ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O majoritate semnificativă a australienilor a votat în favoarea căsătoriei între persoane de același sex,  într-o consultare națională prin corespondență, care a început acum 8 săptămâni și al cărei rezultat, deși nu este obligatoriu, deschide calea ca Parlamentul să recunoască legal mariajele cuplurilor de homosexuali.

Dintre ceele 12,7 milioane de australieni care au participat la consultarea prin corespondență, decisă de guvern, 61,6% au votat DA, iar 38,4% s-au pronunțat împotrivă. Participarea a fost una ridicată, 79,5% dintre australieni votând în cadrul acestei consultări prin corespondență, a anunțat miercuri Biroul australian de Statistică, potrivit New York Times.

Rrezultatul consultării nu are însă un caracter imperativ, dar guvernul s-a angajat să prezinte o propunere parlamentului, dacă votanții se vor pronunța în favoarea legalizării.

Premierul australian, Malcolm Turnbull, citat de Reuters, a afirmat că guvernul său va încerca să treacă legislația necesară căsătoriei între persoane de același sex până la finalul acestui an: „Australienii ”au votat da pentru dreptate, angajament și dragoste”, a declarat el. ”Acum nouă ne revine, Parlamentului australian, să ne suflecăm mânecile. Să facem această treabă pe care australienii ne-au însărcinat să o facem, să o facem anul acesta, înainte de Crăciun. Acesta trebuie să fie angajamentul nostru”.

Potrivit unui sondaj realizat în rândul parlamentarilor federali de Australian Broadcasting Corporation, 72% dintre membrii camerei Reprezentanților și 69% dintre senatori ar vota pentruschimbarea legii, dar și legiuitorii care se opun mariajului gay au avertizat că nu cedează. ”În democrație, nu pentru că unul câștigă poți să înaintezi ca un buldozer”, a declarat senatorul Eric Abetz.

”Trebuie să ne amintim că sunt 4,8 miliaone de australieni care au votat nu. Li se va refuza să fie auziți? Sau se va încerca o calmare a temerilor lor, pentru a putea merge înainte ca națiune?”.

Militanții LGBT care fac presiuni pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex ar fi dorit ca votul asupra acestei chestiuni să fie dat direct în Parlament, unde aleșii nu sunt constrânși să se supună liniei partidului. Australia, care acceptă uniunea civilă în unele dintre statele sale,  a fost criticată de asociațiile LGBT pentru ritmul lent al legalizării căsătoriilor între persoane de același sex.