Mobilizare FĂRĂ PRECEDENT în apărarea unui martir al temnițelor comuniste. La apelul lui Nicolae Breban pentru Mircea Vulcănescu s-au raliat sute de personalități: academicieni, foști miniștri, scriitori, critici literari, artiști, jurnaliști, profesori

„Apelul pentru Mircea Vulcănescu” lansat ieri de către academicianul Nicolae Breban a avut un efect efervescent în cadrul societății românești. Astfel, după publicarea pe ActiveNews, sute de personalități și-au trimis adeziunea la demersul pentru apărarea memoriei lui Mircea Vulcănescu și a altor personalități acuzate în trecut de diferite tribunale politice.
Astfel, printre numele care au semnat adeziunea la apelul Academicianului Nicolae Breban se numără academicienii Ioan Aurel Pop, Victor Voicu, Victor Spinei (vicepreședinte al Academiei), Bogdan Simionescu (vicepreședinte al Academiei), Gheorghe Păun, Răzvan Theodorescu (fost Ministru al Culturii), precum și Virgil Nemoianu, prof. dr., membru de onoare al Academiei Române, Ștefan Afloroaei, membru-corespondent al Academiei Române, Mircia Dumitrescu, artist plastic, membru-corespondent al Academiei Române, jurnalista Lucia Hossu Longin, regizorul Dan Necșulea, scriitoarea Magda Ursache, jurnaliștii Marilena Rotaru și Octavian Hoandră, cercetătorul Florin Crâșmăreanu, scriitorii Mircea Platon și Cassian Maria Spiridon, regizorul Radu Boroianu ( fost director al Institutului Cultural Român), criticul Alex Ștefănescu, istoricul Dora Mezdrea, Petru Bejan, prof. univ. dr. Facultatea de Filosofie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, actorii Dan Puric și Maria Ploae, regizorii Nicolae Mărgineanu și Iulian Capsali și mulți alții.
Acestora li se adaugă cei care au semnat anterior memorii sau luări de poziție: sub-secretarul de stat Octav Bjoza, artiștii Sorin Dumitrescu și Eugen Mihăescu, istoricul Marius Oprea, scriitorul Răzvan Codrescu. Există o petiție online care a strâns deja 1720 de semnături și care poate fi accesată AICI.
ActiveNews a relatat că Institutul „Elie Wiesel” a trimis o solicitare Ministerului de Interne prin care arăta că se consideră o încălcare a legii faptul că mai multe străzi din România poartă denumirea unor persoane condamnate de așa-zisele Tribunale ale Poporului, după război, pentru „crime de război”. În realitate, toate persoanele ce avuseseră legături cu regimul Antonescu fuseseră condamnate generic sub incidența „crimelor de război”, deși nu avuseseră funcții de decizie sau de răspundere față de declanșarea operațiunilor Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei.
Printre cei vizați se numără generalul Gheorghe Jienescu (care dă numele unei școli în comuna Rast, Dolj), scriitorul Vintilă Horia, pedagogul I.C. Petrescu sau mitropolitul Visarion Puiu( are o statuie în curtea Mănăstirii Putna).
Lista completă a semnatarilor apelului academicianului Nicolae Breban a fost prezentată de către Cotidianul:
Fundația „Iustin Pârvu”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

S-a aflat adevărul despre Vasile Bănescu

”Ce folos, ce folos, o viață fără de Hristos?” - Imagini extraordinare cu Sfânta Maică Elisabeta, pustnica din Rarău, născută pe 29 iulie 1970 și plecată la Domnul pe 5 iunie 2014, și mărturiile colaboratorului ActiveNews, comandorul Ștefan Popa. VIDEO

Profeția lui Petrache Lupu despre vremurile de azi: Țara o să fie trădată de cei care o conduc iar banul o să fie singura religie. Hoții or să fie domni și curvele, doamne! Războiul o să ne bată la ușă și disperarea își va găsi sălaș în sufletul românilor

”Nicușoare, Nicușoare, de ce Mă prigonești?”. Dacă ești cu adevărat președinte al românilor, Nicușor Dan, nu promulga ”Legea Vexler”! - Editorial de Victor Roncea

AȘA ÎNCEPE DICTATURA: Actrița Manuela Hărăbor a fost eliminată dintr-o producție ProTv pentru ”vederile ei politice”. Oare ce părere or avea ”președintele onest” Nicușor Dan și susținătorii lui ”din Biserică”?

ORWELL 2.0. Neomarxiștii de la dexonline o comit din nou - au eliminat cuvintele Suveranism și Patocrație, pentru a-i da din nou dreptate lui Călin Georgescu: România este condusă de psihopați!
Recomandările noastre

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Secțiuni: Cultură
Persoane: Alex Ștefănescu Alexandru Florian Dan Puric Eugen Mihăescu Ioan Aurel Pop Iulian Capsali Mircea Platon Mircea Vulcănescu Nicolae Breban Radu Gyr Sorin Dumitrescu
Locații: București Cluj-Napoca
Organizații: Academia Română Institutul Elie Wiesel
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)