ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Legea supermarketurilor a fost blocată ieri în Plenul Parlamentului. Conform Pl-x nr.798/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, marile magazine pot fi obligate să vândă mai multe produse românești, în caz contrar ele fiind sancționare cu amenzi sau chiar cu suspendarea activității. 

După primirea raportului favorabil de la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților, la 3 mai proiectul de lege a fost înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Ieri, când ar fi trebuit să se dea votul final, deputatul PSD Pâslaru Florin Costin a cerut retrimiterea proiectului înapoi, la Comisia pentru agricultură. Ce motive a avut să facă asta? Declarativ, „pe procedură”, „având în vedere că pe traseu, mult mai vechi introduse pe traseul legislativ, există alte trei legi (n.r. – proiecte legislative) și că acest proiect de lege a fost înaintea altora care au fost ținute la sertar, mai mult decât atât, s-au luat (sic!) din acele proiecte de lege care, repet, au fost dinainte, s-au luat (sic!) 90% din text. Noi am fi dorit să vină ca amendamente, nu ca un nou proiect de lege. Pentru acest lucru, vă trimit... vă propun retrimiterea acestei propuneri legislative la comisie”, a spus Pâslaru, în speach-ul susținut de la tribuna Camerei Deputaților. „PL-x 391”, a încheiat el, deși era vorba de PL-x 798, 391 fiind numărul legii în vigoare ce urmează să fie modificată prin inițiativa legislativă.

„S-au discutat cele patru proiecte de lege la comun”, a precizat Nini Săpunaru, președintele Comisiei pentru agricultură. „Ele au venit în aceeași perioadă de la Senat, nu a ținut nimeni niciun proiect la sertar. Conform procedurilor parlamentare, s-a aprobat un anumit proiect de lege din cele patru, și celelalte trei au fost aduse aici la respingere. Așa este procedura parlamentară. N-am aplicat altceva decât procedura parlamentară.”
„Verificați regulamentul Camerei Deputaților, în asemenea situație se depune un singur raport pentru toate cele patru, iar proiectul de bază, care se dezbate și la care se pun ca amendamente cele preluate din celelalte, este prima lege care a intrat în Camera Deputaților. Așa este prevederea legală”,  a precizat si Marton Arpad, deputat UDMR.

Argumentele nu au contat. S-a votat cu 143 de voturi pentru, 66 împotrivă și 3 abțineri întoarcerea proiectului de lege la Comisia pentru agricultură.  Termen – o lună de zile. 
Cum și în ce fel a votat fiecare deputat? Stenograma video a ședinței nu prezintă și imagini din sală, pentru a-i arăta pe vitejii care au ridicat mâna „pentru”. Matematic însă, e simplu. La votarea legilor, între membrii aceluiași grup parlamentar există, de obicei, un consens și-un spirit de turmă. PSD are 144 de deputați, PNL - 118, UNPR - 28, ALDE - 23, iar UDMR - 17 membri. 31 de deputați sunt neafiliați. Din ce grup politic credeți că erau cei 143 de yesmeni?

Legea blocată ieri în Parlament prevede amenzi de 150.000 de lei, dar și faptul că autoritățile pot închide supermarketul pentru o perioadă de până la șase luni, în funcție de abateri, dacă acestea sunt repetate sau dacă cer producătorilor comisioane și le facturează servicii, adică taxele de raft. Eliminare acestor taxe e contestată de marile lanțuri de magazine care spun că acestea reprezintă costuri de marketing, de promovare a produselor. 

Legea supermarketurilor ar însemna o gură de oxigen pentru producătorii agricoli autohtoni. „Parlamentul din România, un segment din acesta, își dedică întreagă muncă altora și nu României sau românilor. Este o ciudățenie cum se gândește acolo, vorbim de un lucru greu de înțeles de producătorii din România. Ce se vrea până la urmă? Au demonstrat, prin toate mijloacele pe care le au, că vor să devenim sclavii oricui”, a declarat Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, conform Agrointel.ro.