Raluca Prelipceanu, tânăra care s-a implicat decisiv pentru strămutarea Bisericii din Vința, este una dintre persoanele care au șansa de a fi desemnate voluntari de elită și de a primi o recompensă de câteva mii de lei în cadrul campaniei desfășurate de ElitaRomaniei.ro 

Aceasta se bazează pe distribuirea de către cât mai mulți utilizatori de Facebook a poveștii sau proiectului unuia dintre voluntarii promovați de pagina platformei de știri ce reunește poveștile de succes ale românilor de pretutindeni. 

Potrivit ElitaRomaniei.ro , născută în 1982 la București, Raluca Prelipceanu a terminat studiile în domeniul Relații Economice Internaționale. A fost plecată pentru studii, 8 ani în Franța și un an în Italia. În Franța, a facut masteratul în Economia dezvoltării și un doctorat pe Migrația românilor și efectele la nivelul familial și social, amândouă la Paris și Sorbona. A beneficiat de burse Erasmus, Schuman, Marie Curie și, în cadrul celei din urmă, a lucrat un an în Italia. A făcut parte din NEPSIS și s-a ocupat de cateheza copiilor în parohia ortodoxă din Limours. 

După moartea unei bune prietene, Raluca Prelipceanu și-a propus să devină doctor sau biochimist, însă profesoara de chimie a convins-o că era prea sensibilă și meseria nu i s-ar fi potrivit. Așa a ajuns în cele din urmă să studieze Relații Economice Internaționale.

La 22 de ani, Raluca Prelipceanu pleca cu o bursă Erasmus la Paris. În cei nouă ani cât a stat departe de casă, a călătorit în peste zece țări și a învățat de peste tot câte ceva. De multe ori a vrut să renunțe, să se întoarcă din drum. Mai ales după primul an, dar a rămas până la urmă și a învățat ce înseamnă a răzbate. Așa s-a apropiat și de Dumnezeu. 

A reușit să găsească finanțări pentru a continua cercetarea despre migrație cu un doctorat, în timpul căruia a ajuns 15 luni în Torino, unde se află cea mai mare comunitate românească. A beneficiat atunci de o bursă Arii culturale din partea Universității Paris Sorbona și o bursă Marie Curie din partea Comisiei Europene.

Acolo, s-a întâlnit cu cineva din România care picta icoane și astfel și-a amintit de vechea sa pasiune din copilărie. La întoarcerea în Franța, a hotărât să urmeze un curs de iconologie la Institutul rusesc Sf. Serghie.

După finalizarea doctoratului a mai predat o vreme, a mai lucrat la niște proiecte, dar când a trebuit să schimbe locul de muncă, a hotărât să revină în România.

„Fiind departe de țară, de familie mi-am descoperit de fapt rădăcinile și identitatea și cred că aceasta a făcut de fapt și Harap Alb. Acesta este de fapt sensul unei călătorii inițiatice, pe care nu îl înțelegeam când în copilărie citeam basmul. Cred că atunci când ești departe de casă, de mediul în care ai crescut si în care te simți protejat cumva, abia atunci începi să descoperi cine ești cu adevărat, în confruntare cu marile provocări ale vieții. Atunci înțelegi ce reprezintă pentru tine cu adevărat „acasă” pentru simplul fapt că te încearcă dorul”, a declarat Raluca Prelipceanu pentru ElitaRomaniei.ro .

Când s-a întors în România, o prietenă restaurator a provocat-o să o însoțească la o biserică veche de pe Valea Arieșului, care se afla atunci în restaurare.

Am fost surprinsă de simplitatea și, totodată, profunzimea picturii pe care am descoperit-o acolo, de modul în care transpunea iconarul de acum 200 de ani în pictură cuvintele Evangheliei. De exemplu, scena Răstignirii: Hristos, pe cruce între cei doi tâlhări, dintre care unul s-a pocăit și celălalt nu. Cel care se pocăiește privește către Hristos, celălalt, pur și simplu, întoarce privirea.

Astfel, Raluca Prelipceanu a început să studieze pe cheltuiala proprie pictura din zonă din secolele XVIII-XIX, cu scopul de a demonstra că acești meșteri aveau o școală, că nu erau lipsiți de educație și că, aici, pe aceste meleaguri, chiar și într-un context mai puțin propice, cel al presiunilor habsburgice, se dezvoltase o școală de pictură de icoane, nelipsită de valoare. Biserica de la Vința se afla pe lista sa.

Ca să poată întreprinde aceasta mică cercetare, Raluca a locuit șapte luni într-un sat nu departe de Vința, la o bătrână văduvă. Vința este un loc încărcat de istorie, un sat în care localnicii au înfrânt un detașament al armatei imperiale, ajutând astfel răscoală lui Horea, Cloșca și Crișan. Sătenii de aici l-au ascuns apoi o vreme pe Crișan până ce acesta a fost prins prin trădare.

Biserica din Vința, dedicată Sf. Arhanghel Mihail, era mare pentru perioada în care a fost construită – încăpeau cu ușurință 60-70 de persoane. A fost clădită cu greutate într-o vreme în care românilor nu le era ușor să ridice un lăcaș de cult pe acele meleaguri.

Când a ajuns la Vința, Raluca Prelipceanu a constatat că biserica, o mică capodoperă, o bijuterie ascunsă între văi, se îngropa în lacul de steril. Odată cu ea pierea și satul și chiar amintirea lui.

Atunci și-a spus că trebuie să facă ceva pentru un lăcaș de cult încărcat de istorie, mai ales că, în interior, se regăsește o reprezentare unică în România a celor 24 de bătrâni din Apocalipsă.

Sătenii de aici făcuseră diverse demersuri încă din 2015, dar nicio instituie nu i-a luat în seama. Practic, comunitatea striga după ajutor, biserica striga, dar nu era cine să îi audă.

„Orice biserică este vie și are o identitate, în strânsă legătură cu comunitatea căreia îi aparține, o identitate dată de secole de rugăciune, secole în care pe altarul ei s-a jertfit Hristos. Secole în care între pereții ei au fost celebrate botezuri, nunți și înmormântări, în care sute de oameni au primit cetățenia împărăției cerești. De aceea, primii creștini reprezentau în picturi biserica drept o tânără fecioară”, povestește Raluca Prelipceanu, dezamăgită de faptul că mulți români întorc spatele propriei identității naționale.

„Fără istorie nu putem avea o identitate și orbecăim prin diverse părți ale lumii în căutarea unei identități, încercând să găsim niște rădăcini. De multe ori îmbrăcăm identități care nu ni se potrivesc, identități „second hand”, cum îmi place mie să le numesc, doar din dorința de a fi acceptați de ceilalți. Până nu învățăm sa ne acceptăm așa cum suntem, până nu învățăm valoarea propriei noastre identități și nu o exprimăm, nu o reflectăm ca atare, nu vom putea câștiga nici respectul celorlalți, care vin din alte culturi și alte tradiții”, explică tânăra care s-a întors din Franța pentru a salva un monument al satului românesc.

Raluca Prelipceanu crede că cel mai important este exemplul personal. Nu putem schimba ceva și nici aștepta să se schimbe ceva, mai ales la nivel de mentalități, dacă schimbarea nu începe cu noi, dacă noi nu dăm un exemplu în acest sens.

Pentru a atrage atenția asupra situației în care se afla biserica din Vința, dar și alte lăcașuri de cult din Apuseni a căror stare se degradează, Raluca Prelipceanu a organizat trei expoziții de fotografie și a lansat în 2018 albumul „Liturghisiri în Adâncuri”.
 
Prin demersurile de conștientizare a opiniei publice și legăturile pe care le-a făcut între mai multe organizații și instituții, românca a reușit să dea startul demersurilor de prelevare și strămutare a interiorului Bisericii din Vința către Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu. Procesul a fost unul îndelungat, desfășurat cu eforturile voluntarilor și experților pe parcursul a mai bine de 6 luni, sfârșitul toamnei anului 2018 fiind și finalul șantierului de salvare a lăcașului de cult de pe malul lacului de steril.
 
În vara anului 2019, a fost pusă piatra de temelie a bisericuței strămutate din Vința în muzeul din Dumbrava Sibiului, eveniment despre care ActiveNews a relatat la acea vreme

Mai multe despre voluntariatul Ralucăi Prelipceanu și despre șansa ei de a fi recompensată ca voluntar de elită, puteți citi pe pagina ElitaRomaniei.ro