Amendă de miliarde pentru concernul german Bayer în procesul glifosatului

Sancțiunile pentru cea mai controversată companie se țin lanț. Despăgubirile istorice obținute în instanțe din SUA sau Franța de cei care s-au îmbolnăvit în urma utilizării produselor Monsanto ard acum la buzunar și concernul Bayer, cel care a achiziționat Monsanto acum trei ani.
Concernul agrar-chimic și farmaceutic Bayer a suferit o nouă înfrângere în justiție în SUA și trebuie să plătească scump în contul Monsanto, scrie dw.com.
Jurații tribunalului din orașul Oakland, din California, au condamnat Bayer la plăți penale compensatorii de peste două miliarde de dolari. Procesul a fost declanșat de plângerea unui pensionar american, care a acuzat că produsul Roundup al firmei Monsanto, parte a grupului Bayer, ar fi responsabil pentru îmbolnăvirea sa de cancer. Substanța activă din acest produs chimic folosit în combaterea dăunătorilor din agricultură este controversatul glifosat.
Avocații pensionarului ceruseră despăgubiri de peste un miliard de dolari și au numit drept „istorică” pedeapsa dictată împotriva gigantului chimic german. Bayer s-a declarat „dezamăgită” de decizia juriului și a anunțat că o va contesta în instanță.
Avocații acuzării au încercat în timpul procesului să convingă jurații nu doar că produsele Monsanto provoacă cancer, ci și că această companie ar fi manipulat studii făcute asupra produselor sale pentru a ascunde riscurile. Bayer respinge acuzațiile potrivit cărora glifosatul ar fi cancerigen și face mereu trimitere la faptul că autoritățile din lumea întreagă au aprobat folosirea acestei substanțe, pe care o consideră nepericuloasă.
În anii 80, numele companiei germane Bayer a fost implicat intr-un scandal uriaș, fiind acuzată că a exportat, în 1985, medicamente coagulante infestate cu HIV. Ziarul Le Monde dezvăluia că documente oficiale ale companiei atestau că laboratorul Cutter Biological (filiala din SUA a Bayer) a vândut în cunoștință de cauză, în Asia și America de Sud, medicamente contaminate cu virusul care provoacă SIDA.
Probleme apar și în alte țări: procuratura de la Paris a demarat sâmbătă o anchetă împotriva Monsanto. Aceasta este suspectată că ar fi adunat date private ale jurnaliștilor, politicienilor și cercetătorilor critici la adresa sa.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)