Virgil Ierunca spune în „Fenomenul Pitești”, printre primele cărți scrise despre atrocitățile comise la închisoarea Pitești în anii ’50,  că experimentul de acolo a fost inițiat de Securitatea condusă Nicolschi, pentru lichidarea morală a tinerilor deținuți politic, indiferent de orientarea lor politică, nu doar a legionarilor.

Este tocmai teoria recent contestată de cercetătorul CNSAS, Mihai Demetriade, care încearcă să acrediteze ideea că la Pitești a fost vorba doar de legionari care s-au torturat între ei.

„Ne aflăm mereu sub semnul lui George Orwell, care - o știm cu toții-, în cartea sa, „1984”, punea printre instrumentele-cheie ale statului comunist, Ministerul Adevărului, menit să re-scrie, în fiecare zi, Istoria. În crematoriul acestui Minister dispăreau, clipă după clipă, nu numai documentele adevărate asupra trecutului, dar și versiunile succesive ale puterii”, scrie Virgil Ierunca în cartea „Fenomenul Pitești”, apărută în anul 1990, la editura Humanitas.

În continuare, prezentăm, pe scurt, principalele idei susținute de Virgil Ierunca:

    • În frunte cu Nicolschi, general, comandant suprem al Securității românești timp de 16 ani, Securitatea a pus la punct un plan pentru lichidarea morală a tinerilor deținuți politici; ( pag 11)
    • Când „fenomenul Pitești” a fost oprit, în 1952, trebuia găsită o explicație, să fie stabilită o răspundere; (pag 12)
    • „Este o chestiune destul de simplă în definitiv. Un grup de studenți arestați, agenți ai imperialismului american, mistici, habotnici și retrograzi, s-au apucat să schingiuiască pe ceilalți colegi ai lor, ca să compromită conducerea închisorilor și, prin ea, partidul”; (pag 13)
    • „Fenomenul Pitești” n-a fost un fenomen tipic legionar. Nu legionarii au fost aceia care s-au gospodărit și autoexterminat între ei. Piteștiul, în 1949, era o închisoare rezervată tineretului, mai precis studenților. Dintre ei, o bună parte erau legionari, restul aparținând tuturor formațiunilor politice; (pag 17)
    • Nicolschi este acela care a inițiat acolo o operație de distrugere psihică a deținuților; (pag 17)
    • Scopul Securității, inițiind reeducarea de la Pitești, nu era numai de a doborî forțele vii ale unei mișcări politice- oricare ar fi fost ea- ci și de a anihila metodic și fără posibilitatea de recuperare, forța de opoziție a totalității tineretului deținut; (pag 18)
    • Din clipa în care cel torturat torturează la rândul lui, calitatea lui de victimă dispare. Nimeni nu va mai mărturisi, pentru că toți au fost legați între ei prin tortură;
    • E bine să se înțeleagă că de această experiență- una dintre cele mai neomenești din câte au fost vreodată înregistrate într-o posibilă antologie a sadismului-  nu pot fi acuzați decât cei care au inițiat-o.  Autoritățile comuniste, pe de o parte, în frunte cu Nicolschi, primi executanți, pe de alta, grupul de vreo douăzeci de deținuți, în frunte cu Eugen Turcanu, care au început să tortureze, fără să fi fost ei înșiși torturați mai înainte; (pag 19)
    • Mai era locotenentul politic Marica. Pentru el, ședințele de tortură constituiau o adevărată hrană sufletească. Stătea cu orele la vizetă și se desfăta mai ales la ședințele de blasfemie anti-creștină; (pag. 21)
    • În faza demascării morale, deținutul era nevoit să calce în picioare tot ce avea mai sfânt, în primul rând, familia și pe Dumnezeu, dacă era credincios.

Reamintim că Vladimir Tismăneanu, poziționat de partea cercetătorului CNSAS, Mihai Demetriade în recentul scandal privind experimentul Pitești, consideră că informațiile prezentate de Virgil Ierunca în cartea „Fenomenul Pitești” trebuie  actualizate în funcție de documentele din arhivă.