ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Magazinul Kaufland unde, la începutul acestei săptămâni, clienții au privit uluiți cum un șoarece se plimba nestingherit printre bucățile de carne expuse în galantare a primit două amenzi, după ce autoritățile s-au autosesizat și au dispus efectuarea unor controale.

Prima amendă, în cuantum de 20.000 de lei, a fost aplicată de Oficiul pentru Protecția Consumatorului Argeș. Și inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranță Alimentelor Argeș (DSVSA) a amendat Kaufland cu 9.000 de lei.

La Antena 1, reportajul a fost difuzat fără a se preciza denumirea magazinului pentru că așa prevăd normele CNA.

În alte situații, unde sunt implicate firme autohtone, fără sprijin, autoritățile taie în carne vie. 

Recent, o cofetărie din Constanța a fost închisă temporar de inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), iar sute de kilograme de produse au fost retrase de la comercializare, după ce echipele de control au descoperit mai multe nereguli, printre care ustensile vechi, mizerie și produse neetichetate.
 
Cu toate neregulile întâlnite de-a lungul timpului în marile rețele de magazine, ANPC nu a închis niciodată o astfel de unitate.