În spatele unei intervenții militare există întotdeauna și alte fronturi paralele. Au dovedit-o războaiele din trecut, așa se întâmplă și azi în cazul Siriei.

Represaliile occidentale împotriva unei presupuse utilizări a armelor chimice sunt un pretext care nu vor putea jusitifica niciodată  ponderea unei mobilizări militare, chiar și limitată, așa cum s-a întâmplat vineri spre sâmbătă noaptea în Siria. Fie pentru că, așa cum au spus-o experți militari sau comentatori politici lucizi, nu a existat  nicio dovadă concretă a vinovăției guvernului de la Damasc privind utilizarea armelor chimice în Douma. Dar și pentru că intențiile americanilor, până în urmă cu doar câteva săptămâni, veneau în contradicție clară cu atacul alianței occidentale de la finele săptămânii.

ImunoMedica


Poate că unii au uitat declarațiile lui Donald Trump chiar de la începutul lunii,  din 3 aprilie 2018, în care își manifesta dorința de a ieși din Siria o dată pentru totdeauna. „Vreau să ieșim din Siria, a sosit timpul! Este timpul să investim banii în țara noastră”, promitea liderul de la Casa Albă, părând mai decis decât oricând că vrea să-i aducă pe americani acasă. Un mesaj care nu a picat deloc bine la urechile Pentagonului și ale CIA.  Departamentul Apărării nu a ezitat să-și exprime îndoiala, ba chiar „preocuparea reală” pe motiv că o astfel de decizie ar însemna  abandonarea aliaților (kurzi) și a proiectelor care ar afecta viitorul Siriei. Mai mult, după anunțul lui Trump, șefii militari americani au invocat trimiterea mai multor trupe în nordul Siriei, amplificând confuzia.

Strania concomitență dintre declarația lui Trump, presupusul atac chimic asupra Douma și nestăvilitul re-intervenționism american pot sugera că în spatele pretinsului demers de apărare a „drepturilor omului” au stat și alte interese.

Interesele militare?
 
Nu le exclude nimeni, fiind greu de imaginat că ulii de la Pentagon ar putea accepta fără să crâcnească un rol pe care liderul de la Casa Albă l-a pregătit trupelor sale: acela de nu mai fi jandarmii planetei, ci simpli custozi ai granițelor naționale.

 
Alte interese în spatele rachetelor anglo-americane

În această stranie simultaneitate a coincidențelor legate de Siria apare un editorial publicat de  Bloomberg, pe 15 aprilie, care vine să mai limpezească apele, explicând dinamica prețului petrolului ca urmare a atacului anglo-american din Siria. „Tensiunile geopolitice crescânde din Orientul Mijlociu au săltat deja prețurile la petrol și există încă mult loc pentru a le permite să crească din nou”. Astfel începe enigmaticul edigtorial din ziarul financiar american. Iar ceea ce reiese încă din primele paragrafe este că lansarea rachetelor coaliției occidentale ar fi provocat o creștere a prețului petrolului.

Cu toate acestea, pentru Bloomberg acest lucru nu ar fi de ajuns, deoarece, doar câteva rânduri mai jos, editorialistul sugerează Statelor Unite să ia „măsuri serioase” împotriva aliaților-cheie ai Siriei, Rusia și Iranul, pentru a continua creșterea nivelului prețului aurului negru. Unii ar putea în mod corect să observe că o creștere a prețului barilului de petrol ar favoriza Rusia și Iranul, în calitate de producători și exportatori de petrol. Dar, există unele subtilități care trebuie lămurite.


Petrolul nu este la fel în întreaga lume. În orice zonă extractivă, țițeiul este mai bun, dacă, pe lângă faptul că își aduce propriul nume specific, urmează o tendință de preț care se poate abate de la media generală. Dacă tendința prețurilor este, în general, pozitivă, petrolul Brent este cel care a înregistrat o creștere puternică a prețului în ultimele zile.  O spune Oilprice, principalul portal de informare din lume pe piața petrolului,  care arată că „escaladarea rapidă a situației din Siria a împins prețurile petrolului Brent la 72 de dolari pe baril”. Brent este petrolul extras din Marea Nordului, gestionat în principal de Shell Oil Company și British Petroleum. Acum prețul acestui petrol este de 72 dolari,  față de 68 de dolari cât costă petrolul produs de țările OPEC.

Un avantaj economic care se datorează și reînnoirii sancțiunilor occidentale împotriva Iranului și Rusiei, țări care pun în pericol, de facto, mai mult de un sfert din piețele lor de export de petrol. Prin urmare, nu poate fi exlcus faptul că Regatul Unit și-a flexat mușchii intervenționismului în Siria, conștient de efectele pozitive asupra aurului negru al Coroanei.

Așa cum nu se poate exclude nici faptul că la Washington se știa foarte bine că în octombrie 2017 s-a înregistrat un record al exporturilor de petrol american, de 1,7 milioane de barili pe zi. O cifră care redesena poziția SUA pe piață, nemaifiind un simplu importator, ci un mare exportator. Și, la fel ca orice mare exportator care se respectă, și Statele Unite au motive să salute o creștere a prețului petrolului, care va avea drept consecință o creștere a profiturilor. Rămâne de văzut dacă toate aceste repercusiuni pozitive pe piețele anglo-americane sunt pur și simplu o consecință neașteptată a intervenției militare în Siria sau una dintre cauzele declanșatoare.