Marile lanțuri de magazine atacă legea care cere ca 51% din alimente să fie „made in Romania“: Toate firmele vor să facă profit, iar dacă nu vor reuși s-ar putea gândi să plece către alte piețe

Reprezentații celor mai mari lanțuri de magazine din România au avertizat că obligația de a comercializa cel puțin 51% produse românești va duce la majorarea prețurilor și chiar la decizia unor comercianți de a se retrage de pe piața românească.
Florin Căpățână, vicepreședintele Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, a declarat pentru zf.ro că „prețurile la raft vor crește, unele rețele ar putea pleca. Toate firmele vor să facă profit, iar dacă nu vor reuși s-ar putea gândi să plece către alte piețe”.
Legea pentru comercializarea produselor locale se aplică companiilor care au afaceri sau active de peste 2 milioane de euro, măsura ce este considerată discriminatorie de oficialii AMRCR, scrie b1.ro.
Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a adoptat in aprilie legea privind vînzarea produselor românești în magazine, stabilind că 51% din alimente trebuie să provină dintr-un "lanț scurt” de aprovizionare, local sau regional, însă vor putea exista excepții stabilite de Guvern. Legea supermarketurilor a fost blocată însă în plenul Parlamentului de deputatul PSD Pâslaru Florin Costin, care a cerut retrimiterea proiectului înapoi, la Comisia pentru agricultură pe motiv „pe procedură”.
Produsele la care face referire legea sînt carnea, ouăle, legumele, fructele, mierea, produsele lactate și cele de panificație. Legea blocată ieri în Parlament prevede amenzi de 150.000 de lei, dar și faptul că autoritățile pot închide supermarketul pentru o perioadă de până la șase luni, în funcție de abateri
Produsele la care face referire legea sînt carnea, ouăle, legumele, fructele, mierea, produsele lactate și cele de panificație.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre
Secțiuni: Economie
Locații: România
Subiecte: Legea supermarketurilor
Organizații: Ministerul Agriculturii Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)