ascultă articolul

Tiberiu Soare a povestit la radio RFI momentele pe care le-a trăit la Opera Națională din București până a ajuns să-și dea demisia din cauza noii conduceri și cum s-a produs revenirea sa de pe 4 aprilie 2016 în postul de manager general.

Așa cum a spus și în interviul acordat în exclusivitate pentru ActiveNews, acesta a dezvăluit toate secretele și mizele existente în scandalul de la Opera Națională din București.

”Asistăm, sper eu, la unul dintre ultimele acte dintr-o tragicomedie. Tragicomedia a început undeva pe patru aprilie atunci când ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, m-a numit în funcția de director general interimar în locul domnului George Călin. Acesta era fostul adjunct al domnului Răzvan Ioan Dincă pe vremea când dânsul era director general. George Călin a preluat funcția și a rămas din director adjunct direcotr general interimar. Lucrurile s-au petrecut așa aproape un an până când s-a luat această decizie. De atunci a început valsul. A existat un raport al Curții de Conturi și un raport al grupului de control al ministrului Culturii care l-au determinat pe domnul Alexandrescu să decidă schimbarea directorului interimar de atunci, domnul George Călin, din acea funcție. Din momentul în care am ajuns la Operă, evident că a trebuit să fac o analiză a situației de acolo și am descoperit din păcate destul de multe nereguli și chiar am suspiciuni întemeiate de ilegalități. Trebuie să vă spun un lucru foarte important. Eu nu am pus piciorul pentru prima dată în viața mea în 4 aprilie 2016. Aproape nouă ani am fost dirijor la Opera Națională București și am găsit de cuviință să îmi prezint demisia în momentul în care noua conducere reprezentată de domnul Răzvan Ioan Dincă și echipa sa au intrat la Operă. Acesta a câștigat un concurs de manager în decembrie 2012. La foarte puțină vreme după aceea, mie mi-a devenit foarte clar că nu am ce căuta acolo cu acei oameni. Am avut niște nemulțumiri foarte mari legate de imixtiunea unor oameni care nu aveau niciun fel de competență, nici muzicale și nici de altfel, în deciziile artistice, peste dirijor sau peste directorul artistic. Directorul artistic nu era nimeni, domnul Răzvan Ioan Dincă a lăsat acest post vacant, aș spune eu intenționat. A preferat să aducă tot felul de consilieri și consultanți, niciunul dintre ei neavând legături cu Opera până atunci. Dau un singur exemplu și nu am să mă feresc, este vorba de muzicologul Mihai Cozma. Domnul Cozma nu avusese nicio tangență cu lumea operei, cu atât mai puțin a celei bucureștene. Din punctul de vedere al celui care trăiește în interior, care simte fenomenul din interior, trebuie să simți un anumit puls al vieții. Opera este teatru, teatru cântat. Un teatru are propria lui viață, trebuie să ajungi cumva, organic, să faci parte din existența unui teatru și îți trebuie câțiva ani serioși ca să începi de abia să înveți cum să simți pulsul acestui organism superb, acestei mașinării magice numite teatru, fie el operă sau teatru dramatic. În momentul în care domnul Mihai Cozma și alți membri ai acelei echipe au început să intervină brutal în deciziile privind actul artistic, aveau păreri nemaipomenite, inclusiv estetice despre felul în care trebuia să arate un spectacol de operă, păreri care difereau radical de ale mele și ale colegilor mei. Mai mult decât atât, și-au permis să modifice distribuții. Noi, dirijorii, era obiceiul să semnăm când preluam o distribuție în primire, exact cum semnează un pilot de avion atunci când preia un avion în primire înainte de o cursă. Adică, vedeau distribuțiile, eram de acord cu soliștii și noi ne luam responsabilitatea pe semnătură că lucrăm cu acești oameni și că vom face un spectacol cât mai bun posibil. Imaginați-vă că semnam o fișă de distribuție, aceasta era afișată la avizier, veneam a doua zi dimineață la Operă pentru repetiții și vedeam nume tăiate cu pixul și trecute tot cu pixul alte nume agreate de domnul Cozma, fără să fiu consultat și cu semnătura mea acolo. Acesta este un singur exemplu. Sau să vedeți oameni care nu aveau nicio legătură cu lumea operei intrând în timpul repetițiilor în săli întrerupând dirijorii, pianiștii și soliștii și spunându-le soliștilor cam cum ar trebui să cânte ei, peste capul dirijorului, peste capul corepetitorului. Așa ceva este de neadmis. Am încercat să protestez, dar am fost ținut pe la uși. Țin minte o zi în mod particular, când am așteptat opt ore pentru că domnul Răzvan Ioan Dincă îmi promisese că se vede cu mine. Aveam de gând să-i aduc în atenție inclusiv probleme legate de orchestră, de dotarea acesteia, de problemele de acustică. Acea zi a pus capapc, am așteptat nu mai puțin de opt ore față de ora programată. Trebuia să ne vedem undeva pe la orele 12:00, am stat până seara și când în sfârșit după numeroase telefoane și mesaje la care nu mi se răspundea, eu întrebând când urmează să ne vedem, mi-am luat inima în dinți și m-am dus eu la secretariat sus la etajul trei pentru ca doamna secretară să îmi spună că domnul director a plecat din teatru. Acestea sunt doar câteva exemple, iar mie mi-a devenit clar că nu mai am ce să mai caut acolo”, a povestit Tiberiu Soare la radio RFI.

Tiberiu Soare a mai spus că nu și-a dorit în mod expres funcția de director general al ONB și că inițial el ar fi trebuit să ocupe postul de director artistic.

”Nu că m-a surprins numirea mea de domnul Vlad Alexandrescu, nici nu mi-o doream de fapt. Aveam câteva cunoștințe despre unele discuții serioase în privința numirii unui nou director general interimar. Domnul ministru încerca să construiască, împreună cu consilierii dânsului, un nucleu care să preia lucrurile de la operă. Avea nevoie de profesioniști, criteriile dânsului mi s-au părut pertinente, avea nevoie de oameni încare să aibă încredere. Eu figuram în aceste discuții ca un fel de candidat la postul de director artistic al operei, acel post care a rămas vacant în acești trei ani.  În seara decisivă a discuțiilor, am intrat director artistic interimar și am ieșit director general interimar. Era o misiune foarte clară. Acele raporturi trebuiau să funcționeze ca un fel de ghid în privința neregulilor și eventualelor ilegalități care avea loc la OPB. Am făcut lucrul ăsta și am fost informat că cei de la Curtea de Conturi își exprimă sprijinul pentru felul în care în acel interval scurt de timp, cinci zile, am reușit să stopăm foarte multe dintre punctele care apăreau acolo ca fiind în neregulă, ceea ce înseamnă că se poate. Dacă vine cineva care nu își dorește nimic în interes personal, se poate”, a mai spus dirijorul, care a povestit apoi de unde a pornit tot scandalul mediatic din ultima perioadă.

Apoi acesta a relatat decizia pe care a luat-o în cazul lui Johan Kobborg și cum acesta din urmă a ajuns să-și prezinte demisia și șantajul la care a recurs după aceea pentru a reveni asupra deciziei.

”Am descoperit pe site-ul public al instituției faptul că Johan Kobborg își aroga un titlu inexistent pe care îl primise probabil de la Răzvan Ioan Dincă de la buzunar, de la rever, pentru că acest post de director artistic balet nu exista în organigramă. Domnul Kobborg nu era plătit pentru această funcție, conform contractelor pe care le avea. Avea două contracte, unul de balerin solist și altul de antrepriză. Acest al doilea contract este celebrul contract care îi aducea acel venit lunar de care a aflat toată lumea. Domnul Kobborg se prevala de un titlu la care nu avea dreptul, mai mult decât atât, acel titlu nu a existat vreodată în istoria operei. Șeful de balet este încadrat la categoria șefi de compartiment, care sunt mai multe în cadrul operei. Opera este o instituție extrem de complexă, are 750 de angajați, nu este o jucărie, este instituția de cultură din România finanțată cu bani publici cu cel mai mare număr de angajați. În acel moment am rugat să fie căutat domnul Kobborg pentru a avea o discuție cu dânsul, iar după ce am încercat toate căile de comunicare mi-a răspuns pe mail. Acesta a spus că este plecat din oraș și că poate se întoarce spre sfârșitul săptămânii. Asta deși îl văzusem pe holurile instituției cu un sfert de oră înainte. Asta înseamnă că a sfidat traficul bucureștean și din centru a ajuns foarte repede în afara orașului, ceea ce e minunat, are niște aptitudini de șofer senzaționale. În viziunea mea, punctul culminant a fost atins sâmbătă seara, atunci când o mare parte din angajații operei a decis să ocupe fosa. În serile de dinainte se suspendaseră niște spectacole tot în urma unei forme de protest, oamenii au refuzat să cânte pentru că acolo a avut loc ceva care i-a nemulțumit profund pe acești oameni. Domnul Kobborg și-a dat demisia în urmă cu două săptămâni. E o mare problemă. Domnul ministru Vlad Alexandrescu decide că domnul Johan Kobborg trebuie să rămână cu orice preț și ia miercurea trecută o decizie extrem de nepopulară pentru întreg colectivul operei, decide să-l renumească pe domnul George Călin, acela înlocuit de mine în urma raportului Curții de Conturi, pentru că domnul Johan Kobborg a ieșit public pe Facebook sau pe alte rețele de socializare și a spus că el nu se întoarce la operă decât dacă vine domnul George Călin. Și ministrul ce face? Îl renumește pe domnul George Călin ca să-i fie lui Johan Kobborg bine. În acel moment butoriu cu pulbere a explodat, angajații au suspendat activitățile teatrului în cea mai mare parte. E clar că a apărut o paralizie instantanee a activității instituționale și artistice. Nu cred că avem două tabere în cadrul ONB pentru că domnul Johan Kobborg nu se bucură de o susținere în interiorul operei. Avem două tabere extrem de disproporționate, avem vreo 20-30 de oameni care au fost practic aduși de domnul Kobborg aici și care evident că sunt foarte legați de acesta și avempe de altă parte acele multe sute de oameni care sunt nemulțumiți. Cealaltă tabără s-a făcut auzită doar pe social-media și în presă și nu în sala operei acolo unde eram strânși toți artiștii instituției”, a precizat Tiberiu Soare.

Tiberiu Soare a povestit apoi cum au avut loc discuțiile cu ministrul Culturii, care a decis schimbarea sa din funcția de manager general, dar care l-a nemulțumit pe Johan Kobborg, care l-ar fi vrut dat afară definitiv din ONB.

”Soluția este una foarte simplă și la îndemână. Am înțeles că domnul Vlad Alexandrescu a pasat sau a fost sfătuit să dea această problemă către nivelul de vicepremier, cu alte cuvinte am fost informați că domnul Vasile Dâncu va prelua această problemă a ONB și a anunțat că va fi prezent în sala operei pentru a vorbi cu toți angajații. Eu am îndepărtat doar titulatura domnului Kobborg de pe site, nu și contractele dânsului cu ONB, care au mers în continuare încă o săptămână, până când acesta a decis să-și dea demisia. Domnului Kobborg nu i s-a desfăcut contractul, așa cum am văzut de multe ori în presă. Mai mult decât atât, eu nu l-am destituit pe acesta, pur și simplu i-am interzis să-și aroge un titlu la care nu avea niciun drept, nici moral și nici legal. Dacă acea măsură era privită ca fiind ilegală atunci domnul Vlad Alexandrescu trebuia să ia măsuri urgente și să mă destituie, lucru pe care nu l-a făcut. Domnul ministru a preferat să mă cheme la o discuție, amicală să zicem, împreună cu dirijorul Vlad Conta și să convenim pentru a detensiona situația de la ONB pentru că domnul Kobborg amenința că baletul va boicota spectacolele de balet care erau programate pentru week-endul respectiv și pentru binele instituției, al imaginii acesteia și pentru mersul în bine al lucrurilor, din punct de vedere artistic, m-a rugat să înțeleg acest lucru, și pentru că mie nu mi-a păsat în viața mea de vreo funcție am zis că fac orice pentru a detensiona situația, pentru că am înțeles că nu se putea fără domnul Johan Kobborg. Am acceptat să fac acest pas, să trec pe poziția de director adjunct pentru că domnul Alexandrescu și-a reiterea încrederea în ceea ce a început eu să fac la operă, mi-a spus că e nevoie de mine. Prietenul și colegul meu, Vlad Conta, a trecut pe postul de manager general pentru a fi un fel de mediator între mine și domnul Kobborg și rezultatul a fost nul. Mai rău decât atât, domnul Kobborg a început un șantaj la adresa ministrului și a conducerii operei. În momentul în care a văzut că merge să impună condiții, a început să impună condiții din ce în ce mai dure și mai numeroase. A ieșit după aceea cu o altă părere, că nu lucrează deloc cu mine și că mă vrea afară din operă, ceea ce nu mai era treaba dânsului”, a mai declarat dirijorul.

Acesta a vorbit despre salariile care sunt în instituțiile statului, dar și despre suma foarte mare pe care Johan Kobborg o primea de la ONB printr-un artificiu, care ar putea să nu fie chiar legal.

”Artiștii care lucrează la stat nu au salarii foarte mari. Suntem o țară în care nu poți să ai salarii foarte mari, decât dacă te cheamă Kobborg și ai șapte mii și ceva de euro pe lună. Dânsul nu avea acest salariu, ci presta un contract de antrepriză pentru ONB. Acesta fusese încheiat inițial pe o lună pentru ca mai apoi să se încheie tot felul de contracte adiționale cât casa. Eu am suspiciuni că nu este în totalitate legală și în regulă această chestiune. Politicienii români sunt extrem de sensibili la mesajele pe care le trimite presa internațională. Cred că trebuie avută grijă mai cu seamă la reflectarea adevărului pentru că acei ziariști din presa internațională au consultat doar niște surse parțiale”, a spus în încheiere Tiberiu Soare.