În 1937, pe vremea când era elev de liceu, Ioan Ianolide se înscrie în Frățiile de Cruce, iar în 1941, în urma unei înscenări a Siguranței, este arestat.

Timp de 23 de ani trece prin mai multe locuri de detenție: Aiud, Gherla, Pitești, Tîrgu Ocna, Galda de Jos, Caransebeș, etc.

În timp ce își ispășea condamnarea la Galda de Jos, o cunoaște pe Valentina Gafencu, sora lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor.

În 1958, autoritățile îi înscenează un nou proces. Acuzațiile sunt demente: că ar fi organizat o bandă de legionari la Târgu Ocna și că a dispus ca cei ce se eliberează să mențină organizația și să realizeze o contrarevoluție împotriva ”clasei muncitoare”.

În timpul anchetelor, Ianolide află că ”o nuntă poate fi considerată ”adunare legionară contrarevoluționară”, un cadou făcut la botez ar putea fi ”ajutor legionar” organizat în scopuri antistatale; un pelerinaj la mănăstire este ”marș legionar de antrenament” în scopul cuceririi puterii politice” și multe astfel de interpretări absurde.

Ianolide primește o condamnare de 25 de ani de muncă silnică. După ce ispăsește 23 de ani din pedeapsă, este eliberat în 1964, ca urmare a decretului general de amnistiere a tuturor deținuți politici.

După eliberare, încearcă să intre ca monah la o mănăstire, dar este oprit de autoritățile comuniste.  În 1965, se căsătorește cu Constanța, o femeie care îl va iubi și îngriji cu devotament până la final.

Deși este urmărit permanent, hărțuit și amenințat cu moarte de către Securitate, Ioan hotărăște să își riște din nou viața și sufletul pentru a lăsa o mărturie scrisă despre cele trăite și văzute în temnițele comuniste. Astlfel, vreme de trei ani, din 1981 până în 1984, deși se afla sub teroarea continuă de a fi depistat de Securitate, scrie sute de pagini, ce vor fi editate mai târziu, după 1990, sub titlul ”Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă” - PDF. Volumul, editat de Mănăstirea Diaconești, este considerat una din cele mai valoroase mărturii asupra fenomenului ce va fi cunoscut sub numele de "Sfinții Închisorilor".

Pe una din aceste file chiar va nota că ”am scris în pripă, pe furiș, singur și fără corecturi. Rog să se facă corecturi. Nu am avut documente, nici prieteni cu care să mă consult, nici cel puțin nu am putut reciti cele însemnate căci imediat ce o filă este scrisă, este bine ascunsă. (…) Am scris ca o mărturisire. Am scris ca un testament. Am scris cu speranța că aceste rânduri vor supraviețui mie.”

Pleacă la Domnul pe 5 februarie 1986, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica. Aici găsiți un blog dedicat marelui român: https://ioanianolide.wordpress.com/

 

De AICI puteți descărca și citi și lucrarea DEȚINUTUL PROFET. Video sus: Părintele Nicolae Bordașiu la conferințele MARTOR. Mai jos, scrisoarea Constanței Ianolide, soția mărturisitorului: