Episcopul Ignatie al Hușilor, de Ziua Armatei Române: „Este absolut necesar să ne descotorosim de trivialitate și demagogie, de prostie ca fudulie națională și de calomnie ca formă de desființare a semenului nostru!”

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat la manifestările dedicate Zilei Armatei Române, la Vaslui și Bârlad, vineri, 25 octombrie 2019, informează pagina web a Episcopiei Hușilor.
La Vaslui, ceremonialul religios-militar s-a desfășurat vis-a-vis de Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, la Monumentul Eroilor cãzuți în Al Doilea Rãzboi Mondial.
După salutarea drapelului de luptă și intonarea Imnului național „Deșteaptă-te, Române!”, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat slujba de pomenire, încheiată printr-un cuvânt despre adevărata cinstie a celor care și-au dat viața pentru Patrie:
„Prin slujba pe care am săvârșit-o, am creat o ambianță de cinstire și pioasă amintire a tuturor ostașilor Armatei Române, care și-au dat viața pentru demnitatea noastră națională și pentru libertatea noastră spirituală.
Inevitabil, în asemenea momente de rugăciune și reflecție sinceră asupra istoriei naționale, facem recurs firesc la trecut.
Încercăm să contextualizăm, din punct de vedere istoric, evenimentele pe care le comemorăm, pe care le omagiem și de care ne aducem aminte cu deplină bucurie, evitând, din păcate, răspunsul la o întrebare fundamentală: în ce fel confirmăm prin viața noastră, prin atitudinile noastre, prin reacțiile noastre, prin mentalitatea noastră valorile trecutului, în care au crezut atât de frumos înaintașii noștri?
Cu alte cuvinte, cum am putea reuși ca demnitatea, înțeleasă ca formă de integritate morală, ca spiritul de jertfă, înțeles ca dragoste desăvârșită pentru un ideal, ca libertatea, înțeleasă ca responsabilitate conștientă față de orice fel de pericol care ne poate denatura ca oameni, să devină hrana noastră de zi cu zi?”, a întrebat retoric PS Ignatie.
De asemenea, Episcopul Hușilor a explicat modul în care ar putea fi cinstită în prezent memoria înaintașilor:
„Pentru ca demnitatea națională, în care au crezut și cred ostașii Armatei Române, să nu devină simplă retorică gratuită, este absolut necesar să ne descotorosim de tot ceea ce ne degradează ca cetățeni ai patriei noastre.
Să ne descotorosim de trivialitate și de demagogie!
Să ne descotorosim de sabotarea perpetuă a identității noastre spirituale și culturale!
Să ne descotorosim de compromisul moral și de ipocrizia relațiilor dintre oameni!
Să ne descotorosim de prostie ca fudulie națională și, mai ales, de calomnie ca formă de desființare a semenului nostru.
Cred cu convingere că cea mai autentică și minunată manieră de cinstire a eroilor Armatei Române constă în faptul ca toate valorile trecutului, la care facem acum referire cu nespusă bucurie, să devină firescul vieții noastre.
Orice zvâcnet al inimii noastre, orice gând al minții noastre, orice concretețe a faptelor noastre să devină niște realități care să favorizeze permanent și consecvent demnitatea noastră națională.
Dumnezeu să binecuvinteze Armata Română!”, a îndemnat ierarhul Hușilor.
Ceremonia în memoria eroilor Armatei Române au fost încununate prin depuneri de coroane de flori, urmate de prezentarea onorului și defilarea Detașamentului de Onoare al Unității Militare din Bârlad.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură
Persoane: PS Ignatie
Organizații: Episcopia Hușilor Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui Primăria Municipiului Vaslui Unitatea Militară Bârlad
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)