilor de pelerini care veneau în fiecare săptămînă la Părintele Justin. Săptămînalul a fost preluat în anul 2004 de Mănăstirea Paltin, transformat în lunar și apoi în același an și-a încheiat apariția. Din vara lui 2008 a fost înlocuit de bilunarul "Atitudini”, care apare încă la Mănăstirea Paltin.

În ziua de hram a Mănăstirii Petru Vodă, la pomenirea Sfinților Arhangheli din anul 2005, Mitropolitul Daniel Ciobotea al Iașilor a sfințit biserica acestei mănăstiri.

Hram 2005

Imagine de la sfințirea Mănăstirii Petru Vodă, 8 Noiembrie 2005

În anul 2007, la Mănăstirea Paltin a început construcția unui spital-azil, care a fost gata și a intrat în funcțiune un an mai tîrziu. Spitalul a fost dotat de Părintele Justin cu 14 camere de azil, un cabinet de medicină generală și de boli interne, un cabinet stomatologic și un cabinet de fizio-terapie pentru bătrînele din azil, avînd ca anexă un laborator de plante medicinale.

La 13 Iulie 2008, noul mitropolit al Iașilor, Teofan Savu, a sfințit un paraclis cu hramul Acoperămîntul Maicii Domnului și un corp de chilii a căror construcție începuse în anul 2006 la Mănăstirea Petru Vodă.

În anul 2008 Mănăstirea Paltin a fost recunoscută de Sinodul B.O.R., iar la 2 Noiembrie 2008, P.S. Calinic Dumitriu, episcop vicar al Iașilor, l-a hirotesit arhimandrit pe Părintele Justin și a sfințit biserica și spitalul Mănăstirii Paltin, împlinind astfel o decizie a aceluiași sinod.

În 14 Ianuarie 2009 Părintele Justin a lansat un apel către toată suflarea românească să refuze orice fel de acte de identitate electronice, atrăgînd atenția asupra sfințeniei identității creștine pecetluite de Sfîntul Botez. Campania de informare a continuat vreme de șase luni de zile prin conferințe, interviuri, scrierea, editarea și tipărirea de articole și cărți pe acest subiect, strîngerea a unui milion de semnături și intervenții în Parlamentul României și la Președenția României. Deși puțin luată în seamă la nivel legislativ, acțiunea sfinției sale a avut darul să trezească foarte multe conștiințe creștine, atît în România, cît și în toate țările ortodoxe.

Din luna Mai 2010, Părintele Justin a locuit în Mănăstirea Paltin, unde aerul este mai puțin umed, pentru a-și trata o boală de plămîni căpătată în închisoare și pentru a ajuta la organizarea obștii și la construcția clădirilor necesare acestui lăcaș.

În Martie 2013, la inițiativa Părintelui Justin s-a organizat la București un miting împotriva actelor electronice la care au participat cîteva mii de oameni.

Începînd cu luna Aprilie 2013, părintele nu a mai putut să mănînce nimic și a acceptat să fie dus la spital pentru un control medical. La spitalul de oncologie din Cluj a fost diagnosticat cu cancer la stomac. Printr-o primă intervenție chirurgicală pe cale orală i s-a deschis din nou stomacul și a putut să mănînce. Deoarece în urma investigațiilor făcute s-a spus că nu a putut fi determinat cît de extins este cancerul, fără să fie încă elucidat pînă astăzi cum, și mai ales de ce, părintele a acceptat să primească o a doua intervenție chirurgicală, deși la vîrsta pe care o avea, 93 de ani, astfel de operații nu se fac nicăieri în lume, iar șansele reușitei unei intervenții care să poată să înlăture tumoarea erau aproape nule. Acceptînd această intervenție, riscul morții devenea iminent. La deschiderea abdomenului s-a constatat că nu doar stomacul, ci mai multe organe interne îi sînt afectate, și s-a renunțat la orice altă operație. Din păcate, tăietura provocată nu s-a mai refăcut vreodată, iar doctorii l-au trimis înapoi în mănăstire, pentru a muri acasă.

La 21 Mai 2013 Părintele Justin a fost adus de un elicopter la Mănăstirea Paltin. S-a făcut zilnic slujba Sfîntului Maslu și toți călugării și maicile l-au purtat pe părinte în rugăciunile lor, pentru a se însănătoși cît mai grabnic.

Voia lui Dumnezeu a fost, însă, alta. Refacerea tăieturii chirurgicale nu s-a produs niciodată și au apărut complicații, fiind nevoie de încă două intervenții pentru a fi eliminată infecția ce era la un pas de a degenera în peritonită. În urma ultimei astfel de intervenții chirurgicale, făcută pe viu, fără anestezie, în ziua de Vineri, 14 Iunie 2013, starea de sănătate a părintelui s-a înrăutățit foarte tare. În ziua de Duminică, 16 Iunie, după ce a avut cîteva ore un puls foarte ridicat (permanent oscilînd între 80 și 160 de bătăi pe minut), la care s-a adăugat o insuficiență respiratorie acută, avînd permanent senzația că se sufocă din lipsa aerului, pe la ora 15, epuizat, a căzut în comă. Seara, la ora 22, a trecut din lumea aceasta spre una mai bună, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.

În ziua de 31 Mai 2013, după o slujbă a Sfîntului Maslu la care a slujit însuși Mitropolitul Teofan, Părintele Justin Pârvu a spus tuturor că dorește să lase stareț al Mănăstirii Petru Vodă pe Părintele Hariton Negrea, fiu duhovnicesc al sfinției sale, călugărit în mănăstirea noastră în anul 1998 și hirotonit în același an. Părintele Hariton și-a primit ascultarea de stareț la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Justin.

În 20 Iunie 2013, la înmormîntarea părintelui au fost prezenți aproximativ 25.000 de oameni, în cele trei zile premergătoare venind să i se închine cam tot atîția fii duhovnicești și oameni pe care i-a cunoscut. Tot drumul spre mănăstire a fost blocat de mulțimea autoturismelor celor veniți la înmormîntare (pe lîngă cei 5 km din sat pînă la mănăstire, coada mașinilor parcate s-a întins pe alți 6 km pînă la intrarea în sat). Întreaga suflare românească l-a jelit pe cel pe care l-au considerat, în ultimii 20 de ani, părinte duhovnicesc al poporului român.

Inmormintarea.Parintelui.Justin.Parvu_DSC8778

Să avem parte de rugăciunile sfinției sale!

Consemnare de monahul Filotheu Bălan

O altă consemnare, panegirică: Biografia unei biruințe

 

Arhimandritul Ioanichie Bălan, Părintele Patericului Românesc

S-a născut la 10 februarie 1930 în Stănița, județul Neamț, și a trecut la Domnul pe 22 noiembrie 2007 la  Mănăstirea Sihăstria. Mănăstirea Petru Vodă amintește că după ce a absolvit Liceul comercial din Roman, la 4 noiembrie 1949, Părintele Ioanichie a venit la Mănăstirea Sihăstria. Se tunde în monahism la data de 14 aprilie 1953. Între anii 1949-1971 îndeplinește în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii. Începînd cu anul 1955 se face remarcat ca un bun predicator și, mai ales, ca un apreciat scriitor. Între 1971-1990, sub presiunea autorităților comuniste, ierodiaconul Ioanichie Bălan este transferat la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț, pentru că Sihăstria a devenit un soi de azil de bătrâni, mai mulți monahi fiind aduși acolo de la mănăstirile și schiturile închise de comuniști. Întoarcerea în Sihăstria a obștii de monahi a Mănăstirii Slatina, după 1959, i-a adus aproape pe cel care i-a rămas duhovnic până la moartea sa din anul 1990, Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru.

Dragostea dumnezeiască și rugăciunea neîncetată a acestui părinte l-au povățuit și ocrotit neîncetat, făcându-i-se izvor de neîncetate fapte bune. Astfel, după 1971 a fost scos din Mănăstirea Sihăstria și mutat la Mănăstirea Bistrița, lângă Piatra Neamț, datorită predicilor sale foarte înflăcărate. Regimul trebuia să-l țină sub control pe cel despre care se spunea că vorbește cu atâta putere, dar aducându-l la Piatra Neamț, nu a făcut decât să-l facă și mai cunoscut creștinilor. Aici Părintele Justin Pârvu i-a fost vecin de chilie, după ce cu ani înainte îl cunoscuse la Roman, înainte de arestarea sa din 1948. În Mănăstirea Bistrița a publicat prima carte, o monografie dedicată acestei mănăstiri. De aici a fost trimis la București, pentru a face Facultatea de Teologie, la rugămintea Patriarhului Iustinian. Între 1971-1975 urmează cursurile Institutului Teologic Universitar din București pe care îl absolvă cu licența „Chipuri de călugări îmbunătățiți din mănăstirile nemțene". A fost hirotonit ieromonah de către IPS Teoctist la 2 februarie 1979, hirotesit apoi protosinghel în 1984 și arhimandrit în1992. În 1990 revine la mănăstirea Sihăstria unde își continuă activitatea misionară de popularizare a credinței ortodoxe.

Părintele Ioanichie Bălan trece la Domnul la 22 noiembrie 2007 și este înmormântat la cimitirul Mănăstirii Sihăstria. A scris: Patericul românesc; Vetre de sihăstrie românească (București); Convorbiri duhovnicești (vol. I și II, Ed. Episcopiei Romanului,); Mărturii românești la locurile Sfinte (Ed. Episcopiei Romanului Istorioare duhovnicești (1991); Călăuza ortodoxă în biserică; Călăuza ortodoxă în familie și societate (Iași); Rînduiala Sfintei Spovedanii și a Sfintei împărtășanii (Iași); Părintele Paisie duhovnicul, (Iași, 1993); Părintele Cleopa duhovnicul (Convorbiri cu teologi ortodocși străini. Iași, 1994); Viața Părintelui Cleopa (1999); Sfinte Moaște din România (1999); Sfinte Icoane făcătoare de minuni din România (1999); Versuri duhovnicești (2006 și 2008).

 
Părintele Justin Pârvu despre Părintele Ioanichie Bălan: "L-am văzut ca pe un adevărat sfânt!”

Părintele Ioanichie a fost un suflet care din copilărie a fost ales, chemat de Dumnezeu.

Un copil care încă de la vârsta de nouă ani iubea viața monahală și adeseori îl găseai când la Sihăstria, când la Neamțu, când la Secu; de aceea și mai târziu a știut să deosebească așa de bine viața călugărească. Părintele s-a oprit mai mult asupra mănăstirii Sihăstria, unde a găsit pe cel mai cald duhovnic, Părintele Paisie, pe care l-a avut învățător duhovnicesc până în ultimul moment. După ce Părintele Paisie a închis ochii, l-a luat de duhovnic pe părintele Marchian de la mănăstirea Secu și de la mănăstirea Bistrița, unde a fost trimis de la Sihăstria ca un fel de „canon”. Era trimis regulamentar oarecum, pentru că, deh, nu prea se vedea bine cu unele personalități mai mari din Sihăstria, nu prea le slugărnicea. Și atunci „caralii” noștri au crezut de cuviință să fie transferat la mănăstirea Bistrița, în observația părintelui Ciprian. Aici a stat vreo 19 ani, după care s-a reîntors la mănăstirea Sihăstria. Aici, la Bistrița, am început să ne cunoaștem noi mai bine.

După cum bine știți, viața părintelui Ioanichie a fost mult dedicată studiului și literaturii. Era neobosit. Se ajuta mult și cu poetul creștin  Ioan Alexandru, căruia îi era duhovnic. Ioan Alexandru, care venea adesea pe la mănăstirea Bistrița și stătea câte două-trei zile, uneori venea cu doi-trei copii, alteori venea singur, foarte modest, cu căruciorul de bagaje după el. Se-ntreținea cu părintele Ioanichie; lucrau împreună la Patericul românesc, la Convorbirile duhovnicești, la relatarea călătoriilor făcute cu părintele Cleopa sau cu părintele Victorin în Occident, pe la sfintele locuri, pe Athon…

Neobosit era și în ceea ce privește viața călugărească. Până pe la ora cinci lucra și scria, aduna materiale. La ora cinci seara, sala cu pelerini era plină și dădea drumul la spovedit. Iar spoveditul mergea până la șase dimineața, fără întrerupere. În zilele de sărbătoare n-avea timp să se odihnească deloc, pentru că trebuia să ajungă la biserică. După Sf. Liturghie începea iarăși spovedania…

Mi-aduc aminte cum noaptea, târziu, mă duceam pe la el și, bucuros, mai schimbam un cuvânt. Scotea două, trei mere, le cojea; mâncam cu o bucată de pâine, pe fugă. Apoi iar începea spoveditul sau se pregătea cu oleacă de material pentru București. Trebuia să definitiveze cărțile pentru tipar, treabă care era destul de dificilă. Nu era ca acum, cu formele acestea rapizi, ultramodernizate. Și uite așa îl găseai și la București, și
la Sihăstria, și în tren, și la Piatra Neamț, și unde nu-l găseai…? Îi făcea foarte mare plăcere să îmi povestească discuțiile pe care le avea cu unii și cu alții în tren. Nu știu cum făcea că reușea să mai scrie câte un articol prin ziar, chiar dacă erau ziare cu mult control asupra lor, dar totuși se mai strecura așa…

Nu mai vorbesc că pe lângă talentul său scriitoricesc, era și un vorbitor, un sfătuitor neîntrecut. Ce predici ținea duminicile și de sărbători! Credincioșii se înghesuiau să asculte o predică a părintelui Ioanichie! Și până astăzi oamenii îi poartă o dragoste creștină și au mare evlavie la dânsul și vin mereu la mănăstirea Sihăstria. De aceea și pe majoritatea pomelnicelor la morți sunt trecute mai întâi numele părinților Ioanichie, Cleopa, Paisie…

A fost un călugăr foarte bun… și trăitor, și mărturisitor; un călugăr cu laturi intelectuale deosebite… Patericul românesc a ajuns până în biblioteca Vaticanului… Dar, chiar dacă avea mai mult o activitate intelectuală, asta nu-l împiedica să fie și un călugăr gospodar. Era un om practic, foarte activ.

A fost un călăuzitor al vieții noastre ortodoxe. A menținut cu adevărat duhul acesta trezvitor al vieții călugărești a Sihăstriei. În ultima vreme, cam ultimii doi ani, i-am fost duhovnic. Și, sărmanul, victimă a prigonitorilor acestui neam, își cam pierduse memoria în ultimul an de viață. Dar am rămas uimit când l-am văzut ultima dată, când i-am făcut o dezlegare, pe patul de suferință, cu puțin timp înainte de a se muta la Domnul; l-am văzut ca pe un adevărat sfânt. Avea un chip așa de deosebit și de luminat, de parcă ziceai că vorbea cu îngerii. Iar în sicriu și-a păstrat pe chip aceeași frumusețe sufletească pe care i-o știam și pe care a luat-o cu el și dincolo; chiar dacă își dăduse duhul în mâinile Domnului, avea aceeași ținută sufletească și trupească. În racla lui, acolo, parcă vorbea. Mult m-a impresionat în frumusețea aceasta a lui și mult m-am bucurat în sinea mea, fiindcă am văzut în el un adevărat rugător înaintea lui Dumnezeu, în ceruri, pentru viața noastră monahală.

Și cred că el a depășit chiar pe mulți din trăitorii mai deosebiți din Sihăstria, prin faptul că a trăit și o viață surghiunită, sub ochii permanenți ai Securității, inamicul numărul unu al Ortodoxiei românești. Și nu e puțin lucru să facă atâtea lucruri nobile pentru Ortodoxie în astfel de condiții, având neîncetat moartea în față. Chiar pierderea memoriei i s-a tras tot de la acest inamic: a fost un vicleșug de răutate care să astupe gura cea bine-grăitoare a acestui izvor de înțelepciune.

Dumnezeu să-l sălășluiască în corturile drepților și să se roage și pentru noi!

Arhimandrit Justin Pârvu

 
 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews